Actualitate
Doina Lie, sub dalta… dorului
În galeria personalităților cu care Sebeșul se prezintă demn în ochii lumii, se dăltuiește un chip feminin prețuit de lumea artelor și nedrept estompat odată cu trecerea anilor.

Numele i-l zăresc zilnic elevii care frecventează gimnaziul din vechea Piața Mică a orașului (pe unde trecut-au și pașii elevului Lucian Blaga), pe soclul care susține bustul poetului Mihai Eminescu. Este unul dintre cele mai valoroase monumente de for public din Sebeș și prima lucrare de acest tip a sculptoriței în orașul natal (1960). A lăsat o piatră de temelie, pentru un simbol suprem al culturii noastre, un loc în care să ne reunim în gerul iernii și să cântăm de „floare albastră”. O doamnă a Sebeșului cu nume de Doină…
• „Am atâta nostalgie pentru o rază de soare” …
Doina Lie s-a născut la Sebeș, în anul 1929, în prima zi de iunie. A absolvit Liceul Pedagogic „Pia Brătianu” din București. Fiică de preot greco-catolic, s-a confruntat cu constrângerile politice ale regimului comunist, fiindu-i refuzată înscrierea la facultatea de arte plastice. A lucrat vreme de trei ani ca educatoare, iar în cele din urmă i s-a permis înscrierea la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, pe care l-a absolvit în anul 1956, sub îndrumarea profesorului Constantin Baraschi. Artista a avut numeroase expoziții, de grup și personale, dintre care amintim: în anul 1975, la Galeria Orizont din București și Galeria Haus im Park, Emmerich din Germania, în anul 1991, la Fundația Dinu Lipatti din Geneva (Elveția) și în anul 1992, la Deutsche Bank (Kleve) în Germania. În anul 2004, Doinei Lie i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural de președinția României, iar în 2007 a devenit cetățean de onoare al municipiului Sebeș. Marea sa trecere s-a săvârșit în anul 2012, la vârsta de 83 de ani, monumentul său funerar aflându-se în Sebeșul natal.
Arta sa monumentală se regăsește în mai multe orașe din România și invită parcă la un periplu: Sebeș, Alba Iulia, Baia de Arieș, Bistrița, Vrancea, Bârlad, Galați, Constanța, Curtea de Argeș, Craiova, Giurgiu și București. Mai multe muzee din România dețin în colecțiile lor lucrările Doinei Lie, iar galerii de prestigiu din mai multe țări europene i-au găzduit expoziții personale. Colecționarii privați din întreaga lume îi prețuiesc operele și le achiziționează. Privindu-i lucrările, resimțim forța feminină învingătoare.
Recunoscători pentru două monumente de for public care îmbogățesc Sebeșul zilelor noastre, omagiem memoria și contribuția artistei plastice Doina Lie la viața culturală a propriei urbe cu ecouri puternice și inconfundabile în arta europeană. Fiica sculptoriței, Maria Lie-Steiner, un artist plastic modern și vizionar, curator al expoziției DOINA LIE, care poate fi vizitată până în luna august, fiind găzduită de Primăria Municipiului Sebeș, ne oferă șansa de a (re)descoperi o personalitate fascinantă și un creator prolific, mai ales prin opera mai puțin cunoscută de publicul local, cu puternice inflexiuni ale femininului impregnat de seva vieții, umanitatea în cea mai armonioasă și mai surprinzătoare formă a sa.
Lucrările „Mihai Eminescu” și „Unire” trasează un ax în arhitectura locală, situându-se într-o companie aleasă, alături de sculpturile lui Romulus Ladea, dăruite Sebeșului și Lancrămului, pentru numele lui Lucian Blaga.
Sculptorii, asemeni lui Brâncuși, au făcut „piatra să cânte”. Doamnei, care s-a născut într-o zi de 1 iunie, să căutăm a-i afla Doinele dăltuite… Să nu o uităm pe DOINA LIE!
Nadia-Diana Arsin,
directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















