Sport
Doru Oancea, antrenor Sportul Petrești: „Nu-mi propun promovare, vrem să luăm fiecare meci în parte”
Doru Oancea este noul antrenor principal al echipei Sportul Petrești, acesta urmând să conducă primul antrenament în cursul acestei serri, în „Arini” când este prevăzută reunirea echipei de Liga a IV-a, clasată pe ultima treaptă a podiumului la încheierea turului.
Primele achiziții ar fi Ludwig (Performanța Ighiu), G. Oltean (Metalurgistul Cugir) și Buligă (LPS Sebeș), cei care au lucrat în trecut cu Doru Oancea.
„Deocamdată nu ne propunem lucruri mari. Vrem să reconstruim, să întărim efectivul. Nu mă gândesc la promovare, luăm fiecare meci în parte. Ne așteaptă un retur interesant„, a admis Doru Oancea, cel care a fost campion sezonul trecut cu Șurianu Sebeș. „Am discutat cu Ștefan Fogoroși, a înțeles situația. Ne-am strâns mâna, iar pe această cale trebuie să îi mulțumesc pentru colaborare, am lucrat foarte bine împreună, am avut un an bun la Sportul Petrești”, a declarat Eugen Chirca.
Schimbări spectaculoase la Sportul Petrești, ocupanta locului secund în Liga a IV-a Alba, formație care în retur are un nou antrenor principal, pe Doru Oancea, și va beneficia de susținerea financiară a primăriei din municipiul Sebeș! Consilierii locali ai municipiului Sebeș sunt de acord să aloce bani în 2018 către formația din Petrești, în baza unui proiect de „sprijinire a sportului de masă”, condiția fiind în plan fotbalistic: aceea ca de destinele echipei să se ocupe Doru Oancea, antrenor care în vara trecută a câștigat cu Șurianu Sebeș barajul de promovare în Liga a 3-a. De asemenea, se vehiculează faptul că în primăvară Sportul Petrești să fie mutată la Sebeș, dar părțile nu au ajuns încă la un acord.
FOTO: ARHIVĂ

Sport
„Leii”, pas greșit în fața ultimei clasate: CSM Sebeș – Spicul Daia Română 2-2 (1-1)
CSM Sebeș și Spicul Daia Română au încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), partida disputată sâmbătă pe stadionul „Pielarul”, într-un meci în care oaspeții au reușit să încurce calculele favoritei. Deși pornea cu prima șansă, formația din Sebeș a pierdut două puncte importante în fața ultimei clasate.

Surpriza etapei s-a produs pe „Pielarul”, unde Spicul Daia Română a demonstrat că poate pune probleme și unei echipe cotate cu șanse mult mai mari la victorie.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 12, prin Beda, iar CSM Sebeș a restabilit egalitatea în minutul 36, grație reușitei lui Grosu. La pauză, cele două formații se aflau la egalitate, scor 1-1.
După reluare, Spicul Daia Română a lovit din nou, în minutul 59, când Pașca-Igna a adus echipa vizitatoare în avantaj. Sebeșenii au evitat înfrângerea în minutul 81, când Maghiari a înscris golul de 2-2, stabilind scorul final.
Deși CSM Sebeș a avut două bare încă din debutul întâlnirii, dominând momente importante ale jocului, formația pregătită să obțină victoria a fost nevoită să se mulțumească doar cu un punct. În schimb, pentru Spicul Daia Română, aflată pe ultimul loc al clasamentului, remiza obținută în deplasare are o valoare morală importantă.
Sport
„Leii”, a doua înfrângere consecutivă: Viitorul Sântimbru – CSM Sebeș 2-1 (1-0)
CSM Sebeș a suferit cea de-a doua înfrângere consecutivă, din actuala ediție a SuperLigii Alba, scor 1-2 (0-1), în fața campioanei Ligii a IV-a Alba, Viitorul Sântimbru.

Pentru gazde de au marcat Nistor (min. 24) și Borșoi (min. 58) iar pentru CSM Sebeș E. Vlad (min. 63).
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniUn bărbat de 63 de ani din Sebeș a decedat, după ce a fost lovit de un autocamion pe DC 318, la Drâmbar
Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | sebesinfo.ro
























