Rămâi conectat

Administrație

Consiliul Local al Municipiului Sebeș a aprobat Regulamentul de organizare a manifestărilor prilejuite de „Zilele Sebeșului – 2017”

sebesinfo.ro

Publicat

în

În conformitate cu Hotărârea nr. 181/26.07.2017, aprobată de Consiliul Local al Municipiului Sebeș, toți agenții economici care doresc să participe sunt invitați să obțină formularul de înscriere și să-și depună cererile la biroul de Relații Publice al primăriei, situat în centrul municipiului, până la data de 16.08.2017, ora 10.00.

Repartizarea efectivă a perimetrelor necesare pentru fiecare participant selectat se va realiza în data de 17.08.2017, ora 16.00, de către comisia de selecție. Taxarea participanților la manifestări se va face conform H.C.L. nr. 178/2015: pentru comercializarea produselor de alimentație publică (cu excepția Kürtőskalács), taxa este de 20 lei/mp/zi, pentru comercializarea de băuturi taxa este de 15 lei/mp/zi, iar pentru comercializarea de Kürtőskalács taxa este de 25 lei/mp/zi.

Manifestările sunt deschise participării oricărui agent economic care are ca obiect de activitate producţie/comercializare şi/sau servicii în domeniul alimentaţiei publice/gastronomie. La selecție au prioritate agenții economici de pe raza Municipiului Sebeș, cu precizarea că organizatorii nu acordă exclusivități pentru anumite tipuri de produse.

Agenții economici participanți îşi asuma întreaga responsabilitate cu privire la siguranţa alimentelor şi sănătatea populaţiei raportat la produsele prezentate, prepararea și manipularea produselor alimentare de origine animală și nonanimală.

Pe întreaga durată de desfăşurare a manifestărilor, curăţenia la locul de comercializare va fi asigurată de către agenții economici participanți, respectând prevederile legale în domeniul protecției mediului.




Administrație

Reorganizarea rețelei școlare din Sebeș pentru anul 2026-2027, aprobată de Consiliul Local

sebesinfo.ro

Publicat

în

Consiliul Local al Municipiului Sebeș s-a întrunit miercuri, 9 septembrie 2026, într-o ședință extraordinară convocată de îndată, pentru a analiza și aproba proiectul de hotărâre privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiu.

Demersul vine în urma unor decizii adoptate la nivelul Ministerului Educației și Cercetării și presupune modificări în structura mai multor unități de învățământ din Sebeș și localitățile aparținătoare.

Reorganizarea, declanșată printr-un ordin al Ministerului Educației

Procedura administrativă a fost inițiată în urma adresei Inspectoratului Școlar Județean Alba nr. 5333 din 4 septembrie 2026, transmisă Primăriei Sebeș și înregistrată la instituție în data de 8 septembrie.

Prin această adresă a fost transmis Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr. 5594 din 31 august 2026, document care reglementează reorganizarea a trei unități de învățământ din municipiu: Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” și Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș.

Hotărârea adoptată la nivel local actualizează rețeaua școlară stabilită prin HCL nr. 392/2025 pentru anul de învățământ 2026-2027.

Patru unități de învățământ cu personalitate juridică

În urma reorganizării, în Sebeș funcționează patru unități de învățământ de stat cu personalitate juridică, împreună cu structurile arondate acestora.

Liceul Tehnologic Sebeș își păstrează statutul de unitate de învățământ cu personalitate juridică.

Grădinița „Copiilor Voioși” Sebeș va avea în structură Creșa „Copiilor Voioși”, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Sebeș.

Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Sebeș va avea în subordine Școala Gimnazială „Silviu Cărpinișan” Sebeș, Grădinița cu Program Normal Lancrăm, Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Sebeș și Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Sebeș.

Școala Gimnazială Nr. 2 Sebeș va avea în structură Școala Gimnazială Răhău și Grădinița cu Program Normal Răhău.

Ce alte unități fac parte din rețeaua școlară

Rețeaua de învățământ de stat din municipiu este completată de Colegiul Național „Lucian Blaga”, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu”, Școala Gimnazială Petrești și Liceul German Sebeș.

În sectorul particular sunt incluse Grădinița „Heidi”, Grădinița „Sfântul Nicolae”, Grădinița „Mirela” și Școala Postliceală „Henri Coandă”.

Reorganizarea se aplică pentru anul de învățământ 2026-2027 și are la bază prevederile legislației în vigoare privind organizarea rețelei școlare și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.




Citește mai mult

Administrație

Un nou centru multifuncțional pentru copii va fi amenajat pe strada Tipografilor, din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Amplasamentul de pe strada Tipografilor a fost predat astăzi pentru demararea proiectului privind realizarea unui centru multifuncțional destinat copiilor, conceput pentru a susține activitățile sportive, educative și culturale și pentru a contribui la dezvoltarea programelor extrașcolare din comunitate.

Proiectul prevede reorganizarea și modernizarea amplasamentului, prin amenajarea unor facilități sportive exterioare care să răspundă nevoilor copiilor și tinerilor. Vor fi realizate un teren de sport multifuncțional, un teren de volei și un teren de baschet cu dimensiuni reduse, de tip half-court.

Investiția va include și amenajarea infrastructurii exterioare aferente: alei pietonale, spații de siguranță, zone verzi, mobilier urban și iluminat.

În cadrul proiectului va fi construită și o clădire cu funcțiuni conexe, destinată atât activităților sportive, cât și celor educative și recreative. Clădirea va cuprinde vestiare, grupuri sanitare, spații pentru depozitarea echipamentelor sportive, săli pentru activități educative, recreative și culturale, precum și spații tehnice și administrative.

Prin această investiție, amplasamentul de pe strada Tipografilor va fi transformat într-un spațiu modern și accesibil, destinat copiilor și activităților comunitare, cu scopul de a crea condiții mai bune pentru mișcare, educație, socializare și petrecerea timpului liber.

Proiectul beneficiază de finanțare în baza Contractului nr. 8757/26.11.2025, încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin OIR PECU Regiunea Centru, în calitate de autoritate de management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes