Rămâi conectat

Actualitate

Ediția 2020 a Concursului Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” a înregistrat un număr record de participanți

sebesinfo.ro

Publicat

în

Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, parte a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș, este încă o modalitate prin care Sebeșul menține în conștiința publică memoria marelui poet și filosof Lucian Blaga, personalitate marcantă a literaturii și culturii române.

Scopul acestui concurs este acela al valorificării capacității participanților de a-și exprima, în mod creativ, gândurile, ideile și imaginația, în proză, în versuri sau în artă.

Și în acest an, Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” a fost structurat pe două secțiuni, „Adulți” și „Elevi”, fiecare secțiune având mai multe domenii: creație literară-poezie și eseu, traducere și artă plastică, pe tema vieții, activității și operei lui Lucian Blaga. Pentru ediția din anul 2020, în condiții excepționale, organizatorii au prelungit perioada de înscriere și au prevăzut și posibilitatea expedierii lucrărilor pentru concurs prin intermediul poștei electronice. Astfel, până la încheierea perioadei de înscriere, pe adresa concursului au sosit nu mai puțin de 125 lucrări, 83 la secțiunea „Adulți” și 42 la secțiunea „Elevi”, jurizarea lucrărilor urmând a se desfășura la finalul lunii iunie. Lista câștigătorilor și modalitatea de înmânare a premiilor vor fi făcute publice la începutul lunii iulie.

Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” este parte a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș și este organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.




Actualitate

Accident rutier în Petrești, la intersecția străzilor Alunei și 1 Mai. O femeie a fost rănită

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc luni, 19 octombrie 2026, în jurul orei 14:47, în localitatea Petrești, după ce un șofer nu ar fi respectat semnificația indicatorului STOP și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

Potrivit IPJ Alba, polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la producerea evenimentului rutier și s-au deplasat la fața locului pentru verificări.

Din primele cercetări a reieșit că un bărbat în vârstă de 54 de ani, din municipiul Sebeș, în timp ce conducea un autovehicul, nu ar fi respectat indicatorul STOP amplasat la colțul intersecției dintre strada Alunei și strada 1 Mai. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie în vârstă de 37 de ani, din Petrești.

În urma impactului, o femeie de 44 de ani, din localitatea Săsciori, pasageră în autoturismul condus de șoferița de 37 de ani, a fost rănită și transportată la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.




Citește mai mult

Actualitate

Accident rutier în Petrești, între un autocamion și un microbuz. O femeie a fost transportată la spital

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier în care au fost implicate un autocamion și un microbuz s-a produs, luni după amiază, în localitatea Petrești, intervenția fiind asigurată de pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș.

La locul accidentului, pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical. Din fericire, nu au fost persoane încarcerate.

În urma evenimentului rutier, o femeie a fost evaluată medical și a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU) Sebeș pentru îngrijiri de specialitate.

Pentru gestionarea situației, Detașamentul de pompieri Sebeș a mobilizat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes