Actualitate
Cu sprijinul Kronospan, la Sebeş are loc un eveniment inedit: „Maratonul sănătăţii”
Astăzi, 31 mai 2014, la ora 12.00, în Parcul Arini din municipiul Sebeş se dă startul celui mai tare eveniment sportiv al localităţii: Maratonul sănătăţii, organizat de AnaMaria Jurju şi Dana Băcilă, studente ale Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Primăria municipiului Sebeş şi MCC Bike Sebeş.
Evenimentul este o oportunitate pentru iubitorii de mişcare, deoarece ne oferă posibilitatea de a alege între 3 super-maratoane: role, biciclete sau alergare. Traseul acoperă 2 km, de la intrarea în Parcul Arini, unde se va da startul şi până la Ştrandul Arini, unde va fi finish-ul, plus un traseu surpriză, până în Petreşti, pentru maratonul de biciclete. Entuziasmul, explozia de energie, surplusul de sănătate, adrenalina, devotamentul unui mare număr de voluntari şi distracţia sunt trăsăturiile definitorii ale acestui proiect materializat cu sprijinul sponsorului principal, Kronospan, care a contribuit considerabil prin asigurarea materialelor de promovare şi a premiilor de participare. De altfel, fiecare participant al maratonului va primi un premiu surpriză, iar la final va avea şansa de a deveni posesorul unuia dintre cele trei premii puse în joc, prin intermediul tombolei finale, care va avea trei extrageri. Cei care doresc să ia parte la eveniment sunt aşteptaţi sâmbătă, 31 mai, la ora 11.00, la Baza Sportivă Arini, pentru a se înscrie şi a lua startul în cursa pentru sănătate. Aşa că fiţi campioni ai sănătăţii şi haideţi la maraton! „Maratonul sănătăţii este un proiect frumos, prin intermediul căruia dorim să promovăm un stil de viaţă sănătos. Este adevărat că oamenii nu se pot schimba în câteva ore, dar cu siguranţă pot conştientiza importanţa mişcării în viaţa lor şi exact acest lucru aduce evenimentul în oraşul Sebeş”, a declarat AnaMaria Jurju, manager de proiect. „Cred că este foarte important să faci sport, nu neapărat sport de performanţă, dar mişcare în general, deoarece pe lângă beneficiile fizice îţi conferă o stare de bine!”, a declarat Dana Băcilă, manager de proiect. Maratonul sănătăţii este un proiect unic în rândul manifestărilor sportive, îmbinând armonios maratonul pe role şi pe bicicletă cu alergarea şi adresându-se tuturor categoriilor de vârstă, începând de la copiii de 7 ani. Evenimentul îşi propune să promoveze, într-o manieră inedită, activitatea fizică şi importanţa ei în viaţa cetăţenilor municipiului Sebeş şi se derulează cu sprijinul partenerilor MCC Bike Sebeş, Primăriei municipiului Sebeş, a sponsorului principal Kronospan şi a altor parteneri.

Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















