Dacă există vreun monument de pe Valea Sebeșului pe care-l vezi întotdeauna cu coada ochiului, din drum, în timp ce iei curba la ieșire din Petrești, dar despre care nu știi, din mașină, ce e și de ce e acolo, atunci acel monument e cetatea din Petrești.

Un loc unic, ca peisaj de ruine, din care se înalță un turn gros, acoperit cu iederă. Un loc ciudat, pustiu, dar frumos, care e atât de nepromovat, încât nu-l cunoaște cu adevărat aproape nimeni: nici turiștii, nici fotografii setoși de peisaj medieval, nici românii din centrul Petreștiului și nici țiganii de la periferie, care au casele lipite de cetate.

„Mister” este, deci, poate cel mai bun termen care i s-ar potrivi acestui loc neglijat de toată lumea. Mai puțin de sașii care, din când în când, se întorc în cetate ca să-și viziteze morții îngropați acolo, cetatea fiind, de fapt, cimitir evanghelic. Acum să nu vă supărați pe mine că vă trimit în cimitire și că „ui’ domne’ ce mai turism există în județul Alba…” Dar locul nu a fost și nu este doar cimitir. A fost bazilică romanică, cetate cu rol militar și, ca orice altă fortificație săsească, spațiu de provizii pentru întreaga comunitate, în vreme de război.

Petrești, satul cu care încep primele dealuri ale Munților Șureanu, deține una dintre cele mai bizare cetăți din Ardeal. Sat săsesc (Petersdorf, în germană), cu origini în neolitic – zona e vestită în arheologie grație vestigiilor de ceramică pictată, identificată drept „cultura Petrești” – Petreștiul a fost atestat în 1309. Iar cetatea sa, clădită în secolele XIV și XV de către sașii colonizați în acest ținut, fusese, cum spuneam, bazilică împrejmuită cu ziduri, având în centru un donjon, adică un turn principal. Azi, se văd și zidurile, și turnul. Dar, din ele n-au rămas decât resturi, poate cam scarry și triste pentru turistul care așteaptă să vadă cetatea clasică cu creneluri și stegulețe… Pentru fotograf, însă, cetatea e un peisaj care n-are nevoie de cer senin, nori pufoși sau lumină de amurg, ca să devină fotografie: iederă peste tot, ruine diforme, orificii de tragere prin care iarba a crescut obraznic. De aici, și bizareria piesajului său. De altfel, în contrast cu simetria cetății, decorul de vegetație sălbatică creează, aici, un contrapunct de vitalitate foarte interesant. Greu să nu observi asta; foarte greu să nu-ți placă asta și imposibil să nu vrei să faci măcar o poză cu așa ceva.

 Urmărește sebesinfo.ro și pe GOOGLE NEWS