Știri din zonă
Femeie de 30 de ani din Pianu cercetată de polițiștii din Sebeș, după ce a fost surprinsă la volanul unui autoturism neînmatriculat
Miercuri, 23 noiembrie 2022, în jurul orei 11.30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe raza localității Pianu de Sus, au oprit, pentru control, un autoturism condus de o femeie de 30 de ani, din comuna Pianu.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autorizația provizorie de circulație a autoturismului era expirată din luna august a anului 2022.
Față de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Covor nou de asfalt pe DJ 705B, la Vințu de Jos
Au început lucrările de asfaltare pe DJ 705B, la Vințu de Jos. Acestea sunt executate pe o lungime de 1,5 kilometri, a anunțat Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba.
„Am început turnarea asfaltului, dintr-un total de 1,5 kilometri, la Vințu de Jos, pe DJ 705B, în baza programului de întreținere constantă a drumurilor județene din Alba.
Am fost, astăzi, la fața locului, alături de colegul meu Ciprian Orlea, care își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Administrarea Drumurilor Județene, precum și de viceprimarul Petre Morar.
Ca de fiecare dată, lucrările respect standardele de calitate și, implicit, de siguranță pentru cei care tranzitează această zonă. Așa cum se știe deja, Consiliul Județean Alba are ca prioritate maximă modernizarea și întreținerea drumurilor pe care le are în adminstrare”, a transmis Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba.
Știri din zonă
Pr. univ. dr. Dragoș Șușman, parohul parohiei Laz, hirotesit întru iconom-stavrofor
Astăzi, 15 iulie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia.
Începând cu ora 11.00, ÎPS Irineu a oficiat slujba hirotesiei întru iconom-stavrofor a pr. conf. univ. dr. Dragoș Șușman, Directorul Departamentului de Artă Religioasă din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și parohul parohiei Laz, protopopiatul Sebeș, în semn de apreciere pentru activitatea culturală, muzicală și pastoral-misionară.
Părintele conf. univ. dr. Dragoș Șușman a fost hirotonit preot la data de 30 ianuarie 2019, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Din luna octombrie a anului 2016, sfinția sa face parte din corpul profesoral al Facultății de Teologie Ortodoxă din vechea Cetate a Bălgradului, secția Muzică Religioasă, predând disciplinele Istoria muzicii bizantine, Armonie, Contrapunct și Forme și analize muzicale.
Știri din zonă
Un bărbat de 80 de ani a decedat, după ce a căzut cu ATV-ul într-o zonă împădurită din apropierea localității Strungari
Un bărbat de 80 de ani, în timp ce conducea un ATV, în apropierea localității Strungari, s-ar fi răsturnat cu acesta, într-o zonă împădurită.
Bărbatul a fost transportat de către o persoană, spre ambulanță, dar din nefericire, acesta a decedat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.