Actualitate
Depăşiri la indicatorul particule în suspensie PM10, în urma monitorizării efectuate de autolaboratorul APM Sibiu, deplasat la Sebeș
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu a desfăşurat în municipiul Sebeş în perioada 18-25 februarie o activitate de monitorizare cu laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului. Monitorizarea s-a efectuat pe strada Călărași, Nr. 47. Cu acest prilej s-au constatat 4 depășiri ale valorii-limită zilnice la poluantul particule în suspensie PM10.

În vederea îmbunătățirii capacității de măsurare a concentrațiilor de poluanți din aerul înconjurător în zonele neacoperite de stațiile de monitorizare a calității aerului și a intervenției în cazul unor episoade de poluare, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a furnizat APM Sibiu un laborator mobil echipat cu aparatură de monitorizare a calității aerului, care este parte integrantă în Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA). Laboratorul mobil din dotarea APM Sibiu este echipat cu analizoare care monitorizează în regim continuu concentrațiile indicatorilor: particule în suspensie – fracțiile PM10/PM2.5, dioxidul de sulf (SO2), dioxidul de azot (NO2), benzenul (C6H6), monoxidul de carbon (CO), hidrogenul sulfurat (H2S) și amoniacul (NH3), echipamente de calibrare, echipamente pentru monitorizarea parametrilor meteorologici, sistem de transmisie a datelor, inclusiv software pentru colectarea, prelucrarea și transmisia datelor specifice RNMCA.
„În baza datelor achiziționate de echipamentele din dotarea laboratorului și puse la dispoziție de Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu, în perioada 18 -25 februarie 2025, nivelul poluanților în zona monitorizată se prezintă astfel:
– încadrarea tuturor valorilor medii orare sub valoarea limită orară pentru dioxid de azot, conform Legii nr. 104/2011;
– încadrarea tuturor valorilor medii orare/zilnice sub valoarea limită orară/zilnică pentru dioxid de sulf, conform Legii nr. 104/2011;
– încadrarea tuturor valorilor medii la 30 minute sub concentrația maximă admisibilă (CMA) la 30 min. pentru amoniac;
– încadrarea tuturor valorilor medii zilnice sub concentrația maximă admisibilă (CMA) zilnică pentru amoniac, conform STAS 12574-87;
– încadrarea tuturor valorilor medii la 30 minute sub concentrația maximă admisibilă (CMA) la 30 min. pentru hidrogen sulfurat;
– încadrarea tuturor valorilor medii zilnice sub concentrația maximă admisibilă (CMA) zilnică pentru hidrogen sulfurat, conform STAS 12574-87;
– la poluantul particule în suspensie PM10, determinat în mod automat, s-au înregistrat 4 depășiri ale valorii limită zilnică. Conform Legii 104/2011 – privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările ulterioare – valoarea limită zilnică este de 50 µg/mc”, se arată în raportul privind acţiunea de monitorizare.
Particulele în suspensie reprezintă un amestec complex de particule foarte mici și picături de lichid. Provin din surse naturale (erupții vulcanice, eroziunea rocilor, furtuni de nisip și dispersia polenului) şi surse antropice (activitatea industrială, sistemul de încălzire a populației, centralele termoelectrice. Traficul rutier contribuie la poluarea cu pulberi produsă de pneurile mașinilor atât la oprirea acestora, cât și din cauza arderilor incomplete).
„Dimensiunea particulelor este direct legată de potențialul de a cauza efecte. O problemă importantă o reprezintă particulele cu diametrul aerodinamic mai mic de 10 micrometri, care trec prin nas și gât şi pătrund în alveolele pulmonare, provocând inflamații și intoxicări.
Sunt afectate în special persoanele cu boli cardiovasculare și respiratorii, copiii, vârstnicii şi astmaticii.
Copiii cu vârsta mai mică de 15 ani inhalează mai mult aer și, în consecință, mai mulți poluanți. Ei respiră mai repede decât adulții și tind să respire mai mult pe gură, ocolind practic filtrul natural din nas. Sunt în mod special vulnerabili, deoarece plămânii lor nu sunt dezvoltați, iar țesutul pulmonar care se dezvoltă în copilărie este mai sensibil.
Poluarea cu pulberi înrăutăţeşte simptomele astmului, respectiv tuse, dureri în piept și dificultăți respiratorii.
Expunerea pe termen lung la o concentrație scăzută de pulberi poate cauza cancer și moartea prematură”, se arată pe site-ul CalitateAer, al Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA).

Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Actualitate
Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc
Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.
Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















