Rămâi conectat

Administrație

Dorin Nistor, primar Sebeș: „Inițiez un referendum prin care voi solicita consultarea cetățenilor în vederea achiziției unui laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Imediat după aprobarea bugetului local al Municipiului Sebeș voi susține și voi face toate demersurile în vederea organizării unui referendum prin care voi solicita cetățenilor Municipiului Sebeș consultarea în vederea achiziției unui laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului și asigurarea costurilor pentru angajarea unor specialiști în vederea operării și interpretării rezultatelor.

Reamintesc faptul că prin referatul nr. 41120 din data de 19.12.2017, portofoliul de achiziții publice aferent anului 2018 planifică realizarea acestui obiectiv, laboratorul mobil urmând a ajuta la monitorizarea factorilor de mediu, generând elementele pentru îmbunătățirea strategiei de mediu și oferind informații pentru monitorizarea stării de sănătate a populației. Bugetul alocat acestei achiziții publice este de peste 1 milion de Lei fără tva.

Pentru apărarea intereselor cetățenilor Municipiului Sebeș voi iniția toate demersurile către Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății pentru a obține toate informațiile prind starea de sănătate a populației de pe raza Municipiului Sebeș și din împrejurimi, precum și elementele principale privind monitorizarea factorilor de mediu, având în vedere dezvoltarea industrială fără precedent a Sebeșului.

Situația este cu atât mai stringentă cu cât, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, România este somată să ia măsuri, având în vedere că se regăsește în topul țărilor codașe privind asigurarea calității aerului.

Municipiul Sebeș are o strategie de dezvoltare, iar componentele privind sănătatea populației și calitatea mediului înconjurător sunt esențiale.




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes