Rămâi conectat

Actualitate

Festivalul Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu”, Sebeş, 11-13 noiembrie 2016, ediţia a XIV–a

sebesinfo.ro

Publicat

în

festival-felician-farcasiu-2016Între 11 şi 13 noiembrie, festivalul de folclor aşteptat de toţi locuitorii Sebeşului aduce jovialitatea şi bucuria de a cânta, lăsate ca amintiri dragi de Felician Fărcaşiu, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş.

Completând programul artistic al evenimentului, vă invităm ca pe lângă emoţiile concursului şi recitalurile de folclor susţinute de interpreţii invitaţi, să descoperiţi câteva repere de interes în plus:

  • vineri, 11 noiembrie 2016, ora 14,00: concurenţii şi membrilor juriului vor fi primiţi de către primarul Dorin Nistor, la Primăria Municipiului Sebeş, în sala „Radu Stanca”;
  • sâmbătă, 12 noiembrie 2016, ora 10,00: ne invităm oaspeţii, la Muzeul Municipal „Ioan Raica”, la o întâlnire de suflet pe teme de etnografie şi folclor, bucurându-ne de prezenţa unor personalităţi de marcă – Elise Stan, Doina Işfanoni, Ioan Bocşa, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ionuţ Fulea, Gelu Stan;
  • duminică, 13 noiembrie 2016, ora 17,00: pe platoul din faţa Centrului Cultural „Lucian Blaga”, va avea loc o demonstraţie a Ordinului medieval Scutierii de Muhlbach, din care fac parte tineri din Sebeş, prilej cu care vor fi etalate tehnici şi scene de luptă între membrii ordinului, dansuri medievale, scenete ad-hoc cu tematică specifică şi o defilare cu torţe. Proiectul „Garda Cetăţii Muhlbach” este susţinut de Municipiul Sebeş prin linia de finanţări nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general.

Intenţia noastră declarată este aceea de a promova zestrea de valori culturale româneşti, specificul şi farmecul local al Sebeşului, oamenii şi simbolurile care ne conturează în mod expresiv imaginea oraşului cu care ne mândrim.

Vă reamintim că organizatorii Festivalului de Folclor „Felician Fărcaşiu” sunt: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” – Sebeş.

 Parteneri: TVR3; Radio România Cluj, Radio România Timişoara, Uniunea Artiştilor Intrepreţi de Folclor Muzical din România (UAIFMR), Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Sponsori: Hotel Clasic, Hotel Leul de Aur, Hotel Fan, Motel Dacia, SC Trans Iviniş & Co SRL, Partener Rompetrol, Savinidue, Romaqua Group Borsec, Alpin 57 Lux, Tecnostar Consulting, Vertical Graphic.

Parteneri media: Radio Reîntregirea, Radio Unirea, Radio Orion, Radio Star, ProAlba, Urbea Mea, Alba Ştiri, Ziarul Unirea, Ziarul Sebeşanul.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,
Primăria Municipiului Sebeş




Actualitate

Șofer de 43 de ani din Sebeș, prins băut la volan pe DN 1, la Miercurea Sibiului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Sebeș, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea sub influența alcoolului, pe DN 1, în zona localității Miercurea Sibiului.

Incidentul a avut loc la data de 1 noiembrie, în jurul orei 08:30, când polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat, la kilometrul 344 al DN 1.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier în Sebeș, pe strada Avram Iancu. Sunt implicate două autoturisme

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs luni după-amiază,  în municipiul Sebeș, pe strada Avram Iancu.

La fața locului intervine Detașamentul de Pompieri Sebeș, pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical.

Potrivit informațiilor transmise de pompieri, în accident sunt implicate două autoturisme, însă nu există persoane încarcerate.

Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes