Sport
Cea de-a XVI-a ediție a Cupei Mühlbach la tenis de câmp se va desfășura la Sebeș, între 10 și 12 octombrie 2020
Municipiul Sebeș este, și în acest an, gazda primitoare a competiției „Cupa Muhlbach” la tenis de câmp, rezervată copiilor și juniorilor, la categoriile de vârstă 10, 14, 16 și 18 ani, băieți și fete.
Întrecerile se desfășoară pe terenurile noii bazei sportive aparținând Clubului de Tenis Dura din Sebeș, în zilele de 10-12 octombrie 2020.
Competiția este cuprinsă în calendarul competițional al anului 2020 întocmit de Federația Română de Tenis.
Vor participa sportivi legitimați din toată țara, iar rezultatele obținute contează pentru întocmirea clasamentului general individual pe categorii de vârstă. Și-au anunțat participarea sportivi din: Alba-Iulia, Cugir, Sebeș, Aiud, Teiuș, Blaj, Timișoara, Arad, Bistrița, București, Oradea, Deva, Zalău, Cluj, Târgu-Mureș, Târgu-Jiu, Sighetul Marmației, Sibiu, Hunedoara, Deva, Petroșani.
Înscrierile se fac pe site-ul Federației Române de Tenis, iar arbitrul principal desemnat de aceasta va efectua tabloul de concurs conform regulamentului.
Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga”, parteneri în organizarea acestui eveniment sportiv, vor acorda diplome, cupe, medalii și obiecte sportive.

Sport
„Leii”, pas greșit în fața ultimei clasate: CSM Sebeș – Spicul Daia Română 2-2 (1-1)
CSM Sebeș și Spicul Daia Română au încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), partida disputată sâmbătă pe stadionul „Pielarul”, într-un meci în care oaspeții au reușit să încurce calculele favoritei. Deși pornea cu prima șansă, formația din Sebeș a pierdut două puncte importante în fața ultimei clasate.

Surpriza etapei s-a produs pe „Pielarul”, unde Spicul Daia Română a demonstrat că poate pune probleme și unei echipe cotate cu șanse mult mai mari la victorie.
Oaspeții au deschis scorul în minutul 12, prin Beda, iar CSM Sebeș a restabilit egalitatea în minutul 36, grație reușitei lui Grosu. La pauză, cele două formații se aflau la egalitate, scor 1-1.
După reluare, Spicul Daia Română a lovit din nou, în minutul 59, când Pașca-Igna a adus echipa vizitatoare în avantaj. Sebeșenii au evitat înfrângerea în minutul 81, când Maghiari a înscris golul de 2-2, stabilind scorul final.
Deși CSM Sebeș a avut două bare încă din debutul întâlnirii, dominând momente importante ale jocului, formația pregătită să obțină victoria a fost nevoită să se mulțumească doar cu un punct. În schimb, pentru Spicul Daia Română, aflată pe ultimul loc al clasamentului, remiza obținută în deplasare are o valoare morală importantă.
Sport
„Leii”, a doua înfrângere consecutivă: Viitorul Sântimbru – CSM Sebeș 2-1 (1-0)
CSM Sebeș a suferit cea de-a doua înfrângere consecutivă, din actuala ediție a SuperLigii Alba, scor 1-2 (0-1), în fața campioanei Ligii a IV-a Alba, Viitorul Sântimbru.

Pentru gazde de au marcat Nistor (min. 24) și Borșoi (min. 58) iar pentru CSM Sebeș E. Vlad (min. 63).
Din Județacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 11 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Din Județacum 11 luniMESAJE de Crăciun 2025: Felicitări și urări pentru familie sau prieteni de sărbătorile de iarnă | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniUn bărbat de 63 de ani din Sebeș a decedat, după ce a fost lovit de un autocamion pe DC 318, la Drâmbar
Actualitateacum 11 luniCui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2025: Câți români își serbează onomastica | sebesinfo.ro



















