Învățământ-Cultură
Continuitate și tradiție la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş
Săptămână „Să ştii mai multe, să fii mai bun” s-a încheiat la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş cu două evenimente majore: „Balul Majoratului” şi „Zilele Şcolii”.
Desfăşurat în data de 4 aprilie 2013 la Centrul Cultural „Lucian Blaga”, Balul Majoratului a fost organizat, conform tradiţiei, de elevii claselor a XI-a. Potrivit prof. Tereza Cândea – purtător de cuvânt al Colegiului Naţional „Lucian Blaga” Sebeş, tema propusă „Tomorrowland” a reprezentat o provocare atât pentru organizatori, cât şi pentru concurenţii care au intrepretat „personaje” celebre din lumea muzicii. În urma unor probe menite să evidenţieze creativitatea şi spontaneitatea concurenţilor, Paula Szasz şi Laurenţiu Vesa au fost desemnaţi prin votul juriului „Miss şi Mister Majorat”.
Momente speciale au fost oferite de trupa de dans coordonată de eleva Roxana Săbău (clasa a X-a), de talentatul saxofonist Alexandru Bodea (clasa a XII-a), dar şi de trupa de teatru „COLB” sau de parada extravagantă a coafurilor realizată de tânărul hair-stylist Sergiu Bucur (clasa a XI-a).
Prezentatorii Marcela Fleacă şi Şerban Sârbu au întreţinut cu vervă şi umor acest reuşit maraton în universul magic al spectacolului de muzică, dans şi lumină.
În aceeaşi atmosferă de sărbătoare, dar în decor folcloric, s-a desfăşurat celebrarea „Zilelor Şcolii” din data de 5 aprilie 2013.
Întâlnirea din cancelaria transformată într-o expoziţie de obiecte tradiţionale a fost un prilej de evocare a istoriei acestei instituţii de învăţământ de către domnul director Nicolae Moga, care a subliniat performanţele înregistrate de-a lungul timpului prin efortul angajat al dascălilor şi al elevilor.
La evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la prima promoţie de absolvenţi de învăţământ liceal au participat în calitate de invitaţi speciali domnul primar al Municipiului Sebeş, Alexandru Dăncilă, doamna Inspector Şcolar General Adjunct, Rodica Groza, dar şi profesorii pensionari, reprezentanţi ai sponsorilor şi ai părinţilor.
În discursul său domnul primar a precizat: „Un învăţământ de calitate este asigurat de resursa umană adaptată noilor nevoi ale societăţii şi fiecărui elev în parte, şi trebuie să recunoaştem că, aici, la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş, performanţa este la ea acasă. Munca dumneavoastră este cea care influenţează destine. Aveţi puterea de a schimba mentalităţi, de a crea şi dezvolta atitudini, valori şi comportamente pozitive, de a determina în bună măsură modul în care tinerii se vor raporta la viaţă, pe tot parcursul lor viitor”. De asemenea, cuvântul doamnei inspector a subliniat importanţa unui învăţământ de calitate, realizând în acelaşi timp o incursiune în istoria colegiului.
Spectacolul „Horea” –adaptare după textul dramatic al profesorului Vasile Zdrenghea- performat de trupa „COLB”, Cântecele populare interpretate cu măiestrie de Alexandra Dumbrăveanu (clasa a XI-a) şi Georgiana Petrescu (clasa a IX-a) distinse cu prestigioase premii la concursurile de profil, precum şi mesajul elevilor transmis de Laura Nedelcu (clasa a XII-a) au încheiat manifestările dedicate „Zilelor Şcolii”.

Învățământ-Cultură
Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș începe anul școlar 2026–2027 sub semnul performanței
Noul an școlar a început luni, 7 septembrie 2026, la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș, într-o atmosferă de sărbătoare, dar și cu bilanțul unui an în care elevii au obținut rezultate remarcabile la examene, olimpiade și competiții naționale și internaționale. Performanțele din 2025–2026 confirmă încă o dată tradiția de excelență a instituției de învățământ.

Elevii, părinții și profesorii s-au reunit luni pentru festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027. Pentru unii, a fost începutul unei noi etape, în timp ce pentru ceilalți a fost momentul revederii și al stabilirii unor noi obiective.
La Colegiul Național „Lucian Blaga”, noul an începe însă și cu o serie de rezultate care ridică ștacheta pentru generațiile următoare.
129 de premii și mențiuni și un record de calificări la etapa națională
Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș rămâne una dintre instituțiile de referință ale învățământului din municipiu și județ. Cu clase de gimnaziu și liceu și specializări care acoperă domenii precum matematică-informatică, științele naturii, filologie și științe sociale, colegiul oferă elevilor un cadru pentru dezvoltarea unor competențe diverse.
Rezultatele obținute în anul școlar 2025–2026 sunt unul dintre cele mai importante argumente ale acestei tradiții de performanță.
La olimpiadele și concursurile școlare județene, elevii colegiului au obținut 129 de premii și mențiuni: 27 de premii I, 21 de premii II, 19 premii III și 62 de mențiuni.
Mai mult, 30 de elevi s-au calificat la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor, un record pentru unitatea de învățământ.
Performanțele au fost obținute la numeroase discipline, de la informatică, TIC, matematică, chimie și fizică până la limba și literatura română, istorie, geografie, limbi moderne și clasice sau educație fizică.
Aur pentru România, la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale
Printre cele mai spectaculoase rezultate ale anului se numără performanța lui Victor Ioan Dobra, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Lucian Blaga”.
În luna iulie 2026, acesta a obținut medalia de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI), desfășurată la Ljubljana, în Slovenia, în perioada 5–10 iulie.
Victor Dobra a făcut parte din lotul României, care a obținut la competiția europeană trei medalii de aur și una de argint.
Performanța internațională a venit după un rezultat foarte bun la etapa națională a Olimpiadei de Informatică, unde elevul din Sebeș a obținut premiul al II-lea și medalia de aur, rezultat care i-a asigurat calificarea în lotul național.
Trei dintre cele mai bune medii din Alba la Bacalaureat, obținute de elevi din Sebeș
Rezultatele de excepție s-au regăsit și la examenul de Bacalaureat 2026.
Andreea-Ioana Ilie a obținut media 9,96, cea mai mare medie din județul Alba. Absolventa profilului Matematică-Informatică a obținut 9,90 la Limba și literatura română și nota 10 atât la Matematică, cât și la Informatică.
Pe următoarele poziții în clasamentul județean s-au aflat alți doi absolvenți ai Colegiului Național „Lucian Blaga”: David-Marius Moldovan, cu media 9,95, și Emilia-Maria Covaciu, cu media 9,93.
În total, nouă absolvenți ai colegiului au încheiat Bacalaureatul cu medii de cel puțin 9,80.
Potrivit datelor centralizate, din cei 177 de candidați prezenți la examen, 169 au fost declarați promovați. Colegiul a înregistrat astfel o rată de promovare de 95,5%, în timp ce media rezultatelor obținute a fost de 8,72.
Absolvenții își continuă drumul la universități din străinătate
Performanța elevilor de la „Lucian Blaga” nu se încheie odată cu absolvirea liceului.
Mai multe absolvente din promoția 2026 au fost admise la instituții de învățământ superior prestigioase din Europa și Statele Unite ale Americii.
Printre acestea se numără Cristina Mara, admisă la Universitatea Duală Baden-Württemberg din Germania, Nora Tabal, admisă la Bryn Mawr College din Pennsylvania, Statele Unite ale Americii, Andreea Teodora Dărămuș, admisă la Johannes Kepler Universität Linz, Austria, și Irina Maria Popovici, admisă la Les Roches Global Hospitality Education din Marbella, Spania.
Un nou an școlar, noi obiective
Startul anului școlar 2026–2027 găsește Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș după un an de rezultate care confirmă nivelul de performanță atins de elevii și profesorii instituției.
Medalii internaționale, calificări la etapele naționale, rezultate de top la Bacalaureat și admiteri la universități din Europa și Statele Unite conturează imaginea unei școli în care performanța este construită prin muncă, perseverență și colaborare.
Pentru noul an școlar, obiectivul rămâne același: performanță, continuitate și pregătirea elevilor pentru următorul pas din parcursul lor educațional și profesional.
Învățământ-Cultură
Liceul Tehnologic Sebeș: programul deschiderii festive a anului școlar 2026–2027
Festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027 organizată de Liceul Tehnologic Sebeș va avea loc luni, 7 septembrie 2026, de la ora 09:00.

Evenimentul se va desfășura la sediul liceului, pe Strada Viilor, nr. 2, și va marca începutul unui nou an școlar pentru elevi și cadrele didactice.
Din Județacum 5 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 5 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 10 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 5 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 9 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 9 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 10 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















