Știri din zonă
Comunitatea din Vingard terorizată de un câine, rasa Rottweiler, lăsat de izbelişte
Comunitatea din satul Vingard (comuna Șpring) este terorizată de ceva vreme de un câine Rottweiler aflat în libertate, care a înspăimântat sătenii. Câinele înfometat a intrat și în gospodăriile oamenilor, de unde s-a înfruptat, noaptea, cu miei și găini.
”Am suna
t la primărie de mai multe ori și ne-au spus că nu pot să facă nimic pentru că nu au contract cu o firmă specializată care să vină și să prindă câinele. Dar noi suntem plătitori de taxe și impozite, așa că pe bună dreptate am apelat la primărie să ne ajute! Nu e de glumă cu câinele, suntem disperați!
Vă rugăm să scrieți ceva despre situația în care ne aflăm, poate cine a adus-o va citi aceste rânduri și se va îndura să vină după câine. Animalul e hărțuit, se sălbăticește, e tot mai flămând și ne este frică de el. Își duce zilele în curtea unei case nelocuite. Ziua doarme acolo, iar noaptea atacă pentru a-și stâmpăra foamea.
Deocamdată nu a atacat oamenii, dar ne este teamă, nu mai putem răbda această situație și cerem să vină cineva să-l prindă și să-l ducă de aici. Mulți am sunat la primărie, mai ales după ce câinele a prins doi miei și i-a mâncat și a dat iama printre găinile din curțile oamenilor. Noi iubim animalele, de aceea cerem să fie dus la un adăpost și îngrijit, altfel se va găsi cineva care nu va mai suporta să trăiască tot cu teama în suflet și îi va veni de hac!”, ne-au spus sătenii îngrijorați.
Ei susțin că este un câine care se vede că a fost bine îngrijit cândva, de aceea s-au gândit că poate s-a pierdut de stăpânii lui, dar timpul a trecut și nimeni nu a venit să-l caute. Câinele este cel mai bun prieten al omului, dar el poate deveni un aprig dușman dacă pătrunde în gospodăriile oamenilor, îngrozindu-i.
Câini dresați pentru a ataca omul
Se știe că cei mai periculoși câini din lume sunt cei de luptă, concepuți prin încrucișarea mai multor rase, pentru a participa la luptele de câini sau pentru a ataca oamenii. Sunt extrem de eficienți ca paznici, atacând tot ce le trece prin față – om sau animal. După Doberman, locul al doilea în clasamentul celor mai periculoși câini din lume este ocupat de Rottweiler – care atacă omul fără să-și asculte stăpânul. Pe bună dreptate, comunitatea din satul Vingard nu mai are liniște, cunoscând ce nenorociri poate face animalul prigonit.
Poate, cine știe, administrația locală, în care își pun speranțe oamenii locului, le va readuce liniștea sătenilor din Vingard și va scăpa comunitatea de Rotweilerul ce se plimbă liber prin curțile oamenilor. Câinele trebuie să fie dus la un adăpost pentru a fi îngrijit și, poate, adoptat cândva de o familie care are nevoie de el…
Sau, cine ştie, citind aceste rânduri, va veni, în sfârşit, chiar stăpânul său să-l recupereze şi să-l ia acasă.

Știri din zonă
Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut după ce a provocat un accident rutier în Doștat. Conducea băut, fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Apoldu de Jos, județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș, fiind cercetat pentru trei infracțiuni rutiere: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Incidentul s-a produs în noaptea de 4 noiembrie 2026, în jurul orei 01:06, pe DJ 141D, pe raza localității Doștat. Polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că tânărul, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era parcat regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
A fost depistat cu o alcoolemie de 0,53 mg/l în aerul expirat
În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că tânărul avea o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat în circulație.
La data de 4 noiembrie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Știri din zonă
13-15 noiembrie 2026: Cupa Ardealului, ediția a III-a, la Vințu de Jos. Peste 650 de animale de rasă vor putea fi admirate în cadrul expoziției
Expoziția de iepuri, păsări de curte, porumbei și păsări exotice „Cupa Ardealului” va avea loc în perioada 13-15 noiembrie 2026, la Vințu de Jos. Evenimentul ajunge în acest an la cea de-a III-a ediție și va reuni crescători din România și din străinătate, printre participanți numărându-se și campioni europeni și naționali.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire sute de exemplare de animale de rasă, înscrise în competiție. Potrivit organizatorilor, interesul pentru ediția din acest an este unul deosebit, în special în ceea ce privește participarea crescătorilor de iepuri.
Peste 500 de iepuri înscriși în competiție
La ediția din acest an sunt înscriși 503 iepuri de rasă, alături de 80 de găini, 64 de porumbei și 16 rațe.
Un element important al evenimentului îl reprezintă arbitrajul internațional. Evaluarea iepurilor va fi realizată de o brigadă de arbitri din Germania, cu experiență în cadrul unor expoziții de profil importante din Germania și din alte țări europene.
Organizatorii au anunțat, de asemenea, participarea crescătorilor din România, precum și prezența unor invitați din străinătate, inclusiv din Bulgaria.
„Cupa Ardealului – ediția a III-a” este dedicată pasionaților de creșterea, selecția și promovarea animalelor de rasă, oferind crescătorilor ocazia de a-și prezenta exemplarele și de a împărtăși experiențe cu alți iubitori ai acestui domeniu.
Programul expoziției
Evenimentul se va desfășura după următorul program:
- Vineri, 13 noiembrie 2026: arbitrajul exemplarelor înscrise în expoziție;
- Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 19:00: expoziția va fi deschisă publicului;
- Sâmbătă seara: Seara Crescătorilor;
- Duminică, 15 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 15:00: expoziția va putea fi vizitată de către public.
Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment, alături de familie și prieteni, pentru a descoperi diversitatea și frumusețea animalelor de rasă.
Cea de-a III-a ediție a Cupei Ardealului se anunță a fi o întâlnire importantă pentru comunitatea crescătorilor de animale, dar și o oportunitate pentru publicul larg de a cunoaște mai îndeaproape pasiunea și munca din spatele creșterii și selecției exemplarelor de rasă.
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro






















