Rămâi conectat

Actualitate

Două femei au fost lovite de un autoturism, pe o trecere de pietoni de la ieșirea din Petrești spre Sebeșel

sebesinfo.ro

Publicat

în

În această seară, în jurul orelor 19.20, două femei au fost acroșate pe o trecere de pietoni la ieșirea din Petrești înspre Sebeșel.

Două femei au fost lovite de către un autoturism condus de o femeie, pe o trecere de pietoni la ieșirea din Petrești spre Sebeșel. În urma impactului, victimele au fost transportate la spital, conștiente, cu leziuni la picioare.

UPDATE: Ieri, 2 decembrie 2019, în jurul orei 18.45, pe  strada  Valea Sebeșului din localitatea Petrești, o tânără de 25 de ani, din comuna Săsciori, în timp ce conducea un autoturism în direcția Sebeș-Săsciori, a surprins și accidentat două femei, de 55 și 65 de ani, din Petrești, care erau angajate în traversarea străzii pe trecerea de pietoni.

În urma accidentului, cele două femei au suferit leziuni corporale, în special în zona membrelor inferioare și au fost transportate, în stare de conștientă, la spital.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Față de aceasta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Amenzi de 90.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru protecția mediului desfășurate la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Polițiștii au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în cadrul unor controale desfășurate pe raza municipiului Sebeș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției mediului.

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au desfășurat, în data de 15 octombrie 2026, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură infracțională în domeniul protecției mediului.

Controalele au avut loc în intervalul orar 09:00–12:00, pe raza municipiului Sebeș, și au urmărit identificarea și sancționarea eventualelor încălcări ale legislației în vigoare.

În cadrul activităților, polițiștii au efectuat, prin intermediul aplicației eDAC, peste 30 de verificări de persoane și mai mult de 20 de verificări de autovehicule.

În urma controalelor, au fost constatate 14 abateri contravenționale, pentru care au fost aplicate amenzi în valoare totală de 90.000 de lei.

Potrivit polițiștilor, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în vederea prevenirii și combaterii faptelor ilegale care pot afecta mediul.




Citește mai mult

Actualitate

Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.

Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.

Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.

În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.

Amenzi totale de 60.000 de lei

În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.

Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.

 

Iosif GLIGOR




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes