Rămâi conectat

Actualitate

Duminică, 19 mai 2024: Întâlnire cu poetul Mircea Dinescu, la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

În grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica”, din Sebeș, în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, poetul și scriitorul Mircea Dinescu, urmează să lanseze volumul „E-obositor să nu iubești pe nimeni.”

Duminică, 19 mai 2024, vă invităm la o întâlnire cu poetul Mircea Dinescu, începând cu ora 19.00, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș, ocazie cu care va fi lansat volumul „E-obositor să nu iubești pe nimeni”. Evenimentul face parte din programul celei de-a XLIV-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș.

Mircea Dinescu s-a născut în data de 11 noiembrie 1950, la Slobozia. A debutat ca poet în anul 1967, în revista „Luceafărul”, iar 1971 i se publica primul volum de versuri, „Invocație nimănui”, pentru care a fost răsplătit cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Debut. A fost considerat drept unul dintre cei mai talentați poeți tineri, iar volumele care au urmat au confirmat asta. În urma unui interviu publicat în luna martie 1989, în ziarul francez „Libération”, a fost arestat la domiciliu în timpul epocii Ceauşescu, devenind un simbol al disidenței anticomuniste. După 1989 a fost președintele Uniunii Scriitorilor și membru al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. A înființat revistele „Academia Cațavencu”, „Plai cu boi” și „Aspirina săracului”. Are 19 volume publicate în limba română, iar poeziile sale pot fi citite în mai multe limbi (a publicat volume în Germania, Ungaria, Olanda, Suedia, Franța și Serbia). I-au fost decernate premii importante ale Uniunii Scriitorilor din România, Academiei Române, precum și premii internaționale. A fost realizator și prezentator al emisiunii „Politică și delicatețuri”, actualmente fiind amfitrionul emisiunii „Poezie şi delicateţuri”.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes