Rămâi conectat

Învățământ-Cultură

Copii din Pianu nu vor mai fi nevoiți să parcurgă kilometrii întregi pentru a ajunge la școală

sebesinfo.ro

Publicat

în

primaria-pianuO masă caldă, găzduire pe timpul nopții şi ajutor ca să îşi facă temele, este soluţia pe care a găsit-o Primăria din Pianu pentru a preveni abandonul şcolar.

Primarul Marin Petruse a declarat pentru Unirea FM că administrația a accesat fonduri europene pentru a construi un internat și un centru de zi, pentru elevii care, mai ales pe timpul iernii, nu pot ajunge la școală pentru că au distanțe mari de parcurs. Primarul Marin Petruse a precizat că elevii au de parcurs între 5 și 15 km pentru a putea ajunge la școală, iar drumurile, mai ales în sezonul rece, nu sunt deloc practicabile, nici măcar la pas.

La ora actuală în internat rămân peste noapte 35 de copii iar numărul beneficiarilor centrului de zi se ridică la aproape 60. Centrul de zi, care a costat 500.000 de lei, a fost construit din fonduri europene iar internatul funcționează de mai mulți ani și a suportat mai multe renovări și dotări de-a lungul timpului, din bani proveniți de la Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Marin Petruse, primar Pianu, a mai declarat pentru Unirea FM că în zonă se mai practică transhumanţa, iar copii termină şcoala mai devreme şi o încep cu două săptămâni mai târziu, pentru că pe timpul verii stau alături de părinţi la munte, unde sunt duse turmele.




Învățământ-Cultură

80 de profesori și 372 de elevi, premiați la Sebeș pentru performanțele obținute la olimpiade

sebesinfo.ro

Publicat

în

Ziua Educației a fost marcată la Sebeș printr-o festivitate de premiere dedicată elevilor și cadrelor didactice care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile școlare din anul 2025–2026.

În cadrul evenimentului organizat marți, 6 octombrie, municipalitatea a acordat 452 de premii: 372 pentru elevi și 80 pentru profesorii care i-au pregătit și îndrumat. Valoarea totală a premiilor în bani și a diplomelor oferite s-a ridicat la 118.000 de lei.

Printre performerii din Sebeș se numără olimpicul internațional Victor Dobra și 27 de elevi care au obținut rezultate la faza națională a competițiilor școlare. Reprezentanții administrației locale au remarcat și numărul mare de elevi din ciclul primar premiați la concursuri de matematică și limba română.

Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga”, în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș. Programul festiv a inclus și momente artistice susținute de Eduard Schneider, cunoscut sub numele de DJ Phantom, care a recreat atmosfera din seria „Star Wars”. La final, participanții au fost invitați la o masă festivă pregătită special pentru elevii și profesorii premiați.




Citește mai mult

Învățământ-Cultură

Lecție despre responsabilitate și respect față de animale, pentru 156 de elevi din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

De Ziua Internațională a Animalelor, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Alba au desfășurat o activitate educativă alături de 156 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 2 Sebeș.

Întâlnirea a fost dedicată educației, responsabilității și respectului față de animale. Polițiștii le-au explicat copiilor ce presupune îngrijirea unui animal de companie și care sunt responsabilitățile unui proprietar.

Elevii au fost implicați în activități interactive și au învățat prin joc. Una dintre provocări a fost concursul „Fiecare picătură contează!”, în cadrul căruia copiii au trebuit să transporte apa, din pahar în pahar, până la recipientul aflat la capătul traseului. Echipa câștigătoare a fost cea care a reușit să strângă cea mai mare cantitate de apă fără să o verse.

O altă activitate a avut ca temă microciparea animalelor. Copiii au primit animale de pluș, unele dintre acestea având ascuns un microcip. Cu ajutorul cititoarelor speciale, elevii au avut misiunea de a identifica animalele „microcipate”, transformând exercițiul într-o adevărată provocare de detectiv.

La final, toți elevii au primit legitimații de „Polițist pentru o zi”, ca amintire a întâlnirii cu polițiștii care contribuie la respectarea legislației privind protecția animalelor.

Prin astfel de activități, polițiștii își propun ca informațiile despre protecția și îngrijirea animalelor să ajungă la copii într-un mod simplu, accesibil și memorabil.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes