Rămâi conectat

Actualitate

CLSU Sebeș a dispus restricții pe timp de noapte și limitarea numărului de persoane în interiorul centrelor comerciale și mijloacelor de transport în comun din Municipiu

sebesinfo.ro

Publicat

în

În contextul unei incidențe crescute, la nivelul Municipiului Sebeș, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a dispus restricționarea circulației pe timp de noapte, între orele 23.00 – 05.00, limitarea numărului de persoane din interiorul centrelor comerciale și în mijloacele de transport în comun.

Luând în dezbatere incidenţa cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus la nivelul Municipiului Sebeş din ultimele 14 zile.

In temeiul:

• Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic;
• Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19;
• Hotărârii de Guvern nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 Octombrie 2020;
• Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 49/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19;
• Ordonanței de urgenţă a guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea legii Legii educaţiei a sistemului de învăţământ nr. 1/2011;
• Ordinului comun al MEC/MS NR. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor /instituţiilor de invăţământ în condiţii de de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARCOV-2;
• Hotărârii nr. 57 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba din 05.11.202, privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza Unității Administrativ – Teritoriale Sebeș,

Având în vedere prevederile OUG 21/2004 privind Sistemul de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de prevederile art.10 din Regulamentul cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situații de urgență, aprobat prin HG 1491/2004;

În conformitate cu prevederile art. 13 din Regulamentul de Organizare şi Funcționare al CLSU Sebeş, anexă la Dispoziţia Nr. 180/16.02.2017, Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș, convocat în ședință extraordinară în data de 06.11.2020.

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Luând act de prevederile Hotărârii nr. 57 din 05.11.202 privind stabilirea unor măsuri de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2 pe raza Unității Administrativ – Teritoriale Sebeș al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba , la nivelul UAT Sebeș, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 6 cazuri la 1.000 de locuitori, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, hotărăște punerea în aplicare a următoarelor măsuri pentru diminuarea impactului riscului epidemiologic, astfel:
(1) În intervalul orar 23.00-05.00 circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
g) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.

Art. 2. (1 ) Pentru verificarea motivului deplasării persoanelor prevăzute la art. 1:
a) Angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator ;
b) Persoanele fizice autorizate , titularii intreprinderilor individuale, membrii intreprinderilor familiale, liber profesioniștii şi persoanele care practică activităţi agricole preyintă o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;
c) Pentru verificarea motivului deplasării în alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a şi b, se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(2) declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele , data nașterii, adresa locuinței, motivul şi locul deplasării, data şi semnătura.
(3) adeverință eliberată de angajator sau declarația pe proprie răspundere pot fi prezentate personalului autorităților abilitate şi prin intermediul telefonului, tabletei sau a unui dispozitiv electronic similar.

Art. 3. Se permite tranzitarea UAT Sebeș, în intervalul orar 23.00-05.00, de către persoanele care nu au domiciliul/reședința în cadrul localităților aparținătoare municipiului , fiind interzisă staționarea acestora.

Art. 4. (1) Se restricționează accesul persoanelor în interiorul centrelor comerciale de tip supermarket, hypermarket, amplasate la nivelul UAT Sebeș astfel încât unei persoane să îi fie alocată o suprafață de minim 4 m p din suprafața utilă a a spațiului comercial.
(2) Operatorii economici de la alin.1 sunt obligați să afișeze la loc vizibil , la intrarea în spațiul comercial numărul maxim de persoane care este permis în același timp în interiorul unității şi să organizeze cu personal propriu limitarea accesului.

Art. 5. La nivelul UAT Sebeş se limitează numărul de călători din mijloacele de transport în comun la maximum 50% din capacitatea autorizată[ de transport, cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Art. 6. La nivelul UAT Sebeş organizarea activității în unitățile de producție se va face in așa mod încât să fie respectată o distanțare fizică şi o decalare orară la intrarea şi ieşirea din tură, astfel încît să se evite aglomerările la intrarea şi ieșirea de pe platformele industriale.

Art.7. La nivelul UAT Sebeș, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–COV-2 este de peste 6 cazuri la 1.000 de locuitori, instituțiile cu atribuții în domeniu, reprezentate în Grupa de coordonare și a comisiilor mixte de verificare a modului de respectare a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, vor intensifica activitățile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 în spațiile publice exterioare, piețe și mijloacele de transport în comun, cu accent pe purtarea corectă a măștii de protecție facială și respectarea distanțării fizice.

Art. 8. Măsurile stabilite în prezenta hotărâre, intră în vigoare începând cu data de 06.11.2020, ora 0500 și sunt valabile pentru o perioadă de 14 zile sau până la diminuarea semnificativă a riscului, rezultat din Analizele de risc întocmite de către DSP Alba pentru fiecare UAT.

Art. 9. In conformitate cu prevederile art. 65.lit.h şi m din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, constituie contravenții nerespectarea măsurilor de protecție şi circulația persoanelor în locurile şi intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă.

Art.10. Hotărârile adoptate de CLSU Sebeș până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Art. 11. Prezenta Hotărâre se transmite prin grija Secretariatului Tehnic şi Direcției Poliție Locală, membrilor Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Sebeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Unirea” al Județului Alba, Direcției Poliție Locală, Poliției Municipale, Serviciului Public pentru Administrare a Patrimoniului, Direcției de Asistenta Socială, operatorilor economici precum și celor care dețin spații comerciale, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție şi se va afișa prin grija Compartimentului Relații Publice, Comunicare şi Informatică, pe site-ul primăriei www.primariasebeş.ro precum și în mediul social-media.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Facultate, bursă lunară și experiență profesională. Cum funcționează studiul dual la Kaufland

sebesinfo.ro

Publicat

în

Pentru anul universitar 2026-2027, Kaufland România oferă 41 de locuri în trei specializări de studiu dual, dezvoltate alături de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Studenții beneficiază de bursă lunară pe întreaga durată a studiilor, practică în sediile companiei și posibilitatea de angajare la finalizarea programului.

Alegerea facultății este una dintre cele mai importante decizii pe care un tânăr o ia după finalizarea liceului. Pe lângă domeniul de studiu, contează tot mai mult și felul în care programul ales pregătește absolventul pentru piața muncii. Programele de studiu dual răspund acestei nevoi printr-un model care combină, în paralel, pregătirea academică cu experiența practică în companie, încă din primul an.

Pentru anul universitar 2026-2027, Kaufland deschide înscrierile la trei programe de licență în regim dual, dezvoltate alături de Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia. Management în Retail, cu 30 de locuri și o durată de 3 ani, este singura licență de acest tip din România și pregătește viitorii specialiști și manageri din comerțul modern. Logistică Operațională oferă 7 locuri pe parcursul a 3 ani și formează profesioniști pentru fluxurile complexe ale unui centru logistic. Robotică și Automatizări, dedicată Centrului Logistic Kaufland din Turda, are o durată de 4 ani și pune la dispoziție 4 locuri într-o specializare tehnică de profil.

Aproximativ jumătate din timpul total al studiilor este dedicat pregătirii academice, iar cealaltă jumătate, activității practice în magazinele Kaufland sau în Centrul Logistic din Turda. Această perioadă este recunoscută ca experiență profesională, ceea ce oferă absolvenților un avantaj important la intrarea pe piața muncii.

Susținere financiară pe întreaga durată a studiilor

Toți studenții admiși primesc bursă lunară pe parcursul întregii perioade de studii, 12 luni pe an: 1.500 de lei pentru Logistică Operațională și Management în Retail, respectiv 2.000 de lei pentru Robotică și Automatizări. Studenții care își desfășoară activitatea practică la Centrul Logistic din Turda beneficiază de transport și masă în zilele petrecute acolo, iar cei înscriși la programele din retail au posibilitatea să facă practică în magazinele din orașul de domiciliu, acolo unde acest lucru este posibil.

Procesul se desfășoară în două etape. Mai întâi, candidații aplică online pe site-ul de cariere Kaufland www.cariere.kaufland.ro, unde parcurg procesul de selecție al companiei, care include interviuri și interacțiuni cu echipa de recrutare. Ulterior, înscrierea la programul de licență se realizează prin platforma Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, conform calendarului oficial de admitere. Prima sesiune se desfășoară în perioada 6-16 iulie 2026.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 17 mai 2026: Spectacol de teatru – „Electra”, în cadrul celei de-a XLVI-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” de la Sebeș

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 17 mai 2026, sebeșenii sunt invitați la spectacolul de teatru spectacolul de teatru „Electra”, după Sofocle și Euripide, în regia lui Mihai Măniuțiu, o producție a Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Reprezentația va ava loc de la ora 19.00, în sala de specvtacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga”, din Sebeș.

De la premiera sa din anul 2005, spectacolul s-a bucurat de un succes constant pe scene prestigioase din Europa și Asia. Întâlnirea dintre textele marii tragedii grecești și muzica populară maramureșeană, interpretată live de Grupul Iza, creează un dialog scenic aparte între universul antic și tradiția românească, aducând în fața publicului o experiență teatrală de mare forță expresivă.

„Electra” lui Măniuțiu este un spectacol al eternului tragic prezent, veșnic dispus să ia formele zilei, dar conservându-și perpetuu esența destinală implacabilă. Electra și Oreste sunt unealta destinului încarnat de comunitatea închisă (Electra e securea, i-au scris-o pe spate cu sânge curtenii-paznici) și membrii ei au grijă ca acești doi frați să-l împlinească.

E semnul coborârii tragicului din palat la marginea lumii, al conservării tragicului departe de miezul dur al vieții sociale. E un ghetou al lumii de azi, care și-a inventat pentru sine mecanisme de funcționare ancestrale, recompuse de Măniuțiu cu o claritate de oglindă în care reverberează instrumentele și vocile grupului Iza.

„Maramureșul este un loc miraculos și, odată, când am fost, am auzit vocile vechii Elade, vocile tragediei grecești… Muzica lor e dintr-o zonă arhaic rituală, care nu mi s-a părut deloc străină de Elada. Repetițiile mi-au confirmat că verbul tragediei eline merge perfect cu ritmul muzicii tradiționale din Maramureș și că ele, vocile locului și cele ale lumii antice grecești, grăiau consonant, se înțelegeau între ele… Am pus un accent special în spectacolul meu pe marginalizarea actuală a acestor zone arhaice și pe lenta lor destrucție. Elada, ca și Maramureșul, sunt lumi de marginali… Spectacolul meu este, de fapt, un eseu în care am pus în dialog două lumi. Și finalul piesei vorbește despre frumusețea unei lumi care încă există și despre frumusețea stingerii, despre tragismul și aura acestei stingeri.” (Mihai Măniuțiu)

Rezervări la telefon: 0372-930929/email: contact@cclbsebes.ro

Turneele spectacolului:

27 septembrie -9 octombrie 2005, Limonges, Franța, „Les Francophonies en Limousin”

24-27 octombrie 2005, Sarajevo, Bosnia si Herţegovina, „MESS -45th International Theater Festival Sarajevo”

6-13 noiembrie 2005, București, Festivalul Naţional de Teatru „I. L. Caragiale”

2-7 iulie 2006, Lisabona, Portugalia, MOSTRA INTERNACIONAL “O GRANDE TEATRO DO MUNDO” – MITE 06

29 iulie-3 august 2007, Budva, Muntenegru, „Grad Theatre City Budva, XXI Festival”

11-16 noiembrie 2007, Bruxelles, Belgia, „EUROPALIA”

4, 5 iulie 2008, Nicosia, Cipru, „International Festival of Ancient Greek Drama”

26, 27, 28 august 2008, Merida, Spania, „Festival de Teatro Clasico”

29 , 30 august 2010, Tel Aviv, Israel, „Tel Aviv International Festival”

26 octombrie 2010, Cluj-Napoca

3, 5 aprilie 2011, Adana, Turcia, „Turkish State Theatres Sabanci International Theatre Festival”

13 aprilie 2011, Poznan, Polonia, „Festivalul de Teatru Polski Theatre”

9 noiembrie 2011, Ploiești, „Festivalul de Teatru Toma Caragiu”

4–8 aprilie 2012, Bogota, Columbia, „Festivalul de Teatru de la Bogota”

2 octombrie 2012, Baia Mare

3 octombrie 2012, Bistrița

26 iunie 2016, Constanța, la Festivalul Internațional de Teatru “Miturile Cetății”

22–29 octombrie 2017, Fuzhou, China, provincia Jiangxi, în cadrul ediției I a Jiangxi Theater Festival, pe scena Tang Xianzu Grand Theater spectacol de închidere

28–31 iulie 2025, Constanța, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolelor, ediția a IV-a

13–17 septembrie 2025, Chișinău, Republica Moldova, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, ediția a X-a

21–26 septembrie 2025, Osaka, Japonia, participare la World Expo Osaka 2025

6–8 octombrie 2025, Iași, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, ediția a XVIII-a.


 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 17 mai 2026: „Metanie Ție, Părinte!” – Recital de poezie susținut de actorul Constantin Chiriac, în cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Duminică, 17 mai 2026, de la ora 17.00, la Biserica Evanghelică din Sebeș va avea loc un eveniment deosebit, în cadrul celei de-a XLVI-a ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Este vorba despre recitalul de poezie „Metanie Ție, Părinte”, susținut de actorul sibian Constantin Chiriac.
Actor de teatru și film și lider în domeniul cultural, Constantin Chiriac este președinte al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, director al Bursei de Spectacole de la Sibiu și fondator al Aleii Celebrităților din Sibiu, al Școlii de teatru și management cultural din cadrul Universității Lucian Blaga Sibiu, al Platformei Internaționale de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului și Management Cultural din cadrul aceleiași universități, al Asociației Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007.
Este profesor universitar la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și a primit titlul de Doctor Honoris Causa de la importante universități din România și din lume, susținând cursuri și conferințe la universități din lumea întreagă.
În 2019, Ministrul Culturii din Franța, domnul Franck Riester, l-a decorat în grad de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor. În 2020 a fost decorat în grad de Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare Franța, de către Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe din Franța și a primit Distincția Culturală a Academiei Române. La începutul anului 2024, Constantin Chiriac primește premiul The Angel Award din partea International Society for the Performing Arts (ISPA), Primăria Sibiu îi oferă titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Sibiu, iar Universitatatea „Lucian Blaga” din Sibiu îi conferă titlul onorific de Profesor Emerit și medalia. Constantin Chiriac a jucat în peste 40 de spectacole, colaborând cu regizori importanți și a susținut one-man show-uri și recitaluri de poezie în peste 50 de țări.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu s-a desfășurat, de-a lungul a peste 30 de ediții, sub Înaltul Patronaj al Președinților României și a primit Înaltul Patronaj al Regelui Charles al III-lea și al Președintelui Germaniei. Festivalul a primit importante recunoașteri din partea Regelui Belgiei, a Președintelui Israelului, Împăratului Japoniei și a Regelui Spaniei. În cadrul Galei UNITER 2024, primește Premiul preşedintelui UNITER, pentru 30 de ani de FITS. În 2025 primește The Outstanding Contribution Award de la The Network of Silk Road Arts Festivals.
Recitalul susţinut de Constantin Chiriac are la bază texte scrise de Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ştefan Augustin Doinaş, William Shakespeare, R. M. Rilke şi aduce în prim-plan întrebările fundamentale ale omului în raport cu sine şi cu creatorul. Intitulat „Metanie ţie, Părinte!”, acest recital este un spectacol despre viaţă, moarte, destin, credinţă şi, mai ales, despre iubire.

 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes