Administrație
Dezbatere publică cu privire la modificarea unor anexe din cadrul Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor al Municipiului Sebeș
Primăria Municipiului Sebeș aduce în dezbatere publică „Proiect de hotărâre privind modificarea Anexelor 1 și 3 la Planul de Analiză și Acoperire a Riscurilor al Municipiului Sebeș, aprobat prin HCL Nr.72/31.03.2021”.
Cetățenii pot consulta documentația care a fost afișată pe pagina de internet a instituției www.primariasebes.ro, secțiunea Consiliul local-Acte administrative-Proiecte de hotărâre aflate în dezbatere publică.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind acest proiect de act normativ la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, Piața Primăriei, nr. 1 (de luni până joi, în intervalul orar 08.30-16.30 și vineri în intervalul orar 08.30-14.00) sau pe adresa de e-mail a instituției: secretariat@primariasebes.ro.
Propunerile pot fi transmise până în data de 06.10.2023.

Administrație
Terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Sebeș va fi acoperit, dotat cu instalație de nocturnă și vestiare
Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului Sebeș a lansat, vineri, 20 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Acoperire teren de sport (cu nocturnă), realizare vestiare si împrejmuire, Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu – Municipiul Sebeș”.
Valoarea totală estimată a contractului propus este de 2,8 milioane de lei, fără TVA.
În prezent terenul de sport folosit de elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Sebeș are covorul de PVC deteriorat, șapa de sub el este degradată, iar împrejmuirea prezintă fisuri la nivelul soclului. De asemenea, elementele metalice au zone cu rugină.
Terenul de sport urmează să fie acoperit cu o structură metalică și învelitoare din pânză din PVC cu inserție textilă, impermeabilă și de culoare albă. Împrejmuirea terenului se va realiza perimetral cu o plasă de protecție din polietilenă. Terenul de sport va fi prevăzut cu iluminat și supraveghere video.
Va fi realizată și o clădire cu funcțiunea de vestiare care va deservi terenul de sport. Noua clădire va fi prevăzută cu dulapuri și grupuri sanitare.
Este în derulare și un alt proiect, finanțat prin PNRR, care vizează reabilitarea și modernizarea în vederea creșterii efiecienței energetice a Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Sebeș.
Administrație
Primăria Sebeș investește peste 2 milioane de euro pentru reamenajarea intersecției „Turn”
Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Sebeș a lansat, marți, 10 iunie 2025, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare a serviciilor de proiectare și execuție în vederea reamenajării intersecției „Turn” din Sebeș.
Valoarea contractului propus este de aproximativ 12,5 milioane de lei (TVA inclus), iar data limită pentru primirea ofertelor este 26 iunie 2025.
Lucrările ce urmează a fi realizate sunt situate la intersecția străzilor Valea Frumoasei, Dorin Pavel, Lucian Blaga și Aviator Olteanu, străzi care se afla în administrarea Municipiului Sebeș, arealul de intervenție fiind situat în zona de intravilan.În prezent intersecția străzilor amintite are capacitatea de circulație depășită realizându-se foarte frecvent blocaje de circulație.
Este necesară, conform inițiatorilor proiectului, amenajarea unei intersecții dirijate prin semafoare inteligente pentru fluidizarea circulației și aducerea sistemului rutier la parametrii tehnici corespunzători asigurându-se astfel condiții optime de siguranță și confort în circulația auto și pietonală.
Circulația se desfășoară momentan printr-o intersecție cu sens giratoriu care nu a fost dimensionat pentru a prelua traficul de pe DN 1 sau DN 7 mai ales traficul greu și foarte greu. Ambuteiajele apar în timpul orelor de vârf. Punctele de conflict între autovehicule apar deoarece majoritatea ieșirilor din sens se reduc la o bandă de circulație, iar intrările se realizează pe o bandă sau două benzi.
Din punct de vedere al sistemului rutier se constată prezența unei îmbrăcăminți rutiere asfaltice care din cauza circulației intense prezintă o serie de degradări, precum, denivelări, făgașe, fisuri și crăpături. De asemenea, există o serie de reparații locale repetate fapt ce sugerează vulnerabilitatea sistemului rutier existent.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt descongestionarea traficului în zona intersecției, creșterea siguranței circulației prin ordonarea fluxurilor pentru toți participanții la trafic (autovehicule, pietoni și bicicliști), ocuparea unui spațiu minim pentru circulația auto în beneficiul spațiului pietonal și a spațiului verde, asigurarea exploatării intersecției în codiții optime de rezistență, stabilitate și siguranță a circulației.
Administrație
Se extinde sistemul de distribuție a gazelor naturale, în localitatea Răhău
Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate a luat decizia etapei de încadrare, fără evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul „Extindere sistem de distributie gaze naturale în localitatea Răhău, municipiul Sebes, județul Alba”.
Anterior, Primăria Sebeș a solicitat ANMAP aviz de mediu pentru proiectul care prevede extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în Răhău.
În localitatea Răhău există rețea de distribuție gaze naturale pe strada Principală, până la școala din localitate. Rețeaua urmează să fie extinsă pe strada Principală, strada Deasupra, strada Școlii și strada Bisericii.
Rețeaua de distribuție gaze naturale de presiune redusă va fi amplasată pe străzile și drumurile localității Răhău. Acolo unde situația din teren o va permite, conductele se vor interconecta, formându-se bucle, care vor contribui la o repartizare mai bună a presiunii și, implicit, a debitelor.
Valoarea totală a investiției este de 9.995.753,74 lei tară TVA, respectiv 11.878.607,71 lei cu TVA, din care:
– construcții montaj (C+M) = 5.747.679,00 lei fără TVA, respectiv 6.839.738,01 lei cu TVA.
Durata estimată pentru realizarea investiției este de 27 de luni.