Actualitate
Exponatul lunii iulie, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș. Bâtă ciobănească din colecția Karl Haldenwang (1863-1939)
Ne aflăm în plin sezon pastoral, când oile pasc pe pășunile alpine, aşa că Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş a desemnat ca exponat al lunii iulie o bâtă ciobănească din zona Brașovului.

Bâta este confecționată din lemn de frasin, are lungimea de 121 cm şi în partea superioară este prevăzută cu o măciulie de 7 cm înălțime, al cărei diametru maxim este de 5 cm. Pe bâta propriu-zisă, care are diametrul de 3,5cm, la 6 cm sub măciulie începe o zonă decorată cu registre succesive de benzi orizontale şi verticale încrestate cu motive geometrice: linii în zig-zag, „dinți de lup”, pătrate, triunghiuri şi X-uri.
Motivele încrestate sunt încrustate cu negru, cel mai probabil realizat dintr-un amestec de cărbune din vatră şi seu de oaie, aşa după cum era obiceiul ciobanilor să facă, pentru a scoate în evidență dantelăria de motive cu care își decorau bâtele.
Deși este considerată un obiect simplu, dacă analizăm bâta prin funcționalitatea ei, vom realiza cât de complex este de fapt acest accesoriu indispensabil al ciobanului. Ea servește ca sprijin la urcuș şi coborâș, deci este un mijloc de locomoție, fiind totodată şi o unealtă de apărare față de animalele sălbatice, câini şi oameni, deci, o armă. Atunci când ciobanul se sprijină în bâtă moțăind, adică aşa cum spun ei „doarme în băț”, ea devine un mijloc de odihnă, iar când este folosită pentru a căra traista sau gluga, este un mijloc de transport. Tot bâta îi ocupă timpul atunci când o „încrâşteşte”, deci este un mijloc de distracție şi îi încântă ochiul când este meșteșugit decorată, devenind astfel și un mijloc de exprimare artistică. Bâta îi dă încredere şi îi alungă teama atunci când o are aproape, căpătând astfel o funcție morală şi îi satisface orgoliul când este admirată de alții, îndeplinind astfel și o funcție socială. Bâta servește uneori drept răboj pentru a ține anumite socoteli, sau ca metru, devenind astfel unitate de măsură. Îndeplinind atâtea funcții nu este de mirare faptul că ciobanii afirmă că: „cânele şi bâta nu se pot plăti”!
Bâta desemnată exponat al lunii iulie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş, face parte din colecția lui Karl Haldenwang (1863-1939) şi a fost achiziționată de acesta din zona Brașovului, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Colecționar de obiecte etnografice, istorice şi arheolog autodidact, Karl Haldenwang s-a născut la Sebeş în anul 1863 în familia dogarului şi comerciantului de vinuri Michael Haldenwang (1836-1880).
După terminarea studiilor la Gimnaziul Evanghelic din Sebeş se ocupă, la fel ca şi tatăl său, de comerț, inițial la Sebeș, iar apoi la Brașov, ca angajat la firma Kamner & Jekelius. În perioada petrecută la Brașov își mărește colecția prin achiziționarea de noi obiecte, printre care şi bâta ciobănească desemnată exponat al lunii şi, împreună cu Julius Teutsch, întreprinde cercetări arheologice în așezarea de la Schneckenberg (Dealul Melcilor).
Între 1901 și 1926 a locuit la Sighișoara unde a condus filiala locală a Kamner & Jekelius, iar după pensionare, a revenit la Sebeș, unde a murit în luna ianuarie 1939. Pasionat colecționar de obiecte arheologice şi etnografice, membru al „Verein für Siebenbürgische Landeskunde” şi al Asociației „Sebastian Hann” a contribuit la îmbogățirea colecțiilor muzeelor din Sighișoara, Alba Iulia şi Sebeş, instituții în care au ajuns părți din colecția sa.

Actualitate
Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș
Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.
Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.
În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.
În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.
Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.
Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 12 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…



















