Rămâi conectat

Actualitate

Exponatul lunii mai 2022, la Muzelul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș: Plic ilustrat dedicat primei edițiia Festivalului „Lucian Blaga” – 1981

sebesinfo.ro

Publicat

în

Exponatul lunii mai 2022, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeş, este un plic ilustrat emis de Asociaţia Filateliştilor din România, Filiala Alba, în anul 1981, cu ocazia primei ediții a Festivalului „Lucian Blaga”, un eveniment important pentru viaţa culturală a României la începutul anilor ’80.

Organizarea unui astfel de festival era nu doar un demers temerar, ci şi necesar, având în vedere faptul că momentul ales pentru a-l celebra pe marele poet, filosof şi dramaturg din Lancrăm coincidea cu comemorarea a 20 de ani de la moartea sa.

Cu toate că şi emisiunile filatelice au servit regimului comunist drept instrumente de propagandă, Asociaţia Filateliştilor din România şi Poşta Română au reuşit să emită constant mărci poştale sau plicuri  ilustrate, cu ocazia unor evenimente importante sau pentru a celebra diferite personalităţi ale culturii şi ştiinţei. Dacă în primii ani ai regimului comunist au fost omagiaţi, în special, scriitori şi poeţi ruşi, precum A. S. Puşkin (1949) şi N. V. Gogol (1952) , au urmat şi cei români, în 1952 fiind emise mărci poştale cu ocazia centenarului naşterii lui Ioan Luca Caragiale. Acestora li s-au adăugat, mai târziu, alte astfel de emisiuni filatelice, precum cele din 1956, prilejuite de împlinirea a 75 de ani de la nașterea lui George Enescu și a 125 de ani de la cea a lui Theodor Aman. După 1965, personalităţile ştiinţei și culturii sovietice au mai fost omagiate doar ocazional, iar dintre cele autohtone, s-au bucurat de această onoare Ștefan Luchian, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Panait Istrati, Mihail Sadoveanu, dar și alții.

În acest context, în anul 1981, Asociaţia Filateliştilor din România, Filiala Alba, a emis într-un tiraj restrâns un plic ilustrat, prin care marca organizarea la Sebeş a primei ediţii a Festivalului de Poezie „Lucian Blaga”. În patrimoniul Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș se păstrează un exemplar al acestei emisiuni filatelice, pe care îl propunem publicului ca exponat al luni mai.

Plicul ilustrat poartă ca imagine principală portretul lui Lucian Blaga, desenat, redat cu cerneală tipografică de culoare albastru închis, pe un fundal alb, reprezentat de hârtia plicului. Chipul poetului este încadrat într-un medalion de culoare roşie, decorat cu motive vegetale. Sub medalion, pe o panglică, este redat autograful acestuia, iar dedesubt este precizat evenimentul căruia i-a fost dedicată emisiunea filatelică, «FESTIVALUL DE POEZIE / „LUCIAN BLAGA”». Partea superioară a medalionului este flancată de anii naşterii şi morţii poetului, „1895″ şi „1961″.

Plicul a fost obliterat cu o ştampilă specială dedicată festivalului de la Sebeş, aplicată în partea superioară, suprapunând parţial timbrul. În amprenta acesteia, imprimată cu cerneală tipografică neagră, în partea centrală se distinge portretul lui Lucian Blaga, încadrat de textele „FESTIVALUL DE POEZIE” şi „2575 – SEBEŞ – ALBA”, dispuse în partea superioară şi, respectiv, inferioară a ştampilei, urmărind conturul circular al acesteia. În partea stângă, pe două rânduri, este consemnată data începerii evenimentului, „15-05 / 1981″, iar în dreapta, ieşind parţial din chenarul ştampilei, este redată schematic o carte pe care este imprimat textul «„Lucian Blaga” Ediţia I». Plicul este francat cu o marcă de 55 de bani, datând din anul 1970, purtând, în partea superioară, înscrisul „ANUL INTERNAŢIONAL AL EDUCAŢIEI 1970″.

Emisiunea filatelică dedicată Festivalului Interjudețean de Poezie „Lucian Blaga”, cum se numea manifestarea în anii ’80, a fost urmată şi de altele, edițiile următoare bucurându-se, la rândul lor, de atenţia şi de aprecierea filateliştilor din judeţul Alba.




Actualitate

Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.

Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.

În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.

În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.

Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.

Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.

În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.

Amenzi totale de 60.000 de lei

În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.

Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.

 

Iosif GLIGOR




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes