Actualitate
FERDINAND BAUMANN (1840-1911) – primul istoric al orașului Sebeș
Trecutul unui oraș a stârnit întotdeauna curiozitatea locuitorilor săi. Ecoul evenimentelor petrecute de-a lungul timpului și rămase în memoria colectivă, tradițiile moștenite, precum și clădirile vechi dispărute sau păstrate și devenite, între timp, monumente au stârnit curiozitatea tuturor, dar mai ales a intelectualilor orașului. Dintre aceștia, profesorii, în special cei de istorie, s-au străduit să reconstituie cât mai fidel atât istoria orașului, cât și aspectul acestuia într-o anumită epocă istorică.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la Sebeș, ca de altfel și în alte orașe săsești transilvănene, exista o școală care se bucura de un mare prestigiu atât în localitate, cât și în împrejurimi, atrăgând numeroși elevi, și nu doar sași, ci și români și maghiari. Este vorba de gimnaziul german, o școală confesională care funcționa pe lângă Biserica Evanghelică. Prestigiul acesteia se datora, într-o mare măsură, valorii corpului profesoral, care în majoritatea timpului a fost de excepție, dar și activităților extrașcolare pe care profesorii le desfășurau, între care trebuie amintită și cercetarea științifică. Rezultatele acesteia din urmă deveneau accesibile și publicului printr-o publicație anuală editată de gimnaziu, „Programm des vierklassigen evangelischen Gymnasiums A. B. und der damit verbundenen Elementar – Volksschule in Mühlbach” [Programul Gimnaziului Evanghelic A. B. din Sebeş], care a apărut neîntrerupt până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
În cadrul Gimnaziului evanghelic din Sebeş şi-a desfăşurat lunga activitate didactică, de peste 40 de ani, profesorul şi istoricul Ferdinand Baumann. El a făcut parte dintr-o cunoscută şi apreciată familie din Sebeş. Primii membri ai acesteia proveneau din rândul emigranţilor din Baden-Durlach sau din Hanau, care s-au stabilit la Sebeş la jumătatea secolului al XVIII-lea, plecând din locurile de baştină din motive economice sau religioase. Primul personaj mai cunoscut din această familie a fost Ferdinand Baumann sen. (1812-1884), un prosper om de afaceri, în domeniul textilelor.
Ferdinand Baumann (jr), fiul său, s-a născut în 22 ianuarie 1840 la Sebeş. Şcoala elementară a urmat-o în oraşul natal, iar studiile gimnaziale la Sibiu. Între 1859 şi 1861 a urmat cursurile Universităţii din Jena. Primele informaţii referitoare la cariera sa didactică le regăsim într-un registru cu procese-verbale întocmite cu ocazia întrunirii consiliului profesoral al Gimnaziului Evanghelic din Sebeş, în anul şcolar 1862/63, unde, între altele, este menţionată şi prezenţa tânărului Baumann care îl înlocuia pe un alt profesor, Ferdinand Mätz. În luna februarie a anului 1864, Ferdinand Baumann a fost încadrat ca profesor „provizoriu”, în catedra sa regăsindu-se discipline ca: istoria, religia, limba germană şi matematica, iar în anul şcolar 1867/1868 a devenit profesor titular şi a predat: istoria, limba latină şi limba germană.
Ulterior, cariera sa didactică a urmat o cale ascendentă şi, începând cu 9 ianuarie 1870, a devenit „conrector” (director adjunct) al gimnaziului, ocupând, în acelaşi timp şi funcţia de bibliotecar. În 19 noiembrie 1893 a devenit rector, funcţie pe care o va deţine până la 1 februarie 1909, când s-a retras din activitate. A murit la data de 1 iunie 1911, la vârsta de 71 de ani.
În paralel cu activitatea didactică, a derulat şi o remarcabilă activitate de cercetare, care s-a materializat sub forma unor articole de istorie. Din totalul de 11 studii pe care le-a scris, 6 au fost publicate în „Programul Gimnaziului Evanghelic A. B. din Sebeş”, iar celelalte, în revista sibiană „Korrespondenzblatt des Vereins für siebenbürgische Landeskunde”.
Mai bine de jumătate dintre lucrările sale tratează trecutul Sebeşului şi a împrejurimilor (zona Unterwald), urmărind istoria oraşului de la întemeiere şi până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. În cadrul studiilor sale a urmărit şi prezentat principalele evenimente din istoria oraşului: primele atestări documentare, cucerirea şi distrugerea localităţii de către turci, în anul 1438, donarea oraşului şi a scaunului Sebeş fraţilor Johann şi Andreas Pongratz, adoptarea de către saşi a Reformei şi trecerea la luteranism etc.
De o atenţie specială s-a bucurat și şcoala la care a activat şi pe care a condus-o pentru o lungă perioadă de timp, realizând o istorie detaliată a Gimnaziului Evanghelic din Sebeş, publicată în anuarul acestuia, în anul 1896. Era şi un bun cunoscător al Sibiului, a vieţii culturale şi ştiinţifice de acolo, dovadă stând două dintre articolele publicate în anii 1894 şi 1895, care au avut ca teme istoria teatrului şi a gimnaziului evanghelic din oraşul de pe Cibin.
A fost primul istoric care a tratat în mod sistematic istoria Sebeşului în epoca medievală şi care a prezentat, între altele, şi vechi monumente, între timp dispărute, lăsând într-una dintre lucrările sale şi o descriere detaliată a fortificaţiei din jurul bisericii evanghelice, la a cărei demolare a asistat în timpul vieţii. Prin preocupările sale, datorită interesului manifestat pentru Evul Mediu, Ferdinand Baumann poate fi considerat ca un reprezentant al istoriografiei romantice.
Drepturile de autor pentru acest text aparțin Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș

Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























