Rămâi conectat

Actualitate

Eveniment cultural-educativ la Sebeș, prilejuit de Ziua Internațională a Romilor – 2023

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ziua Internaţională a Romilor este celebrată anual la 8 aprilie, în scopul recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din lumea întreagă, dar şi pentru a atrage atenţia asupra discriminărilor cu care se confruntă comunităţile de romi de pretutindeni.

Romii trăiesc în Europa de peste 700 de ani. Istoria și cultura lor constituie o parte indispensabilă a moștenirii noastre europene, care se caracterizează prin diversitate.

Tradițiile, obiceiurile și cultura populară cu basme, legende, anecdote, proverbe, ghicitori, descântece, constituie o dovadă că romii au o cultură a lor, pe care o păstrează cu sfințenie și adaugă elemente noi cu fiecare generație.

De-a lungul timpurilor, scriitori, pictori și artiști plastici au surprins ipostaze din viața și activitățile romilor, aceștia constituind un izvor nesecat de inspirație pentru: Ion Budai Deleanu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Cezar Boliac, N.D. Cocea, Costache Negruzzi, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Dimitrie Bolintineanu, George Coșbuc, Octavian Goga, Damian Stănoiu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Zaharia Stancu, Mircea Eliade, Mircea Radu Paraschivescu, Geo Bogza, Nichita Stănescu, Mérimée, Cervantes, Victor Hugo, Federico Garcia Lorca, Raiko Djuric, Jean Pierre Liegeois.

În arta plastică românească sunt apreciate lucrările lui Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Aman, Arthur Verona iar în muzicologie, George Bizet compune opera „Carmen”, după nuvela lui Prosper Mérimée.

În acest an, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, alături de Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș au marcat Ziua Internațională a Romilor prin organizarea unor activități cultural-educative împreună cu elevii de etnie romă, avându-i coordonatori pe prof. Ursu Lidia și med. șc. Căian Petru.

Prin expoziția de carte și artă fotografică au fost descoperite noi comori și aspecte din istoria, cultura și civilizația comunității rome.

Partea artistică a evenimentului a fost asigurată de elevii de etnie romă de la Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș și invitații lor, Fanfara Transilvania Junior din Cugir. În program elevii au susținut momente lirice în limba romani, dansuri tradiționale țigănești și interpretare muzică instrumentală. Între invitați, s-a aflat și primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, care i-a apreciat pe micii artiști și a transmis un mesaj de felicitare întregii comunități.

But bersa angle, Romale!
La mulți ani tuturor romilor!




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes