Administrație
Consiliul Județean Alba acuzat de un grup de investitori că nu susține dezvoltarea turismului din Munții Șureanu
Un grup de investitorii în domeniul turismului din Muntii Sureanu, acuză autoritatile județene de indiferență și lipsă de implicare în ceea ce privește dezvoltarea turistica a zonei.
Aceștia au atras atenția printr-o scrisoare oficială asupra “pericolului real in care se afla zona turistica definita de domeniul schiabil Sureanu, Luncile Prigoanei si Poarta Raiului”, respectiv a investițiilor pe care le-au făcut în ultimii ani și care acum “riscă degradarea si izolarea” din cauza lipsei unui “drum județean practicabil in orice conditii de vreme si de trafic intre barajul Oasa si domeniul schiabil Sureanu.”
Grupul de investitori nemulumiți au demarat în acest sens organizarea unei dezbateri la care au invitat să participe atât reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniu și cât și pe cei ai presei.
“Grupul de investitori privati din Zona Muntilor Sureanu – Poarta Raiului doreste sa va invite la o dezbatere cu un subiect foarte important pentru economia judetului Alba: pericolul real in care se afla zona turistica definita de domeniul schiabil Sureanu, Luncile Prigoanei si Poarta Raiului (…) Consideram ca suntem partenerii Consiliului Judetean Alba care alaturi de noi trebuie sa fie interesat de dezvoltarea turistica a zonei Muntilor Sureanu. Nu cerem facilitati fiscale, nu dorim lucruri iesite din comun, vrem doar ca autoritatile judetene sa acorde acestei zone extraordinare importanta care i se cuvine si sa reabiliteze un drum de numai cativa zeci de kilometri. Un drum pe care turistii sa poata circula cu orice tip de autoturism, in ambele sensuri simultan. Un drum pe care Salvarea sau Pompierii sa nu ramana blocati sau sa-l parcurga in ore in loc de minute.
Maine Consiliul Judetean Alba inaugureaza un centru de informare turistica. Este un lucru extraordinar si il apreciem dar v-ati intrebat de ce „inaugurarea” se face la Alba Iulia si nu la fata locului ? Oare pentru ca este prea dificil de ajuns acolo ?
Va invitam sa vedeti cat de greu sau de usor se ajunge la noi in data de 15 decembrie cand dorim sa va prezentam nu vorbe sau cifre ci realitatea cruda a unui drum judetean distrus de transportul greu al exploatatiilor de lemn si de orice cadere de precipitatii.
Vom invita alaturi de noi si pe reprezentati ai Consiliului Judetean Alba intr-o ultima incercare de a-i convinge de necesitatea unei investitii al carui rezultat va fi cu siguranta un aflux mult mai mare de turisti tradus automat in noi investitii private in facilitati de cazare si masa, locuri de munca si taxe platite la bugetul local si national”; se arată în scrisoarea transmisă de investitorii din zona Șureanu.

Administrație
Primarul Dorin Nistor anunță amenajarea unei noi parcări în Sebeș: Vor fi create 32 de locuri pe Bulevardul Lucian Blaga
Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a anunțat că a fost predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de construire a unei noi parcări publice în zona centrală a orașului.

Potrivit edilului, luni a fost predat amplasamentul pentru realizarea investiției de pe Bulevardul Lucian Blaga, nr. 4, proiect care prevede amenajarea a 32 de noi locuri de parcare.
„Luni am predat amplasamentul pentru realizarea lucrărilor de construire a unei parcări publice pe Bulevardul Lucian Blaga, la numărul 4. Proiectul prevede amenajarea a 32 de noi locuri de parcare, venind astfel în sprijinul necesităților din zona centrală a orașului”, a transmis primarul Dorin Nistor.
Noua parcare are ca scop suplimentarea locurilor destinate șoferilor din centrul municipiului, într-o zonă în care cererea pentru spațiile de parcare este ridicată. Investiția face parte din proiectele administrației locale pentru îmbunătățirea infrastructurii urbane și a condițiilor de mobilitate din Sebeș.
Administrație
Primăria Municipiului Sebeș a lansat în dezbatere publică proiectul privind modificarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare
Primăria Municipiului Sebeș a pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special pentru modificarea tarifelor distincte de gestionare și a tarifelor de facturare aferente serviciilor prestate de asocierea RER Vest SA/RETIM Ecologic Service SA, în baza Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport al deșeurilor în Zona 2 – Lot 2 Tărtăria.

Documentația aferentă proiectului poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, în secțiunea Consiliul Local – Acte administrative – Proiecte de hotărâri aflate în dezbatere publică.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ. Acestea pot fi depuse la registratura Primăriei Municipiului Sebeș, situată în Piața Primăriei nr. 1, în timpul programului de lucru al instituției, sau pot fi trimise prin e-mail la adresa secretariat@primariasebes.ro.
Termenul-limită pentru transmiterea propunerilor este 22 iulie 2026.
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro
























