Rămâi conectat

Actualitate

Firmă din Sebeș amendată cu 15.000 de lei și 158 metri cubi de material lemnos fără acte de proveniență confiscat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice au confiscat 158 metri cubi de material lemnos, în urma unui control la o societate de depozitare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos din Sebeș.

Vineri, 18 decembrie 2020, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din IPJ Alba, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba au efectuat un control la punctul de lucru din Sebeș al unei societăţi comerciale specializată în depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că reprezentanţii societăţii au primit cantitatea de 158,12 metri cubi de material lemnos, de esență rășinoase, pentru care nu au putut prezenta documente prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase

Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 15.000 de lei, iar complementar s-a dispus confiscarea cantității de 158,12 metri cubi de material lemnos, în valoare de 27.196 de lei.

FOTO: ARHIVĂ




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes