Actualitate
Exponatul lunii mai, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Afișul primei ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, din 1981
Cu rădăcini adânci în tradiţia interbelică a Sebeşului, oraş în care evenimentele culturale, deşi de amploare mai mică, erau frecvente şi, în ciuda controlului total pe care Partidul Comunist Român îl exercita asupra culturii, care devenise exclusiv un instrument de propagandă, câțiva intelectuali curajoşi au reuşit să obţină aprobarea autorităţilor locale şi judeţene pentru a iniţia „Festivalul de poezie Lucian Blaga”, a cărui primă ediție s-a desfăşurat între 15 și 17 mai 1981.
Fondatorii acestuia au fost profesorii Mircea Tomuş şi Achim Mihu, poetul Ion Mărgineanu şi directorul din acea vreme a casei de cultură, Gheorghe Maniu.
Împreună au gândit un proiect cultural pe care l-au pregătit minuţios, reuşind să-l protejeze într-o oarecare măsură de cenzura comunistă şi să aducă în faţa publicului o personalitate culturală pe care regimul comunist o dorea uitată.
La succesul festivalului au contribuit şi alţi intelectuali din oraş, unul dintre aceştia fiind Nicolae Sterca, cel care a realizat manual primul afiş al festivalului.
Un exemplar al acestuia este propunerea Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeş drept exponat al lunii mai.
Afişul are dimensiunile de 100 x 60 cm şi este realizat pe un fundal albastru petrol. Central este poziţionată o fotografie portret a lui Lucian Blaga, realizată în alb-negru, în care poetul este surprins în profil, meditativ, cu degetul arătător aşezat la tâmplă şi următoarele căzute comod, privind în depărtări.
Portretul este încadrat de un medalion oval negru, pe care este caligrafiat cu alb: „Festivalul de poezie Lucian Blaga, ediţia -I- 15-17 mai”, iar în partea de jos, central, este scris anul: 1981. Deasupra medalionului este scris tot cu alb un vers din poezia „Mirabila Sămânţă”: „Laudă seminţelor, celor de faţă şi în veci tuturor!”, vers devenit motto-ul festivalului, iar în partea de jos este scris locul de desfăşurare al evenimentului: „Sebeş-Alba”. Semnătura artistului este poziţionată în partea stângă, jos.
Autorul afişului, artistul plastic Nicolae Sterca (1935-2022), s-a născut la 16 noiembrie 1935, în satul Cărpiniş, deprinderile artistice moştenindu-le de la tatăl său care era sculptor în lemn şi de la bunica sa, o foarte îndemânatică ţesătoare.
Şi-a perfecţionat talentul nativ urmând cursurile Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara, unde, ca student, a participat la numeroase expoziţii de profil atât în centrul universitar unde studia, cât şi la Bucureşti.
După absolvirea facultăţii în anul 1964, s-a stabilit la Sebeş, unde a activat ca profesor de desen la Şcoala Generală nr. 2, până la pensionarea sa survenită în anul 1988.
Lucrări semnate de Nicolae Sterca se găsesc în colecţii particulare din România, Germania, Franţa, Olanda, Anglia, Suedia, Australia, SUA şi Canada.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…






















