Rămâi conectat

Actualitate

Consilierul local Radu Cristian, din Sebeș, a fost în aceste zile ajutorul lui Moș Crăciun

sebesinfo.ro

Publicat

în

Adevărata magie a Crăciunului vine din plăcerea de a dărui, iar cei care știu asta sunt adevăratele ajutoare ale lui Moș Crăciun. Consilierul local Radu Cristian, din Sebeș, a fost în aceste zile ajutorul lui Moș Crăciun.

„Astăzi am încercat să aducem un zâmbet în prag de sărbătoare pentru șase familii unde am întâlnit 20 de copii minunați, pentru care am pregătit alimente și dulciuri. Iar pentru unul dintre micuți am venit cu medicamentele necesare unui tratament urgent. În schimb, bucuria lor ne-a umplut nouă sufletul de bine! Le mulțumesc zecilor de tineri din Sebeș care mi s-au alăturat și care au venit cu suflet și cu dare de mână pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin! Acești tineri minunați au dat viață colindului atât de actual vremurilor noastre: „E sărbătoare și e joc/ În casa ta acum/ Dar nu uita când ești voios/ Române, să fii bun!””, a spus Radu Cristeanu.

Crăciunul, să nu uităm, este în primul rând sărbătoarea Nașterii Domnului, sărbătoarea faptelor bune prin care aducem lumină în suflete.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Primăria Municipiului Sebeș premiază cuplurile care, în anul 2026, împlinesc sau au împlinit 50 de ani de căsătorie

sebesinfo.ro

Publicat

în

Primăria Municipiului Sebeș premiază cuplurile care, în anul 2026, împlinesc sau au împlinit 50 de ani de căsătorie.

În acest sens, familiile care locuiesc în municipiul Sebeș, Lancrăm, Petrești, Răhău și împlinesc sau au împlinit, în acest an, 50 de ani de căsătorie, iar căsătoria a fost încheiată pe raza altor localități, sunt rugate să se prezinte la Primăria Municipiului Sebeș – Compartimentul Starea Civilă, cu o copie a cărților de identitate și certificatul de căsătorie, până în data de 14.08.2026.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vă adresați compartimentului Relații Publice, Comunicare și Informatică, la numărul de telefon 0258-731004 sau pe adresa de email: secretariat@primariasebes.ro.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Sebeș cercetat de polițiști, după ce a fost depistat conducând băut pe raza Municipiului

sebesinfo.ro

Publicat

în

Marți, 30 iunie 2026, în jurul orei 23.30, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au oprit, pentru control, pe raza Municipiului Sebeș, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Municipiul Sebeș.

În urma testării acestuia, cu aparatul etilometru, a rezultat valoarea de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes