Rămâi conectat

Actualitate

Două funcționare din Primăria Sebeş au delapidat peste 117.000 de lei, falsificând semnăturile a 3 persoane cu handicap

sebesinfo.ro

Publicat

în

Astăzi, 14 septembrie 2022, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, efectuează două percheziţii, una în Municipiul Sebeș și una în Municipiul Alba Iulia, la persoane bănuite de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual.

Perchezițiile sunt efectuate la o persoană bănuită că ar fi delapidat peste 100.000 de lei din fonduri destinate persoanelor asistate social și la o alta, care ar fi încercat să acopere fapta acesteia, atestând, în fals, faptul că sumele au fost predate beneficiarilor de drept.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2022, o femeie, din Sebeș, în calitate de funcționar în cadrul unei instituții publice, din municipiul Sebeș, și-ar fi însușit 13.000 de lei, falsificând, pe statele de plată, semnăturile a 3 persoane beneficiare ale ajutoarelor de urgență și indemnizațiilor de handicap și ar fi folosit, în interes personal, 104.376 de lei, proveniți din casieria instituției, reprezentând același tip de ajutoare sociale.

Pentru a-i acoperi faptele, o altă funcționară a aceleiași instituții ar fi atestat, în mod nereal, în evidențele instituției, faptul că ajutoarele și indemnizațiile au fost remise beneficiarilor.

Poliţiştii vor pune în executare două mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes