Rămâi conectat

Actualitate

Comercianții care își desfășoară activitatea în zona Barajului de la Oașa verificați de polițiștii din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Miercuri, 7 august 2019, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, sprijiniți de polițiști de investigare a criminalității economice, rutieră și de jandarmi, au organizat o acțiune, cu efective suplimentare, pe DN 67C, fiind vizată, în special, zona barajului Oașa.

În cadrul acțiunii au fost verificați toți comercianții ambulanți din zonă și au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, pentru efectuarea de acte de comerț, fără autorizație.

Alte 17 persoane au fost sancționate contravențional pentru nerespectarea normelor legale privind regimul de recoltare a ciupercilor și fructelor de pădure.

De asemenea, polițiștii au depistat o autoutilitară care transporta 2,5 metri cubi de material lemnos, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de proveniență și transport.

În total, polițiștii au verificat 34 de autovehicule, au aplicat amenzi în valoare de 53.100 lei, au confiscat 876 kilograme de fructe de pădure și ciuperci precum și cei 2,5 metri cubi de material lemnos transportat ilegal.

Acțiunile de menținere a siguranței publice și creștere a siguranței rutiere în zona Oașa și pe DN 67C, vor continua.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Bărbat de 44 de ani din cercetat de polițiștii din Sebeș, după ce a fost depistat în timp ce conducea băut pe strada Dorin Pavel

sebesinfo.ro

Publicat

în

Luni, 13 aprilie 2026, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au oprit, pentru control, pe strada Dorin Pavel din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din localitatea Săsciori.

În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Anexă gospădărească în flăcări, pe strada Dorin Pavel. Intervin pompierii militari și SVSU Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un incendiu a izbucnit vineri, în jurul amiezii, la o anexă gospodărească aparținând unui imobil de pe strada Dorin Pavel, din Municipiu. Au fost solicitați să intervină pompierii militari și SVSU Sebeș.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în mun. Sebes, Str. Dorin Pavel. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă la o anexă gospodărească. Forțe alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 x echipaj de prim ajutor si SVSU Sebeș”, a transmis ISU Alba.

UPDATE: „Incendiul se manifestă la o anexă gospodarească (filigorie) pe o suprafață de aproximativ 20 mp și o magazie de depozitare lipită de aceasta, pe o suprafață de aproximativ 10 mp. De asemenea, din interiorul anexei au fost evacuate si 2 butelii de către pompierii militari. Se intervine pentru stingerea în totalitate a incendiului. La fața locului au fost asistați medical 2 minori ce prezentau atac de panică”, a mai transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Coliziune între două autoturisme, pe strada Tudor Vladimirescu din Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Două autoturisme au intrat în coliziune, joi după-amiază, pe strada Tudor Vladimirescu. Au intervenit pompierii militari din Sebeș pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea de prim ajutor medical în caz de accident rutier.

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs în mun. Sebes, strada Tudor Vladimirescu. Este vorba despre un accident produs între 2 autoturisme, fară persoane încarcerate. Forte alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes