Rămâi conectat

Actualitate

Coliziune frontală între un autobuz cu 15 persoane și o autoutilitară pe DN 1, între Alba Iulia și Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un accident rutier a avut loc vineri dimineața pe DN1, între Alba Iulia și Sebeș. Traficul este blocat după o coliziune frontală între un autobuz și un autoutilitară. O persoană a fost rănită.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, în județul Alba, pe DN 1, între localitățile Sebeș și Alba Iulia, a avut loc o coliziune frontală între un autoutilitară și un autobuz, în care se aflau 15 persoane.

Din primele informații, în urma impactului, conducătorul autoturismului a fost rănit, primind îngrijiri medicale la fața locului.

UPDATE: Astăzi, 28 februarie 2020, în jurul orei 06:45, pe DN 1, la kilometrul 371+700 de metri, în afara localității Lancrăm, un bărbat de 34 de ani, din Sebeș, în timp ce conducea un autoturism în direcția Sebeș – Alba Iulia, a pierdut controlul asupra acestuia, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autobuz condus de un bărbat de 39 de ani, din comuna Daia Română.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.

Cei doi conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

 




Actualitate

Tânăr de 22 de ani, prins beat la volan în Sebeș. Avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Sebeș.

Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2026, când polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr pe strada Călărași.

În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Sebeș care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2026, premiate în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cuplurile din Sebeș care au aniversat 50 de ani de căsătorie au fost premiate joi, 27 august 2026, în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”. Festivitatea a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, într-un moment dedicat seniorilor orașului.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a publicat fotografii de la festivitate și le-a transmis un mesaj celor care au ajuns la cinci decenii de căsnicie.

„Seniorii Sebeșului în Armoniile Orașului. Festivitatea de premiere a cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie. Evenimentul a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, joi, 27 august 2026. Gânduri calde tuturor seniorilor noștri!”, a transmis edilul din Sebeș.

600 de lei pentru fiecare cuplu

Premierea cuplurilor semicentenare a fost aprobată de Consiliul Local Sebeș în ședința extraordinară din 17 august 2026.

Potrivit hotărârii, administrația locală a alocat suma de 41.400 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2026. Fiecare familie eligibilă primește un premiu în valoare de 600 de lei.

De asemenea, în cadrul aceleiași hotărâri a fost prevăzută o sumă de 21.740 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de căsătorie în anul 2026, conform listei aprobate de administrația locală.

Prin această inițiativă, municipalitatea din Sebeș continuă tradiția de a-i celebra pe seniorii care au construit, de-a lungul a cinci decenii, familii și comunități.

Festivitatea din grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” a făcut parte din programul „Armonii în Sebeș”, eveniment care a adus în prim-plan și această generație de seniori ai municipiului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes