Rămâi conectat

Actualitate

Exponatul lunii martie, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş: ecusonul de soră de caritate al Rafilei Săliştean

sebesinfo.ro

Publicat

în

Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş este ecusonul de soră de caritate folosit, în Primul Război Mondial, de Rafila Săliştean (?-1984), o tânără originară din Sebeş, implicată pe aproape întreaga durată a conflagraţiei în îngrijirea militarilor răniţi, în spitale româneşti din spatele frontului.

Ecusonul, de formă dreptunghiulară (8,5 x 9,5 cm), este confecţionat din pânză albă, cu marginile tivite, pe care a fost cusută o cruce roşie, realizată tot din material textil. În partea centrală a crucii este brodată cu alb monograma (sau cifra) reginei Elisabeta (1843-1916), constând în două litere E stilizate, redate în oglindă, care se intersectează parţial, timbrate cu o coroană.

Biografia Rafilei (Firuca) Sălişten este doar într-o mică măsură cunoscută, majoritatea informaţiilor referitoare la viaţa şi la activitatea ei fiind desprinse din romanul autobiografic, ”Pe cărările destinului. Romanul unei vieţi trăite”, publicat în anul 1940, la Sibiu, de căpitanul Ilie Stricatu, cel care, în 1922, îi devenea soţ.

Firuca, cum o numeau apropiaţii, a fost fiica unor ţărani înstăriţi din Sebeş, remarcându-se, încă din adolescenţă, prin frumusețea şi prin caracterul său energic şi plăcut, calităţi care au făcut-o foarte apreciată printre cunoscuţi. La scurt timp după declanşarea războiului, Firuca a plecat în România, unde s-a înscris la cursurile Institutului surorilor de caritate „Regina Elisabeta” din Bucureşti.

Aşezământul a fost fondat în anul 1879 de regina Elisabeta şi funcţiona într-o clădire achiziţionată tot de ea, şi a avut ca model un institut similar din Berlin, dar şi Asociaţia Rudolfinelor din Viena. Instruirea surorilor era asigurată de medici care le predau elemente de anatomie, fiziologie şi igienă, precum şi cunoştinţe de aplicare a pansamentelor. Procesul de formare cuprindea şi o parte practică desfăşurată în spitalele din Bucureşti, în care surorile îngrijeau efectiv bolnavii.

După absolvirea institutului, Firuca Sălişten a activat în cadrul unor spitale din Bucureşti şi Corabia, iar la încheierea ostilităţilor l-a reîntâlnit, la Bucureşti, pe Ilie Stricatu, cu care s-a căsătorit în anul 1922, împlinindu-se o poveste de dragoste care a început cu mulţi ani în urmă, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes