Știri din zonă
Doi tineri din comuna Pianu sunt cercetați de polițiștii din Sebeș, după ce ar fi sustras 670 de litri de motorină din rezervorul unui excavator
Marți, 26 noiembrie 2019, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș l-au identificat pe un tânăr de 19 de ani, din comuna Pianu, județul Alba, ca bănuit de săvârșirea unor fapte de furt calificat și tentativă de furt calificat precum și pe un tânăr de 21 de ani, din aceeași comună, care este bănuit de complicitate la faptele de furt și tentativă de furt săvârșite de primul tânăr.
Se pare că, în cursul lunii noiembrie 2019, tânărul de 19 ani ar fi sustras, pe timp de noapte, în mai multe rânduri, cantitatea de 670 de litri de motorină, dintr-un excavator aparținând unei societăți comerciale, care era parcat pe raza localității Strungari. La comiterea furturilor, acesta ar fi fost ajutat de tânărul de 21 de ani, care ar fi asigurat zona și l-ar fi ajutat să transporte, cu un autoturism, combustibilul furat.
Din cercetări a rezultat că, în aceeași perioadă de timp, cei doi ar mai fi încercat să fure motorină însă ar fi renunțat la rezoluția infracțională, pentru a-și asigura scăparea.
În cursul zilei de azi, 28 noiembrie, cei doi vor fi prezentați în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
FOTO: ARHIVĂ

Știri din zonă
Zona „3 Izvoare” din Șugag, sufocată de gunoaie. Poliția a fost sesizată
Mai multe deșeuri au fost abandonate în zona „3 Izvoare” din comuna Șugag, iar autoritățile locale atrag atenția că astfel de fapte afectează mediul și comunitatea.

Primăria Șugag a transmis un avertisment public după ce a constatat că tot mai multe deșeuri sunt lăsate la întâmplare în această zonă. Administrația locală subliniază că depozitarea gunoiului în spații neamenajate este ilegală și poate fi sancționată cu amenzi.
„Acest comportament distruge mediul și ne afectează pe toți”, au transmis reprezentanții Primăriei Șugag.
Autoritățile precizează că zona este monitorizată prin controale periodice, iar persoanele surprinse în timp ce abandonează deșeuri riscă sancțiuni.
Primăria le recomandă cetățenilor să își strângă deșeurile și să le depoziteze exclusiv în locurile special amenajate. De asemenea, localnicii sunt îndemnați să sesizeze autoritățile atunci când observă persoane care poluează zona.
Poliția a fost sesizată
În urma situației constatate în zona „3 Izvoare”, Poliția a fost sesizată, potrivit mesajului transmis de administrația locală.
„Natura ne oferă totul curat. Să o lăsăm curată și pentru ceilalți!”, este apelul Primăriei Șugag către cetățeni.
Știri din zonă
Bărbat de 41 de ani din Gârbova, reținut după ce ar fi lovit un tânăr în Alba Iulia
Un bărbat de 41 de ani, din comuna Gârbova, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Potrivit polițiștilor, incidentul a avut loc în seara zilei de 12 august 2026, pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia. Pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi lovit un tânăr de 26 de ani, din Alba Iulia, cu un obiect contondent în zona feței.
În urma agresiunii, tânărul a suferit leziuni care au necesitat transportul la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au dispus, la data de 13 august, reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Bărbatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
Din Județacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 9 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 9 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 4 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 8 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 8 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 9 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…




















