Rămâi conectat

Știri din zonă

DN 67C – Transaplina va rămâne deschisă circulației rutiere și pe perioada iernii, pe tronsonul cuprins între Obârșia Lotrului și Curpăt

sebesinfo.ro

Publicat

în

Instituțiile Prefectului Vâlcea și Alba informează că tronsonul din Drumul Național 67C (Transaplina), care străbate cele două județe, va rămâne deschis circulației rutiere și pe perioada iernii pe tronsonul cuprins între Obârșia Lotrului și Curpăt.

Decizia a fost luată la propunerea prefectului județului Vâlcea, domnul Sebastian Fârtat, și a prefectului județului Alba, domnul Nicolae Albu, pentru a facilita accesul turiștilor și nu numai către stațiunile montane din cele două județe, în acest sens fiind semnat și un protocol între direcțiile regionale de drumuri și poduri Craiova și Cluj, în vederea menținerii acestui sector de drum în stare de viabilitate și pe perioada sezonului rece, când șoseaua Transaplina este de regulă închisă.

Textul protocolului privind DN 67C

A avut loc întâlnirea din data de 01.09.2021, dintre reprezentanții D.R.D.P. Craiova și D.R.D.P. Cluj, pentru a stabili exact cum se va desfășura activitatea de deszăpezire, după cum urmează:

– s-a stabilit de ambele părți modificarea intervenției privind activitatea de deszăpezire fața de limitele regionalelor, și anume DRDP Craiova, prin SDN Rm. Vâlcea, va acționa pe sectorul de drum DN 67C km 61+160 – 75+200, iar DRDP Cluj, prin SDN Alba, va acționa pe sectorul de drum DN 67C km 75+200 – 79+200, deoarece între limitele de județe nu există spațiu de întoarcere a autovehiculelor.

– s-a stabilit că fiecare DRDP, pe aceste sectoare, va asigura în permanență informarea privind starea părții carosabile.

– s-a stabilit că fiecare DRDP este de acord că circulația va fi închisă pe timpul nopții în intervalul 18:00-08:00 și restricțiile de tonaj 7,5 to și de viteză 30 km/h.

– s-a stabilit de fiecare DRDP că circulația va fi restricționată, în funcție de condițiile meteorologice (ceață, ploi torențiale, furtună, ninsori, etc.) și ca urmare a unor fenomene cum sunt căderile de stânci și ebulmentele pe sectorul de drum DN 67C km 61+160 – km 79+200.

– s-a stabilit de fiecare DRDP ca pe coduri galbene, portocalii și roșii (viscol, ninsoare abundentă, etc) să nu se intervină, conform Reglementărilor tehnice “Ghid privind combaterea lunecușului și a înzăpezirii drumurilor publice” pct. 3.2.1, în cazul în care viteza vântului în timpul viscolului depășește 30 km/h, iar zăpada spulberată se depune în urma utilajelor de deszăpezire, până la încetarea viscolului.

– s-a stabilit de fiecare DRDP că în urma intervențiilor de deszăpezire pe tot sectorul menționat, drumul va fi menținut în stare de viabilitate corespunzătoare circulației în condiții de iarnă.

– s-a stabilit ca pe sectorul de DN 67C km 75+200-79+200, pe care îl va administra SDN Alba, este nevoie de 6 persoane pentru asigurarea permanenței și informare, 2 buc. utilaj multifuncțional Unimog cu lamă și RSP. 1 buc – încărcător, materiale sare – 400 to și nisip 500 to.

– s-a stabilit ca pe sectorul de DN 67C km 61+160 – 75+200, pe care îl va administra SDN Rm. Vâlcea, este nevoie de 6 persoane pentru asigurarea permanenței și informare, 4 buc de utilaj multifuncțional Unimog cu lamă și RSP, 1 buc – încărcător, materiale sare – 700 to și nisip 600 to.




