Rămâi conectat

Administrație

Excelența în afaceri premiată la Sebeș și în acest an: 250 de firme primesc diplome și felicitări din partea municipalității, în această perioadă de sărbătoare

sebesinfo.ro

Publicat

în

O tradiție care s-a născut în preajma sărbătorilor de iarnă, la finele anului 2016, continuă și în anul 2020: Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș premiază excelența în afaceri, ca un gest simbolic de recunoaștere dedicat firmelor locale care, prin prestația lor, au creat un veritabil brand al orașului.

Municipiul Sebeș este una dintre localitățile care se remarcă printr-o puternică și accelerată dezvoltare economică, dovadă atât prosperitatea de care se bucură comunitatea locală, cât și contribuțiile agenților economici la bugetul local. Prin intermediul evenimentului „Excelența în Afaceri”, ajuns la cea de-a V-a ediție, administrația locală a răspuns, ca un gest minim de recunoștință, contribuției mediului economic la transformarea Sebeșului într-o „fabrică de succes”.

La inițiativa primarului Dorin Nistor, Consiliul Local a consfințit ca primelor 250 de întreprinderi private, determinate în ordinea contribuției la bugetul local al Municipiului Sebeș, să le fie trimise diplome aniversare, felicitări și calendare cu imagini din oraș. Primarul Dorin Nistor le transmite companiilor mulțumiri pentru activitatea economică susținută, pentru suportul oferit propriilor angajați și întregii comunități, într-un an cu multe schimbări, în care viața Sebeșului a continuat cu solidaritate și cu încredere.




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes