Rămâi conectat

Administrație

Cu încuviințarea consilierilor locali, Primăria Sebeş a achiziţionat imobilul-monument istoric Casa Weber cu aproape 300.000 de euro

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

Consilierii locali din Sebeș și-au dat acordul pentru cumpărarea, din bugetul propriu al municipiului, a unui imobil istoric aflat în centrul orașului.

Este vorba despre Casa Weber, construită în secolele XVII – XVIII. Imobilul, situat pe Bulevardul Lucian Blaga, a fost scos la vânzare de CEC Bank, iar municipiul Sebeș și-a exercitat dreptul de preempțiune după ce Consiliul Județean Alba nu s-a arătat interesat de achiziționarea casei. Prețul de vânzare-cumpărare, stabilit în urma unei expertize imobiliare, este de 294.549 de euro.

”Am dorit achiziționarea clădirii-monument istoric pentru a deveni parte integrantă din proiectul mai amplu de punere în valoare a zonei centrale”, au precizat reprezentanții municipiului Sebeș. Imobilul are o suprafață construită de 755 mp și este compus din subsol, parter și etaj. La subsol se găsesc 4 pivnițe, la parter – 14 camere iar la etaj – 16 camere.

I.P.




Administrație

Un parc fotovoltaic ar putea fi construit pe fosta platformă industrială „Mobis” din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Municipiul Sebeș a depus un proiect pentru obținerea unei finanțări nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare. Investiția propusă vizează construirea unui parc fotovoltaic destinat autoconsumului, cu o putere instalată de 1.000 kW și sisteme de stocare a energiei.

Parcul ar urma să fie amplasat pe un teren achiziționat recent de municipalitate, în perimetrul fostei platforme industriale „Mobis”. Energia produsă ar acoperi o parte din consumul Primăriei Sebeș, al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, al iluminatului public și al altor puncte de consum administrate de municipiu.

Potrivit proiectului, producția locală și stocarea energiei ar urma să reducă achizițiile de electricitate din rețea și cheltuielile suportate din bugetul local. Sistemele de stocare ar permite folosirea energiei produse în funcție de necesități și ar contribui la gestionarea consumului în perioadele de vârf.

Valoarea finanțării nerambursabile solicitate este de 1.088.891 de euro. Proiectul vizează, totodată, creșterea eficienței energetice și a autonomiei energetice a municipiului.




Citește mai mult

Administrație

Pădure urbană în zona Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Primăria a scos lucrările la licitație

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș a lansat licitația pentru amenajarea unei păduri urbane în zona Parcului Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, iar firmele interesate își pot depune ofertele până la 9 noiembrie 2026.

Proiectul vizează un teren aflat în domeniul public al municipiului, cu o suprafață totală de 17.015 metri pătrați. Lucrările vor fi realizate pe o suprafață de peste 10.260 de metri pătrați, în prezent neamenajată și acoperită în principal de vegetație spontană.

Documentația prevede o intervenție bazată pe conceptul de „naturalizare controlată”. Vegetația valoroasă existentă va fi păstrată și completată cu arbori, plante perene și graminee adaptate zonei. Vor fi plantați 63 de arbori foioși, iar arinii vor reprezenta mai mult de jumătate din totalul arborilor, pentru a păstra specificul zonei.

În viitoarea pădure urbană vor fi amenajate alei pietonale permeabile, o zonă centrală pentru socializare, grădini cu rol ecologic și spații de tranziție între vegetație și infrastructura din apropiere. Proiectul include și amplasarea unor bănci, coșuri de gunoi și panouri informative.

De asemenea, autoritățile intenționează să reamenajeze cursul de apă existent, care este în prezent secat și colmatat, și să elimine parcările aflate în zonă. Terenul nu dispune în prezent de alei, iluminat public, mobilier urban sau semnalizare.

Lucrările ar urma să fie finalizate în termen de cinci luni de la emiterea ordinului de începere. Perioada minimă de garanție este de cinci ani de la recepția lucrărilor. Investiția este inclusă în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Sebeș și se înscrie în obiectivele Programului Regional Centru 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes