Rămâi conectat

Actualitate

Elev din Sebeș eliminat din examenul de Bacalaureat după ce a încercat să copieze cu telefonul mobil

sebesinfo.ro

Publicat

în

bacalaureat-telefonUn elev care a susținut ieri proba obligatorie a profilului, la Colegiul ”Lucian Blaga” din Sebeș a fost eliminat după ce a încercat să copieze cu ajutorul telefonului mobil. Conform regulamentului, acesta nu va mai putea susține examenul două sesiuni.

Astăzi a avut loc proba scrisă la matematică și istorie, din sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2014. În județul Alba au fost înscriși 557 candidați, dintre care au fost prezenți 443, conform inspectorului școlar general adjunct Marcela Dărămuș.

La Bacalaureat 2014, elevilor li se interzice să aibă în îmbrăcăminte sau în încălţăminte – telefoane mobile sau orice alte dispozitive electronice. Absolvenţii care încearcă să copieze sunt eliminaţi indiferent dacă materialele au fost introduse de ei “sau de cadre didactice din comisie”. Prevederile fac parte din Ordinul ministrului educaţiei naţionale privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional – 2014, publicat în Monitorul Oficial.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, la care rezultatele nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea; au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Rezultatele vor fi afişate în 1 septembrie, până la ora 12.00 şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12.00 şi 16.00. Contestaţiile vor fi soluţionate în 2 şi 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 4 septembrie.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes