Actualitate
Florin Andronescu, directorul ALEA Alba, își „rotunjește” veniturile prin contracte încheiate cu municipalitatea din Sebeș
Florin Andronescu, actualul director al Agenției Locală a Energiei Alba, entitate aflată în subordinea Consiliului Județean Alba care de altfel îi și susține financiar activitatea în mare măsură, a încheiat un nou contract pe persoană fizică. Recent, acesta a obținut un contract în valoare de 17.100 de lei, fără TVA (3.669 de euro) pentru servicii de management energetic a municipiului Sebeș.
Contractul încheiat între municipiul Sebeș și Persoană Fizică Autorizată Florinel Andronescu se întinde pe 9 luni, cu posibilitate de prelungire până în 31 martie 2019. Potrivit caietului de sarcini, ”în conformitate cu prevederile Legii nr. 121/2014 – privind eficienta energetică, cu modificările şi completările ulterioare, art. 9, alin. 21), lit. b), autorităţile administraţiei publice locale din localităţile cu o populaţie mai mare de 20.000 de locuitori au obligaţia să numească un manager energetic, atestat conform legislaţiei în vigoare, sau să încheie un contract de management energetic cu o persoană fizică atestată în condiţiile legii sau cu o persoană juridică prestatoare de servicii energetice agreată în condiţiile legii”.
Este al doilea contract de acest fel pe care Andronescu ”îl prinde” în decurs de mai puțin de 1 an cu Primăria Sebeș. Potrivit SEAP, în data de 24 august 2017, Primăria Sebeș a atribuit entității Persoană Fizică Autorizată Andronescu Florinel, prin achiziție directă, Servicii de management energetic și întocmire a Programului de îmbunătățire a eficienței energetice care va presta, la Sebeș. Practic, contra sumei de 3.055 de euro, PF Florinel Andronescu a oferit servicii de consultanță în eficiență energetică și a întocmit programul de îmbunătățire a eficienței energetice a municipiului Sebeș.
ALEA a fost înființată în urmă cu 10 ani, printr-un proiect european câștigat de Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Departamentul La Manche din Franța și municipalitatea Ios din Grecia. După 3 ani de funcționare pe bani europeni, ALEA a avut nevoie de susținere financiară și din partea CJ Alba, pe lângă cotizațiile primite de la membri și din alte proiecte europene pe care le-a accesat. Spre exemplu, în acest an se alocă 70.000 de lei din bugetul CJ Alba pentru funcționarea ALEA.
Director al ALEA este încă de la înființare Florin Andronescu. Potrivit celei mai recente declarații de avere a soției sale, Rodica Andronescu, Florin Andronescu realizează venituri lunare de 6.779 de lei. La acestea se adaugă diurnele, banii de drum și de cazare pentru desele deplasări peste hotare pe care le face la diverse evenimente, târguri și conferințe.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















Sebesan
25.04.2018 la 21:51
Mda… cei doi “IMPOSTORI” din fruntea Primariei Sebes au pornit o noua operatiune gen “BANI PENTRU PARTID“.