Rămâi conectat

Știri din zonă

Comunitatea din Gârbova a câștigat prima etapa a celei de-a XIX-a ediții a festivalului-concurs „Cultură pentru cultură”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cetatea Greavilor din Gârbova a găzduit duminică, 14 iunie 2026, prima etapă a celei de-a XIX-a ediții a Festivalului-concurs județean de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, unul dintre cele mai importante proiecte dedicate patrimoniului cultural imaterial din județul Alba.

Într-o atmosferă de sărbătoare autentică, comunitățile participante au adus în fața publicului și a juriului obiceiuri, cântece, dansuri, meșteșuguri, gastronomie tradițională și fragmente de viață comunitară care continuă să definească identitatea culturală a satului românesc.

În urma evaluării realizate de juriul de specialitate, clasamentul primei etape este următorul:

Premiul I – Comunitatea din Gârbova

Premiul II – Comunitatea din Șpring

Premiul III – Comunitatea din Cut

Premiul IV – Comunitatea din Lancrăm

„Felicitări tuturor participanților pentru implicare, autenticitate și pentru modul în care păstrează și transmit mai departe valorile culturale moștenite din generație în generație! Mulțumim comunităților participante, membrilor juriului, partenerilor locali și tuturor celor care au ales să fie alături de noi la debutul unei noi ediții a proiectului „Cultură pentru Cultură”. Tradiția rămâne vie prin oamenii care o păstrează, o practică și o oferă mai departe comunității”, au transmis reprezentanții Centrului de Cultură „Augustin Bena” (CCAB) Alba.




Știri din zonă

Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut după ce a provocat un accident rutier în Doștat. Conducea băut, fără permis și cu o mașină neînmatriculată

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Apoldu de Jos, județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș, fiind cercetat pentru trei infracțiuni rutiere: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Incidentul s-a produs în noaptea de 4 noiembrie 2026, în jurul orei 01:06, pe DJ 141D, pe raza localității Doștat. Polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că tânărul, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era parcat regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

A fost depistat cu o alcoolemie de 0,53 mg/l în aerul expirat

În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că tânărul avea o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat în circulație.

La data de 4 noiembrie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.




Citește mai mult

Știri din zonă

13-15 noiembrie 2026: Cupa Ardealului, ediția a III-a, la Vințu de Jos. Peste 650 de animale de rasă vor putea fi admirate în cadrul expoziției

sebesinfo.ro

Publicat

în

Expoziția de iepuri, păsări de curte, porumbei și păsări exotice „Cupa Ardealului” va avea loc în perioada 13-15 noiembrie 2026, la Vințu de Jos. Evenimentul ajunge în acest an la cea de-a III-a ediție și va reuni crescători din România și din străinătate, printre participanți numărându-se și campioni europeni și naționali.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire sute de exemplare de animale de rasă, înscrise în competiție. Potrivit organizatorilor, interesul pentru ediția din acest an este unul deosebit, în special în ceea ce privește participarea crescătorilor de iepuri.

Peste 500 de iepuri înscriși în competiție

La ediția din acest an sunt înscriși 503 iepuri de rasă, alături de 80 de găini, 64 de porumbei și 16 rațe.

Un element important al evenimentului îl reprezintă arbitrajul internațional. Evaluarea iepurilor va fi realizată de o brigadă de arbitri din Germania, cu experiență în cadrul unor expoziții de profil importante din Germania și din alte țări europene.

Organizatorii au anunțat, de asemenea, participarea crescătorilor din România, precum și prezența unor invitați din străinătate, inclusiv din Bulgaria.

„Cupa Ardealului – ediția a III-a” este dedicată pasionaților de creșterea, selecția și promovarea animalelor de rasă, oferind crescătorilor ocazia de a-și prezenta exemplarele și de a împărtăși experiențe cu alți iubitori ai acestui domeniu.

Programul expoziției

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

  • Vineri, 13 noiembrie 2026: arbitrajul exemplarelor înscrise în expoziție;
  • Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 19:00: expoziția va fi deschisă publicului;
  • Sâmbătă seara: Seara Crescătorilor;
  • Duminică, 15 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 15:00: expoziția va putea fi vizitată de către public.

Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment, alături de familie și prieteni, pentru a descoperi diversitatea și frumusețea animalelor de rasă.

Cea de-a III-a ediție a Cupei Ardealului se anunță a fi o întâlnire importantă pentru comunitatea crescătorilor de animale, dar și o oportunitate pentru publicul larg de a cunoaște mai îndeaproape pasiunea și munca din spatele creșterii și selecției exemplarelor de rasă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes