Învățământ-Cultură
Cea de-a VIII-a ediție a programului educativ „Școala Bobocilor” a adus 1.000 de copii, la Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș
Timp de aproape o lună, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș s-a transformat într-un spațiu plin de culoare, zâmbete și curiozitate, unde preșcolarii și elevii din clasele primare au descoperit, prin intermediul atelierelor tematice și prin vizionări de filme, universul magic al toamnei, poveștile naturii și valorile prieteniei.

Acest proiect de suflet, devenit deja tradiție, s-a bucurat de o participare impresionantă, de aproximativ 1000 de preșcolari, elevi și cadre didactice, care au luat parte, cu entuziasm, la activitățile desfășurate. Fiecare atelier a fost o „lecție altfel”, în care imaginația a fost principalul instrument de învățare, iar bucuria a fost recompensa tuturor.

„Școala Bobocilor” este pentru noi mai mult decât un proiect: este o poveste care se rescrie în fiecare toamnă, cu ajutorul celor mici și al dascălilor lor dedicați, prin care Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș continuă să își îndeplinească misiunea de a apropia copiii de carte și de lectură.
Programul educativ „Școala Bobocilor. Atelierele Toamnei de Poveste” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție, fiind inițiat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, prin Biblioteca Municipală „Lucian Blaga”.

„Mulțumim tuturor cadrelor didactice, elevilor și partenerilor care au răspuns invitației noastre și au contribuit la reușita acestei ediții: Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș, Liceul German Sebeș, Liceul Tehnologic Sebeș, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 Sebeș, Grădinița cu Program Normal nr. 6 Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Sebeș, Grădinița P.P. „Copiilor Voioși” Sebeș, Grădinița cu Program Prelungit „Blauer Stern” Sebeș, Grădinița „Heidi” Sebeș, Grădinița „MiReLa” Sebeș, Grădinița „Busy Angels” Sebeș. A fost o toamnă frumoasă, ne pregătim pentru magia Crăciunului în orașul cărților și al poveștilor!”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Învățământ-Cultură
Elev din Sebeș, medalie de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale. Victor Dobra, printre cei mai buni tineri informaticieni din Europa
O nouă performanță de excepție pentru învățământul din Sebeș. Victor Ioan Dobra, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Lucian Blaga”, a obținut medalia de aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI) 2026, competiție desfășurată în perioada 5–10 iulie, la Ljubljana, în Slovenia.

Rezultatul elevului din Sebeș contribuie la bilanțul excelent al lotului României, care a cucerit trei medalii de aur și una de argint la una dintre cele mai prestigioase competiții de informatică dedicate liceenilor din Europa Centrală.
Potrivit Ministerului Educației, medaliile au fost obținute de:
- Victor Ioan Dobra, clasa a XI-a, Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș – medalie de aur;
- Rareș-Andrei Neculau, clasa a XII-a, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Galați – medalie de aur;
- Mihai-Valeriu Voicu, clasa a XII-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București – medalie de aur;
- Andrei-Paul Iorgulescu, clasa a XI-a, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” București – medalie de argint.
Echipa României a fost coordonată de șef lucrări dr. ing. Mihai Nan, cadru didactic la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, și de Alexandru Lorintz, reprezentant al Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI).
Performanța lui Victor Dobra confirmă încă o dată valoarea școlii sebeșene și vine după un parcurs remarcabil în acest an competițional. În luna mai, elevul Colegiului Național „Lucian Blaga” s-a calificat în lotul restrâns al României pentru CEOI, după rezultatele obținute la Olimpiada Națională de Informatică și la probele de baraj.
Cea de-a XXXIII-a ediție a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale a reunit, la Ljubljana, cei mai valoroși tineri informaticieni din Europa Centrală și din țările invitate, România confirmând încă o dată că se numără printre națiunile de elită în domeniul informaticii.
Învățământ-Cultură
Chimia a prins viață la Liceul German Sebeș. Aproximativ 200 de elevi au participat la „Știință Fest”
Aproximativ 200 de elevi au descoperit știința prin experimente spectaculoase, realitate virtuală și ateliere interactive, în cadrul evenimentului „Știință Fest”, organizat la Liceul German Sebeș prin proiectul „CHIMIA, super-puterea mea 3.0”.

Liceul German Sebeș a organizat o nouă ediție a evenimentului „Știință Fest”, desfășurat în cadrul proiectului educațional „CHIMIA, super-puterea mea 3.0”, ajuns la cea de-a treia ediție. Activitatea, concepută sub forma unui târg educațional interactiv, a reunit aproximativ 200 de elevi interesați să descopere știința prin experimente și activități practice.
Punctul central al evenimentului a fost mini laboratorul virtual, unde participanții au explorat lumea chimiei cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală. Experimentele desfășurate într-un mediu digital le-au oferit elevilor o modalitate modernă și captivantă de a înțelege procesele chimice și de a interacționa cu noțiuni care, în mod obișnuit, sunt prezentate doar în sala de clasă.
În cadrul târgului a fost amenajată și o expoziție de machete realizate de elevi, care au demonstrat creativitatea și modul în care cunoștințele teoretice pot fi transformate în proiecte practice. Programul a inclus și un atelier de biologie coordonat de profesoara Baciu Diana Clara, completând componenta interdisciplinară a evenimentului.
Participanții au avut ocazia să ia parte la o serie de ateliere interactive, printre care construirea de filtre naturale pentru purificarea apei, modelarea substanțelor chimice, realizarea de slime, celebrul experiment „Pasta de dinți a elefantului” și activități dedicate bulelor de săpun. Prin aceste demonstrații, organizatorii și-au propus să transforme învățarea într-o experiență practică și atractivă.
Din Județacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | sebesinfo.ro
Din Județacum 3 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 8 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 12 luniMesaje de SFANTUL Ilie 2025. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 3 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Mondenacum 11 luniNume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | sebesinfo.ro




















