Actualitate
Direcția de Asistență Socială Sebeș începe distribuția pachetelor cu produse de igienă personală, pentru categoriile defavorizate ale populației
Între 27 și 31 ianuarie 2020, de luni – joi, între orele 9.00-16:30, la sediul Direcției de Asistență Socială Sebeș, din Aleea Lac, nr.12, se vor distribui pachetele cu produse de igienă acordate categoriilor defavorizate ale populației, prin intermediul Programului Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD).
Vor fi distribuite cutii cu produse de igienă, respectiv periuțe și pastă de dinți, săpun lichid, șampon pentru copii și adulți, detergent pentru rufe. Concomitent cu această acțiune, asistenții medicali comunitari vor oferi servicii de consiliere cu privire la igiena corporală și a locuințelor.
Numărul de beneficiari în acest an este de 376 persoane, încadrate în următoarele forme de asistență socială :
1. persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziția primarului, dreptul la un venit minim garantat, conform Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
2. familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația de susținere a familiei (titularii și membrii familiei acestora) și care se află în plată la momentul distribuirii pachetelor.
Dacă există excedent de pachete, acestea vor fi distribuite persoanelor aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoanele dependente, și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchete sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate.
Programul Operațional de Ajutorare a Persoanelor Dezavantajate 2014-2020 (POAD) contribuie la reducerea precarității alimentare și materiale grave în România, fiind vizată creșterea calității vieții prin intensificarea sprijinului de care beneficiază persoanele dezavantajate/marginalizate. La nivel european, România se înscrie în Strategia 2020 în domeniul luptei împotriva sărăciei și excluziunii, Guvernul având ca și obiectiv reducerea numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială.

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…























