Știri din zonă
Duminică, 27 iulie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Mănăstiea Oașa
Duminică, 27 iulie 2025, în Duminica a VII-a după Pogorârea Sfântului Duh, când Biserica noastră face pomenirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a poposit la Mănăstirea Oașa, protopopiatul Sebeș.

ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de clerici, a sărâvșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură, în altarul de vară din incinta așezământului, în prezența a numeroși pelerini din Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Slujirea arhierească din această zi a marcat finalul ediției a VII-a a Taberei Internaționale de la Oașa, care a reunit aproximativ 200 de tineri din țară și diaspora. La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Arsenie a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” de la Oașa. De asemenea, monahul Simeon, viețuitor al așezământului călugăresc de la Oașa, a fost hirotonit întru ierodiacon. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea părintelui protosinghel Silvan Cablea.
În cuvântul rostit cu acest prilej, ÎPS Irineu: „A încălca voia lui Dumnezeu înseamnă a-I întoarce spatele și a te preda benefol diavolului, despre care cartea Apocalipsei zice că «pe toată lumea o înșală». Când îi permiți diavolului să intre în viața ta, el te înrobește cu cruzime, adică îți răpește libertatea, îți asfixiază sufletul și te plasează într-un climat de încruntare, angoasă și zbucium. În calitate de creștin, fiecare dintre noi trebuie să se alipească de Hristos, «Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască», precum zice Sfântul Apostol Pavel. Când te predai lui Hristos, lăsându-L să te conducă, El alungă tristețea și frica din inima ta, îți satisface setea de lumină și de adevăr, oferind noblețe și măreție ființei tale”.
Mănăstirea Oașa, situată în extremitatea sudică a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, a fost înființată în anul 1990, funcționând ca așezământ monahală de maici până în anul 1999. Din anul 2000, în urma unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, mănăstirea a fost transformată în așezământ de călugări. Hramul principal al vetrei monahale este sărbătorit la data de 27 iulie, în ziua prăznuirii Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Biserica Mănăstirii Oașa adăpostește un fragment din cinstitele moaște ale sfântului martirizat la începutul secolului al IV-lea, în anul 305.
Pelerinii care poposesc la Mănăstirea Oașa se pot închina, de asemenea, unei copii după icoana Maicii Domnului „Pantanassa”, odor primit de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos. Anual, Mănăstirea Oașa organizează numeroase tabere studențești la care participă tineri din întreaga țară, dar și din străinătate. Pe lângă ampla misiune desfășurată cu studenții, spiritul misionar și dinamic al viețuitorilor acestei oaze monahale se observă și din multiplele lor îndeletniciri: atelier de pictură a icoanelor, atelier de sculptură, traduceri din Sfinții Părinți, precum și alte activități practice.
Foto: Marius Achirei

Știri din zonă
Fetiță de 11 ani, acroșată de o mașină pe DJ 705B, în localitatea Vințu de Jos
Duminică, 11 octombrie 2026, în jurul orei 15.30, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că, pe raza localității Vințu de Jos, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că o minoră, în vârstă de 11 ani, din localitatea Vințu de Jos, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DJ 705B, pe raza localității Vințu de Jos, a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din localitatea Blandiana.
În urma evenimentului rutier, minora a suferit leziuni corporale ce au necesitat transportul la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri din zonă
Sărbătoarea tradițiilor la Pianu: Festivalul „Armonii și Gusturi” a celebrat produsele agroalimentare românești
Comuna Pianu a găzduit, în weekend-ul 10-11 octombrie 2026, a cincea ediție a Festivalului „Armonii și Gusturi”, un eveniment dedicat promovării valorilor rurale și a Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești. Gazda, Căminul Cultural din Pianu de Jos, a devenit un punct de întâlnire între producători locali și comunitatea pasionată de tradiții.

Programul a fost diversificat, punând un accent special pe istoria agriculturii locale prin tema „100 de ani de Asimina în România”, desfășurată printr-o serie de prezentări și degustări. Vizitatorii au putut explora un târg de produse tradiționale și o expoziție cu vânzare, unde produsele agroalimentare românești au fost în centrul atenției.

Atractivitățile pentru cei mici au inclus spectacolul „Laboratorul veseliei”, prezentat de Teatrul de păpuși „Prichindel” din Alba Iulia, precum și „Bostaniada”, o expoziție creativă de felinare din dovleci.

Partea artistică a fost marcată de un spectacol folcloric amplu, coordonat de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, sub conducerea lui Alexandru Pal, alături de soliști locali și grupuri de copii din școlile comunei Pianu și din Sebeș. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de diverse reprezentații de dans popular și modern.

Evenimentul s-a încheiat cu o programare muzicală variată, ce a inclus trupa „Dublu Click” cu hituri italiene, muzică folk interpretată de Liviu Trifu, iar seara a fost culminată cu spectacole de muzică populară oferite de Ovidiu și Ioana Țăran, urmate de o petrecere cu muzică etno și discoteccă.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























