Exponatul lunii septembrie 2021 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş este un stâlp funerar confecționat din lemn de stejar, care provine din Jidoștina, comuna Șugag,  folosit la începutul secolului XX, pentru a marca mormântul unui bărbat.

Stâlpul funerar, octogonal în secțiune, are înălțimea de 1,25 m. Suprafața acestuia este tratată distinct în succesiunea a 16 registre, fiind ornamentat doar în jumătatea superioară. Baza, de 48 cm, este prima parte, nedecorată, a stâlpului. Deasupra acesteia, urmează trei segmente de forma unor prisme, octogonale în secțiune, cu baza mică dispusă în jos. Stâlpul continuă cu o succesiune de 12 registre, tot octogonale în secțiune, cu lățimi ce variază între 4 și 9 cm, ale căror margini sunt decorate cu denticuli ciopliți.

Cele mai late sunt ornamentate cu X-uri, mai mici sau mai mari, motive decorative interpretate de specialiștii ca fiind simboluri solare. În partea superioară a stâlpului este dispusă o învelitoare rotundă, cu diametrul de 15 cm, confecționată din lemn de brad, cu marginile dințate, care îndeplinește atât un rol funcțional, protejând stâlpul de apa provenind din precipitații, cât şi unul decorativ-simbolic, fiind o reprezentare a discului solar. Învelitoarea are două mici perforații, în care era fixată, cel mai probabil, „pasărea-suflet”, care însă nu s-a păstrat. Pe trei dintre laturile registrelor (7-9), se păstrează inscripția „1915 Iuan Lup”, orientată de sus în jos, care consemnează anul decesului şi numele celui pentru care a fost confecționat stâlpul funerar.

Cimitirele din satele de munte din Mărginimea Sebeșului mai păstrează, însă, din ce în ce mai rar, obiceiul de a pune stâlpi funerari la mormintele bărbaților, practică care la jumătatea secolului trecut era prezentă în cătunele Șugagului, Loman, Tonea, Răchita, Pianu de Sus, Strungari, Purcăreţi și Plaiuri. La începutul secolului XX, fenomenul a fost, însă, mult mai răspândit în zona submontană, ocupând o arie cuprinsă între Orăștie și Făgăraș, cu intruziuni sporadice la sud de Carpați, în aria actuală a județelor Gorj și Mehedinți.

În general, stâlpii funerari sunt ornamentați, de sus și până jos, cu motive geometrice și, mai rar, cu motive florale sau vegetale, de cele mai multe ori elementele decorative sculptate fiind pictate, culorile cele mai frecvent folosite fiind roșul, negrul, verdele, albastrul și, mai rar, albul. În secțiune, au formă patrulateră (Pianu de Sus, Purcăreţi, Plaiuri, Strungari, Răchita, Loman, Tonea și Pleși) sau hexagonală / octogonală (Căpâlna, Deal și Jidoștina), cu diametrul de 8-12 cm, în timp ce înălțimea lor variază între 1,20 și 2 m, în funcție de vârsta decedatului (la copii și bătrâni stâlpii folosiți erau mult mai mici).

Un alt indiciu în stabilirea vârstei celui înmormântat este prezența păsării-suflet pe stâlp, ce apare exclusiv la tinerii necăsătoriți, situație în care, alături de stâlpul cu pasăre, se folosește și o „suliță de brad”, care trebuia să aibă o înălțime proporțională cu vârsta  pe care o avusese decedatul. Ocupația celui înmormântat, în viața pe care tocmai o părăsise, este indicată uneori de diverse însemne funerare. La Purcăreţi, dacă cel decedat era cioban, se lega de un colț al stâlpului o batistă în care se introducea, alături de moneda pusă la toți morții (gest care ne amintește de „obolul lui Caron” din mitologia romană), și un smoc de lână, iar la Loman, Tonea şi Răchita, dacă decedatul a fost cioban, se atârna de stâlp un clopoțel.

În cazul exemplarului ales ca exponat al lunii la muzeul din Sebeş, înălțimea (1,25 m), precum şi cele două perforații ale discului din extremitatea superioară a stâlpului, unde cel mai probabil a fost fixată o pasăre-suflet, ne îndreptățesc să credem că el marca mormântul unui tânăr necăsătorit, decedat în anul 1915.

Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News