Rămâi conectat

Administrație

Finanțări din bugetul local al Municipiului Sebeș, în valoare de 350.000 de lei, pentru activităţi nonprofit de interes general, în anul 2024

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș anunță că, în acest an, din bugetul local se vor oferi finanțări nerambrursabile în valoare de 350.000 de lei pentru activităţi nonprofit de interes general.

1. Autoritatea contractantă: Municipiul Sebeş, cu sediul în Municipiul Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba, cod fiscal 4331201, telefon 0258/731004, fax 0258/734187, e-mail: sebespri@yahoo.com.

2. Reglementări legale privind acordarea de finanţare nerambursabilă
Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

3. Suma totală alocată de la bugetul local al Municipiului Sebeş şi aprobată pentru anul 2024 este de 350.000 lei, repartizarea acesteia pe programe fiind următoarea:

– Programul „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără scop patrimonial la nivel local în domeniul culturii” – 150.000 lei
– Programul „Educaţie şi formare continuă” – 100.000 lei
– Programul „Sprijinirea persoanelor fizice sau persoanelor juridice fără scop patrimonial la nivel local în domeniul sportului” – 50.000 lei
– Programul „Atitudine şi implicare în probleme de mediu” – 50.000 lei.

În cazul în care, pentru unul sau mai multe programe nu se depun proiecte eligibile sau valoarea acestora nu acoperă sumele alocate, Autoritatea finanţatoare îşi rezervă dreptul de a redistribui aceste fonduri programelor pentru care exista proiecte eligibile.

4. Durata de implementare a proiectelor: anul 2024

5. Solicitanții – persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial – asociaţii sau fundaţii constituite conform legii.

6. Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sebeş şi documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile, se pot obţine de la sediul Municipiului Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba, telefon 0258/731004 şi de pe site-ul instituţiei www.primariasebes.ro.

7. Informații suplimentare despre programul de finanţare, procedura de completare şi depunere a documentelor pot fi solicitate în scris pe adresa de e-mail: sebespri@yahoo.com şi fax: 0258/734187, cu cel puţin
6 zile inainte de data limita pentru depunerea propunerilor de proiect.

8. În conformitate cu prevederile art. 20, alin (1) din legea 350/2005, data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 05.04.2024, ora 12:00.

9. Propunerile de proiecte cu documentaţiile prevăzute în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Sebeş se depun la registratura Municipiului Sebeş, Str. Piaţa Primăriei, nr. 1, 515800, judeţul Alba.

10. Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către Comisia de evaluare şi selecţionare în perioada 08.04.2024 – 15.05.2024.

11. Anunțul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, partea a VI-a, nr. 40 din data de 29.02.2024.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Au fost finalizate lucrările de reabilitare a parcului de joacă dintre Sebeș și Petrești

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primarul Sebeșului, Dorin Nistor, a anunțat că lucrările de reabilitare a parcului de joacă dintre Sebeș și Petrești au fost finalizate.

„Încă un pas pentru copii și comunitate! Am finalizat reabiltarea parcului de joacă din cartierul aflat între Sebeș și Petrești – un loc dedicat celor mici, unde bucuria și siguranța merg mână în mână. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect! Viitorul se construiește cu fiecare zâmbet de copil”, a transmis primarul Sebeșului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Lucrările pe Drumul Pianului înaintează în forță!”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Vicepreședintele CJ Alba, Marius Hațegan, a transmis că pe mai bine de jumătate din DJ 704A (Drumul Pianului) s-a turnat deja stratul de uzură și că lucrările de modernizare a acestuia vor fi finalizate la termen

„La momentul de față, pe mai bine de jumătate din această șosea, am turnat stratul de uzură. Am revenit, azi, la fața locului, alături de primarul Sebeșului, Dorin Nistor, de colegul meu Florin Lazea, din cadrul Servicului Administrarea Drumurilor Județene și de Vistian Corlea, director general al DPL Alba, societatea care execută această lucrare.

Sunt foarte mulțumit de ritmul de muncă și dau asigurări că vom încheia la termenul stabilit. Reamintesc faptul că lucrările la DJ 704A au început în luna septembrie 2024 și că valoarea investiției se ridică la 10.623.863,78 lei cu TVA. De reținut faptul că e vorba despre un drum care va contribui în mod decisiv la dezvoltarea economică a zonei.

Așa cum am mai spus-o, biroul meu este acolo unde situația o cere. Voi reveni, constant, cu informații despre șantierele unde Consiliul Județean Alba derulează proiecte în beneficiul cetățenilor”, a scris Marius Hațegan, pe pagina personală de facebook.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Administrație

Între 25 și 28 iunie 2025 au loc lucrări de reparații la lacul din Parcul Tineretului. Intervențiile vor avea loc doar noaptea

sebesinfo.ro

Publicat

în

Între 25 și 28 iunie 2025, la Sebeș se vor efectua lucrări de reparații la lacul din Parcul Tineretului, iar intervențiile se vor desfășura doar noaptea.

Primăria Municipiului Sebeș, prin Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului, anunță că în perioada 25-28 iunie 2025, în fiecare seară, între orele 19.00-06.00, se vor desfășura lucrări de reparații la lacul din Parcul Tineretului.

Intervențiile vor avea loc noaptea, tocmai pentru a nu perturba activitățile de zi din parc, însă este posibil ca în această perioadă să se audă zgomote provenite de la utilajele și autospecialele folosite.

Ne cerem scuze pentru disconfortul temporar și vă mulțumim sincer pentru înțelegere. Aceste lucrări sunt necesare pentru a îmbunătăți spațiul verde și zona de agrement din apropierea locuințelor dumneavoastră.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi în grija pentru Sebeș.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Sebeș Info și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes