Rămâi conectat

Știri din zonă

Comuna Săsciori este câştigătoarea celei de-a doua etape a festivalului concurs “Cultură pentru cultură”

sebesinfo.ro

Publicat

în

loman-cultura-pentru-cultura-2014În cursul zilei de ieri, în localitatea Loman, cu ocazia urcării oilor la munte, a fost organizată cea de-a doua etapă a festivalului -concurs “Cultură pentru cultură” 2014.  Competiţia a reunit echipe de artişti din patru comune din zona Sebeşului, respectiv Pianu, Săsciori, Vinţu de Jos  şi Cut.

Primul loc a fost ocupat de ansamblul comunei Săsciori, care a câştigat premiul de 50.000 de lei pentru reabilitarea căminului şi va merge în etapa finală organizată în comuna Avram Iancu, cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina. Locul II pe podium a fost ocupat de comuna Cut, iar locul III de artiştii din Vinţu de Jos. Comuna Pianu s-a clasat pe locul IV.

Cele patru comune au avut de trecut prin 3 probe: de gastronomie, spectacol folcloric şi prezentarea meşteşugurilor populare. Pe lângă spectacolul oferit de echipele din concurs, cei prezenţi au avut ocazia de a-i vedea pe scenă pe membrii ansamblului folcloric al judeţului Alba, Ansamblul folcloric „Stejărelul” Sebeşel, solista Maria Marcu, ca invitat onoare, dar şi pe interpreta Alexandra Dumbrăveanu.

Organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, festivalul-concurs „Cultură pentru cultură” are scopul de a revitaliza viaţa culturală, obiceiurile şi tradiţiile din mediul rural al judeţului Alba. 25 de echipe de artişti sunt înscrise  în concursul de anul acesta. Festivalul se va desfăşura în 4 etape zonale şi una finală, iar câştigătorii locului I la fiecare etapă primesc 50.000 de lei, locul II- 30.000 de lei şi locul III – 20.000, bani pe care formaţiile artistice din fiecare comună îi vor folosi pentru reabilitarea Căminului Cultural.

Prima etapă a concursului a fost câştigată de comuna Roşia de Secaş, urmată de comuna Cergău şi Cetatea de Baltă.

Cea de-a treia etapă îi va aduce în faţa publicului pe artiştii din zona Munţilor Apuseni şi va avea loc în data de 18 mai, la Negrileasa, cu ocazia Sărbătorii Narciselor. Vor urca pe scenă cu recitaluri şi dansuri populare ansambluri din comunele Almaşu Mare, Sălciua, Meteş, Poiana Vadului, Albac, Bucium şi Ocoliş.

Ultima etapă zonală se va desfăşura în data de 6 iulie, la Tarcău, şi participă  comunele Ciugud, Fărău, Cricău, Livezile Noşlac, Stremţ şi Unirea.

Etapa finală va avea loc pe 19 iulie, în comuna Avram Iancu, în prima zi a manifestărilor dedicate Târgului de fete de pe Muntele Găina.

Componenţa juriului: preşedinte Gheorghiţa Nicolae, producător TVR, coregraf Sorica Farcaşiu, prof. Gheorghe Burz, prof. Teodora Zărnescu, directoarea Centrului de Cultură “Augustin Bena” – Daniela Floroian, prof. Romi Adam şi  maestrul bucătar Cosmin Toma.




Știri din zonă

Tânăr de 22 de ani din Sibiu, reținut după ce a provocat un accident rutier în Doștat. Conducea băut, fără permis și cu o mașină neînmatriculată

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Apoldu de Jos, județul Sibiu, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș, fiind cercetat pentru trei infracțiuni rutiere: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Incidentul s-a produs în noaptea de 4 noiembrie 2026, în jurul orei 01:06, pe DJ 141D, pe raza localității Doștat. Polițiștii din Sebeș au fost sesizați prin intermediul numărului unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că tânărul, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care era parcat regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

A fost depistat cu o alcoolemie de 0,53 mg/l în aerul expirat

În urma testării cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că tânărul avea o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care îl conducea nu era înmatriculat în circulație.

La data de 4 noiembrie 2026, polițiștii Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.




Citește mai mult

Știri din zonă

13-15 noiembrie 2026: Cupa Ardealului, ediția a III-a, la Vințu de Jos. Peste 650 de animale de rasă vor putea fi admirate în cadrul expoziției

sebesinfo.ro

Publicat

în

Expoziția de iepuri, păsări de curte, porumbei și păsări exotice „Cupa Ardealului” va avea loc în perioada 13-15 noiembrie 2026, la Vințu de Jos. Evenimentul ajunge în acest an la cea de-a III-a ediție și va reuni crescători din România și din străinătate, printre participanți numărându-se și campioni europeni și naționali.

Vizitatorii vor avea ocazia să admire sute de exemplare de animale de rasă, înscrise în competiție. Potrivit organizatorilor, interesul pentru ediția din acest an este unul deosebit, în special în ceea ce privește participarea crescătorilor de iepuri.

Peste 500 de iepuri înscriși în competiție

La ediția din acest an sunt înscriși 503 iepuri de rasă, alături de 80 de găini, 64 de porumbei și 16 rațe.

Un element important al evenimentului îl reprezintă arbitrajul internațional. Evaluarea iepurilor va fi realizată de o brigadă de arbitri din Germania, cu experiență în cadrul unor expoziții de profil importante din Germania și din alte țări europene.

Organizatorii au anunțat, de asemenea, participarea crescătorilor din România, precum și prezența unor invitați din străinătate, inclusiv din Bulgaria.

„Cupa Ardealului – ediția a III-a” este dedicată pasionaților de creșterea, selecția și promovarea animalelor de rasă, oferind crescătorilor ocazia de a-și prezenta exemplarele și de a împărtăși experiențe cu alți iubitori ai acestui domeniu.

Programul expoziției

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

  • Vineri, 13 noiembrie 2026: arbitrajul exemplarelor înscrise în expoziție;
  • Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 19:00: expoziția va fi deschisă publicului;
  • Sâmbătă seara: Seara Crescătorilor;
  • Duminică, 15 noiembrie 2026, între orele 08:00 și 15:00: expoziția va putea fi vizitată de către public.

Organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la eveniment, alături de familie și prieteni, pentru a descoperi diversitatea și frumusețea animalelor de rasă.

Cea de-a III-a ediție a Cupei Ardealului se anunță a fi o întâlnire importantă pentru comunitatea crescătorilor de animale, dar și o oportunitate pentru publicul larg de a cunoaște mai îndeaproape pasiunea și munca din spatele creșterii și selecției exemplarelor de rasă.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes