Actualitate
Cu ocazia Zilelor Municipiului Sebeș – 2018, accesul la Muzeul Municipal „IOAN RAICA” și la Casa Memorială „LUCIAN BLAGA” va fi gratuit
Pe întreaga durată a desfăşurării Zilelor Municipiului Sebeş, ediţia 2018, organizatorii asigură accesul vizitatorilor, cu titlu de gratuitate, la cele mai importante obiective turistice din zonă: Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş şi Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm.
Dat fiind faptul că ne aflăm în anul centenarului Marii Uniri, Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş va găzdui expoziţia documentară „Şi Sebeşul a făcut Marea Unire!”, în cadrul căreia exponatul principal va fi drapelul purtat de delegaţia oraşului la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918. Expoziţia va putea fi vizitată începând de vineri, 17 august 2018, de la ora 10:00.

Actualitate
1-3 septembrie 2026: Ședințe de tragere cu muniție de război la poligonul „Râpa Roșie”. Populația, avertizată să evite zona
Poligonul „Râpa Roșie” din zona Sebeș va găzdui, în perioada 1–3 septembrie 2026, ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor participa cadrele UM 01760 Sebeș.

Activitățile militare sunt programate zilnic în două intervale orare, respectiv 09:00–12:00 și 14:30–20:30.
Pe durata desfășurării ședințelor de tragere, populația civilă este avertizată să evite, pe cât posibil, deplasarea și desfășurarea de activități în zona poligonului, pentru prevenirea unor eventuale accidente sau incidente.
Persoanele care ajung în apropierea zonei sunt rugate să respecte cu strictețe regulile și măsurile de siguranță, precum și indicațiile autorităților și ale personalului militar.
Actualitate
Proiect dedicat păstrării patrimoniului cultural al localității Lancrăm, derulat de cinci tineri
Cinci tineri din Lancrăm, cu sprijinul și îndrumarea Asociației „Prolanc”, derulează, în perioada 1 august 2026 – 31 iulie 2027, proiectul „Zestrea din Lancrăm – Recuperarea identității tăcute prin solidaritate între generații”.

Proiectul de solidaritate este implementat prin programul Corpul European de Solidaritate (ESC) și beneficiază de o finanțare europeană în valoare totală de 9.204 euro.
Inițiativa urmărește identificarea și realizarea unui inventar digital al icoanelor pe sticlă pictate de vechii iconari din Lancrăm, precum și identificarea și reproducerea unor modele autentice de cusături și costume populare specifice satului.
Totodată, demersul își propune să contribuie la consolidarea identității locale, prin facilitarea dialogului între generații, promovarea incluziunii și susținerea egalității de șanse, fiind dedicat exclusiv salvgardării moștenirii culturale a comunității din Lancrăm.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















