Actualitate
Exponatul lunii mai, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Document cu privire la sărbătorirea primului „1 Mai muncitoresc”, la Sebeş
Ziua de 1 Mai este sărbătorită pe scară largă în întreaga lume încă din anul 1889, când Congresul Internaționalei Socialiste a decretat-o ca Ziua Internațională a Muncii.

La această dată se comemorează victimele grevei generale de la Chicago din anul 1886, la care au participat peste 90.000 de demonstranți, membri ai Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canada, proteste care s-au soldat cu numeroase victime şi care au avut ca câștig pentru muncitori reducerea programului de muncă la 8 ore pe zi fără diminuarea salariului.
În Regatul României, 1 Mai, ca zi a muncii, a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1890, iar în Transilvania, sărbătoarea, nu era aniversată. În schimb, saşii celebrau o sărbătoare laică cunoscută sub denumirea de „Maial”, sub forma unei petreceri câmpenești, din ea lipsind însă orice componentă ideologică. Preluate de români de la saşi, Maialurile nu se organizau exclusiv la data de 1 mai, fiind sărbătorite aleatoriu pe parcursul întregii luni. Şi la Sebeş, influențați de sași, românii au început să organizeze astfel de petreceri, care aveau loc la Pădurea Mare, Arini, Râpa Roşie, Şirinii Lancrămului, sau în alte locuri, bucurându-se de vremea bună, de natura reînviată, de muzica fanfarei sau a diferiților lăutari, precum şi de o masă câmpenească organizată prin aportul colectiv al participanților. Aceste petreceri erau exclusiv un prilej de socializare între membrii comunității și, la fel ca în cazul maialurilor săseşti, lipsea conținutul ideologic, însă lucrurile nu au rămas aşa pentru multă vreme, odată cu venirea comuniştilor la putere, peste Maial suprapunându-se sărbătoarea de 1 Mai, cu semnificația de zi a muncii, după cum vom vedea în rândurile care urmează.
În arhiva Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş, în fondul documentar al Reuniunii „Andreiana” a meseriaşilor şi comercianţilor români (1878-1948), se păstrează un document emis de Comisia de decorare a oraşului, prin care, li se impunea membrilor reuniunii, modul în care să-şi împodobească fațada clădirii sediului, în vederea sărbătoririi zilei de 1 Mai 1948. Redăm integral textul documentului:
„Comisia de decorarea orașului pentru ziua de 1 Maiu 1948.- / Către Reuniunea Meseriaşilor / Sebeş / In vederea sărbătoririi zilei de 1 Maiu 1948, sărbătoarea muncii – PRIMUL 1 MAIU IN REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ – Vi se pune în vedere că pentru această însemnată zi să ornamentați fațada instituției cu: / 1/Portrete ale lui: Marx, Engels, Lenin, Stalin, Ana Pauker, Gheorghiu Dej, Vasile Luca, Gheorghe Apostol, Teohari Georgescu, Emil Bodnăraş, Lothar Rădăceanu, Petru Groza, Prof. Dr. Parhon, aşezate la loc de cinste.- / 2/Ghirlande verzi şi flori.- / 3/. Lozinci cu 1 Maiu citate din Constituţie etc. pe cari le veţi primi la timp.- / 4/ Drapele şi drapeluţe în proporţie de 75 % roşu şi 25% tricolor.- / Ornamentarea să fie cât mai estetică şi bogată.- / Pentru o cît mai reuşită a decorării faţadei instituţiei, veţi numi un colectiv compus din câţiva membrii din personalul Dvs., responsabil al acestui colectiv şi în direcţia ornamentării fiind la Dvoastră: Blândea Traian / Pentru orice lămuriri în cauză, responsabilul Dvoastră se va adresa Primăriei.- / Sebeş, 21 Aprilie 1948.- / PREŞEDINTE: Apolzan Ion SECRETAR: Henegariu „.
Se poate observa faptul că odată cu influența URSS, care în această parte a Europei şi-a impus dominația după finalul celui de al doilea Război Mondial, conținutul sărbătorii se schimbă, accentul căzând pe manifestațiile muncitorești şi proslăvirea liderilor comuniști. Începând din anul 1948 şi până în 1989 acesta a fost modul în care se sărbătorea 1 Mai, singurul lucru care s-a schimbat de-a lungul timpului fiind doar portretele liderilor.

Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