Știri din zonă

Ploile au adus aluviuni pe DN 67C – Transalpina, între Curpăt și Șugag. Drumarii au intervenit pentru curățarea carosabilului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ploile abundente căzute miercuri au adus aluviuni pe DN 67C – Transalpina, pe sectorul cuprins între Curpăt și Șugag, fiind necesară intervenția echipelor Secției Drumuri Naționale Alba pentru curățarea carosabilului.

Depunerile de pietriș, pământ și alte materiale au fost semnalate între kilometrul 79 (Curpăt) și kilometrul 119 (Șugag), în urma fenomenelor meteorologice produse în cursul zilei.

Drumarii au intervenit pentru îndepărtarea aluviunilor și readucerea carosabilului în condiții de siguranță pentru trafic.

Potrivit reprezentanților Drumurilor Naționale, circulația rutieră pe DN 67C se desfășoară în prezent fără restricții, iar pe sectorul afectat nu mai sunt semnalate probleme.

Având în vedere instabilitatea vremii și posibilitatea apariției unor noi scurgeri de pe versanți, șoferii care tranzitează Transalpina, inclusiv cei care pleacă din Sebeș spre zona montană, sunt sfătuiți să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de drum.




Citește mai mult

Știri din zonă

Duminică, 19 iulie 2026: Inaugurarea oficială a traseului turistic „Grota lu’ Turnilă” la Șugag. Programul complet al evenimentului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Comuna Șugag va inaugura sâmbătă, 19 iulie 2026, noul traseu turistic „Grota lu’ Turnilă”, un proiect destinat promovării patrimoniului natural, cultural și istoric al Văii Frumoasei, în Ținutul Legendelor.

Obiectivul a fost realizat de Primăria și Consiliul Local Șugag, cu sprijinul Consiliului Județean Alba și al operatorilor economici din domeniul turismului care își desfășoară activitatea în comună.

Noul traseu face parte din strategia de dezvoltare turistică a comunei și urmărește valorificarea dealurilor Șugagului printr-un parcurs destinat iubitorilor de natură și drumeții. De-a lungul traseului, vizitatorii vor putea descoperi povești și legende locale, prezentate prin materiale informative amplasate în punctele de interes.

Două trasee de acces

Participanții pot porni pe unul dintre cele două trasee amenajate:

  • Gura Velii – Valea Grosăștilor – Muchea Turnilor – Turni – Punctul de Belvedere (cota 900) – Grota lu’ Turnilă – Școala din Bârzana;
  • Valea Mărtiniei – Plaiul Mărtiniei – Punctul de Belvedere (cota 900) – Grota lu’ Turnilă – Școala din Bârzana.

Traseul este semnalizat cu indicatoare turistice și include recomandări privind protecția mediului și respectarea obiectivelor vizitate.

Programul inaugurării

Ora 10:00

  • Plecarea pe traseu din Gura Velii și din Valea Mărtiniei;
  • Formarea grupelor de maximum 10 persoane, însoțite de ghizi.

Ora 11:30

  • Vizitarea Punctului de Belvedere de la cota 900;
  • Vizitarea obiectivului „Grota lu’ Turnilă”, în grupuri de maximum 10 persoane.

Ora 13:00 – Școala din satul Bârzana

  • Evocarea începuturilor, evoluției și sfârșitului activității învățământului din satul Bârzana în perioada 1906–2026, prezentată de scriitorii prof. dr. Monica Grosu și prof. Nicolae Afrapt, membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara.

Ora 14:00

  • Spectacol cultural-artistic susținut de artiști locali: Fluierașii din Șugag, Ionică Cernat, fiu al satului, și invitații săi.

Organizatorii anunță că evenimentul se va desfășura cu sprijinul cadrelor medicale din Șugag și al Jandarmeriei Montane. Moderatorii manifestării vor fi învățătorii Ștefan Ioan și Ștefan Rodica.

Pe parcursul zilei, în grădina fostei școli din Bârzana va fi amenajat un târg al producătorilor locali, unde participanții vor putea cumpăra și degusta preparate gătite pe loc, produse tradiționale, băuturi răcoritoare și alte specialități locale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes