Știri din zonă
Duminică, 27 septembrie 2026: Dan-Ioan Groza își lansează cartea „Cezar-Mihai, un vlăstar născut din neam în neam”, la Biserica Reformată din Vințu de Jos
O cronică de familie care reunește peste 700 de membri și urmărește firul generațiilor începând din anul 1862 va fi lansată, la 27 septembrie 2026, la Biserica Reformată din Vințu de Jos.

O poveste despre familie, rădăcini și memoria celor care au fost înaintea noastră va fi adusă în fața publicului în cadrul lansării volumului „Cezar Mihai, un vlăstar născut din neam în neam”, semnat de autorul Dan-Ioan Groza.
Evenimentul va avea loc duminică, 27 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Biserica Reformată din Vințu de Jos, într-un cadru dedicat cărții, muzicii și poeziei.
Lansarea îi va avea ca invitați speciali pe Tudor Florin Limbean, interpret la nai, prof. Antonio Josan, la chitară clasică, și pe poeta Felicia Colda. Evenimentul va fi fotografiat de Marius Daian, de la FotoSpeed, astfel încât momentele întâlnirii să fie păstrate și peste timp.
De la poezia adolescenței la cronica unei familii
Pentru Dan-Ioan Groza, noul volum reprezintă o continuare a unui drum început în urmă cu 13 ani. La 30 iunie 2013, autorul își lansa cartea „Drumul pașilor neopriți”, volum care reunea poezii scrise în perioada adolescenței, a liceului, facultății și școlii militare.
Dacă prima carte a fost legată de anii formării și de experiențele tinereții, noua lucrare marchează o etapă diferită. Este o întoarcere către familie și către trecut, către oamenii și poveștile care au contribuit la construirea identității generațiilor de astăzi.
„Cezar-Mihai, un vlăstar născut din neam în neam” este, în esență, o cronică de familie, realizată din dorința de a păstra vie memoria înaintașilor și de a transmite mai departe valorile și poveștile unei familii.
Peste 700 de membri ai familiei, în 256 de pagini
Cartea a fost realizată și tipărită prin finanțare proprie, într-un tiraj de 200 de exemplare, și cuprinde 256 de pagini.
Punctul de plecare al cercetării l-au reprezentat arborii genealogici ai familiilor Groza și Abrudean, din partea autorului, precum și Vîrtan și Selagea, din familia soției sale.
Autorul a urmărit firul generațiilor începând din 1862 și până la ultimul vlăstar născut, reunind în volum peste 700 de membri ai familiei.
Pentru reconstruirea acestei istorii de familie au fost folosite mărturii culese din grai viu, documente de arhivă, fotografii, acte civile și militare, arbori genealogici și amintiri transmise de-a lungul generațiilor.
Dincolo de datele genealogice, volumul urmărește oameni și destine. Sunt readuse în atenție tradiții, ocupații, momente din viața satului, experiențe de război, povești de familie și valori care au trecut de la o generație la alta.

Știri din zonă
Podul de pe DJ 106F, din Gârbova, înlocuit cu unul nou. Investiția depășește 7,2 milioane de lei
Consiliul Județean Alba pregătește înlocuirea podului peste Valea Gârbova, situat pe drumul județean DJ 106F, la kilometrul 13+980, în comuna Gârbova. Proiectul, estimat la peste 7,2 milioane de lei, prevede demolarea construcției existente și realizarea unui pod nou din beton armat și precomprimat. În prezent, investiția se află în etapa obținerii acordului de mediu.

Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Pod peste Valea Gârbova, pe DJ 106F, km 13+980”. Titularul investiției este UAT Județul Alba, prin Consiliul Județean Alba.
Potrivit documentației depuse, amplasamentul se află în intravilanul satului Gârbova, pe domeniul public. Lucrările sunt prevăzute integral pe terenuri aflate în proprietatea publică, fără a fi necesară ocuparea temporară a unor suprafețe suplimentare.
Pod nou, construit pe amplasamentul celui existent
Proiectul prevede demolarea podului actual și construirea unei noi structuri din beton armat și beton precomprimat, pe același amplasament. Noul pod va fi proiectat pentru clasele de încărcare LM1 și LM2, în conformitate cu recomandările expertizei tehnice realizate în februarie 2026 de societatea SC Donprest Com SRL.
Conform soluției tehnice, podul va avea o lungime totală de 35,23 metri și o singură deschidere de 26,3 metri. Partea carosabilă va avea două benzi de circulație, fiecare cu o lățime de 3,9 metri, iar de o parte și de alta vor fi amenajate trotuare cu lățimea de câte un metru.
Suprastructura va fi realizată din cinci grinzi din beton precomprimat, cu înălțimea de 1,80 metri. Infrastructura va cuprinde două culee din beton armat, fundate indirect pe coloane forate cu diametrul de 1,2 metri.
Proiectul include și instalarea unui sistem de iluminat public alimentat cu energie solară, format din patru stâlpi fotovoltaici echipați cu lămpi LED.
Modernizarea drumului și amenajarea unei variante ocolitoare
Lucrările nu se vor limita la construcția podului. Va fi modernizat și sectorul de drum județean aferent, pe o lungime de aproximativ 106 metri, între kilometrii 13+940 și 14+050, inclusiv podul.
Intervențiile vor cuprinde realizarea unui sistem rutier nou, montarea parapetelor de siguranță, aplicarea marcajelor și instalarea indicatoarelor rutiere. De asemenea, sunt prevăzute lucrări pentru colectarea și evacuarea apelor pluviale.
Pe durata execuției, circulația rutieră și pietonală va fi deviată pe o variantă ocolitoare amenajată în aval de pod. Aceasta va avea o lungime de aproximativ 112,6 metri și va fi realizată dintr-un drum pietruit, cu circulație pe un singur sens.
Traversarea Văii Gârbova se va face printr-un podeț alcătuit din opt tuburi cu diametrul de 1.000 de milimetri, dimensionat pentru un debit cu asigurare de 10%, respectiv 39,4 metri cubi pe secundă.
Pentru desfășurarea lucrărilor vor fi amenajate două platforme de lucru în zona viitoarelor culee. Demolarea podului existent se va realiza prin metode mecanice și manuale, fără utilizarea explozibililor sau a agenților chimici.
Podul va fi dimensionat pentru debite mari de apă
Un element important al proiectului îl reprezintă măsurile prevăzute pentru protecția împotriva inundațiilor și asigurarea scurgerii corespunzătoare a apelor în perioadele cu precipitații abundente.
Noul pod va fi dimensionat pentru un debit de calcul cu asigurare de 1%, de 106,4 metri cubi pe secundă, iar capacitatea de preluare va ajunge la 128,32 metri cubi pe secundă.
Pentru a reduce riscul blocării cursului de apă în timpul viiturilor, proiectantul a ales o structură cu o singură deschidere, fără pile amplasate în albie. Soluția tehnică urmărește să permită curgerea liberă a apei și să limiteze obstacolele din zona traversării.
Sunt prevăzute, totodată, lucrări de apărare a malurilor, realizarea unor praguri de fund, amenajarea unei saltele de anrocamente și a unei rizberme. În plus, malurile vor fi curățate de vegetație și recalibrate pe o lungime de câte 20 de metri în amonte și în aval de pod.
Investiție de peste 7,2 milioane de lei
Valoarea totală estimată a investiției este de 7.265.980 de lei, iar durata de realizare prevăzută în documentație este de șase luni iar proiectarea este asigurată de S.C. Via Procons S.R.L.
Prin realizarea acestei investiții se urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație pe DJ 106F și asigurarea unei legături sigure și confortabile între DN1 și localitatea Gârbova.
Înlocuirea podului existent ar urma să contribuie atât la creșterea siguranței participanților la trafic, cât și la îmbunătățirea rezistenței infrastructurii rutiere în fața fenomenelor hidrologice extreme.
Știri din zonă
Tânăr de 25 de ani, reținut după ce ar fi agresat un bărbat într-un local din Vințu de Jos
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Vințu de Jos, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani, în incinta unei societăți comerciale din localitate. Incidentul ar fi avut loc pe fondul unor discuții contradictorii și al consumului de alcool.

Potrivit IPJ Alba, fapta s-a petrecut în data de 7 noiembrie 2026, în jurul orei 17:45. În urma cercetărilor, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au stabilit că tânărul l-ar fi lovit pe un bărbat de 46 de ani, din localitatea Mereteu, județul Alba.
Pe fondul conflictului izbucnit în incinta societății comerciale și al consumului de băuturi alcoolice, tânărul ar fi recurs la acte de violență fizică.
În urma incidentului, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniUn bărbat de 63 de ani din Sebeș a decedat, după ce a fost lovit de un autocamion pe DC 318, la Drâmbar
Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | sebesinfo.ro






















