Rămâi conectat

Actualitate

Exponatul lunii noiembrie 2022, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș – Exemplar naturalizat de ciocănitoare sură (Picus Canus)

sebesinfo.ro

Publicat

în

Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș este un exemplar naturalizat de ciocănitoare sură (Picus canus), mascul, intrat în colecția de științele naturii în anul 1967.

Picus canus Linnaeus, sau ghionoaia sură, este o specie de ciocănitoare răspândită în întreaga zonă euro-asiatică. Mai puțin numeroasă decât ghionoaia verde, este o pasăre sedentară care preferă pădurile de fag și stejar, cu un covor ierbos mai bogat și cu numeroase luminișuri, fiind prezentă mai rar în localități. Habitatul ciocănitorii sure cuprinde atât pădurile întinse, cât şi pâlcurile de arbori din zonele păduroase din regiunile colinare și muntoase. Trăieşte pe trunchiuri de copaci, dar este văzută şi la sol, și are nevoie de arbori mai mari decât ciocănitorile pestriţe. Iarna se apropie de localităţi, unde caută pomii fructiferi, în special nucul și mărul bătrân, dar şi sălciile mature. Își apără agresiv teritoriul, care, în cazul unei perechi, este de 50-100 ha, iar în timpul nopții se odihnește în scorburi. În afara sezonului de cuibărit face deplasări pe distanțe destul de mari

Morfologia speciei este specifică ordinului Piciformes, familia Picide, genul Picus Linnaeus. Are aproximativ 27 cm lungime și un zbor ondulatoriu. Penajul este sur-verzui, iar masculul are o pată roșie pe creştet.

Este o specie monogamă care se împerechează primăvara. Masculii rivali se urmăresc în zbor și atrag femelele prin bătăi ritmice (darabană), rapide și bruște, în copaci mari și uscați care amplifică zgomotul produs. Specia cuibărește în scorburi săpate cu ciocul de ambii parteneri, în care femela depune 4-11 ouă albe, care sunt clocite între 15 și 17 zile, iar puii, îngrijiți de ambii părinți, părăsesc cuibul în mai puțin de o lună (24-28 de zile), devenind independenți la scurt timp.

Ciocănitoarea sură se hrănește săpând cu ciocul în sol și în crengile rupte sau putrezite ale copacilor, preferând furnicile și larvele acestora. Mănâncă și muște, greieri, fluturi, dar și alte insecte, pe care le prinde folosindu-se de limba sa lipicioasă. Iarna se hrănește şi cu fructe, cu nuci, dar şi cu diverse semințe.

În țara noastră trăiesc între 30.000 și 60.000 de perechi cuibăritoare, potrivit estimărilor specialiștilor, reprezentând populația cea mai numeroasă din Europa (cu excepția Rusiei). În prezent, ciocănitoarea sură nu este amenințată, în „Lista roșie a speciilor periclitate”, realizată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, fiind înregistrată cu starea de conservare LC (risc scăzut). Dar, statutul său se poate schimba în condițiile în care activitățile antropogene continuă să-i afecteze habitatul, în sensul fragmentării și transformării acestuia.




Actualitate

Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.

Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.

În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.

În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.

Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.

Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.

În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.

Amenzi totale de 60.000 de lei

În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.

Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.

 

Iosif GLIGOR




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes