Rămâi conectat

Actualitate

Cea de-a V-a ediție a BIBLIOTECII DE VACANȚĂ de la Sebeș s-a încheiat de Ziua Prieteniei

sebesinfo.ro

Publicat

în

Proiectul „BIBLIOTECA DE VACANȚĂ”, aflat la cea de-a V-a ediție, inițiat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș prin Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Sebeș, s-a desfășurat în perioada 19-30 iulie 2021.

Activitățile variate propuse celor mai mici cititori ai bibliotecii au fost menite să le stimuleze curiozitatea, abilitățile practice, creativitatea și să le satisfacă nevoia de lectură și de petrecere a timpului liber în compania plăcută a celor de vârste apropiate și a voluntarilor, care au ales să se bucure de atmosfera de vacanță. Și în acest an, programul s-a bucurat de mare succes, peste o sută de copii înscriși alegând biblioteca în perioada estivală.

O echipă frumoasă de biblio-voluntari dedicați și inimoși, mai mulți părinți și bunici ne-au sprijinit în realizarea activităților propuse, care s-au desfășurat în locații îndrăgite de sebeșeni: grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș și sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.

Prin atelierele de lectură desfășurate zilnic, ne-am propus să aducem vacanței mari un plus de bună dispoziție prin povești pe tonuri muzicale. Prima filă din povestea noastră estivală am scris-o alături de psiholog Ramona Carmen Cotruș, autoarea cărții pentru copii „Împreună, chiar și departe”. O nouă zi… o nouă poveste… citită altfel de micii actori de la Trupa de teatru pentru copii „Masca” din Sebeș, un proiect coordonat de Lavinia Kamla Donose.

Sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” a fost animată cu lumini și umbre din poveștile de odinioară. Responsabil pentru această incursiune în povestea peliculei filmate și a aparatului de proiecție a fost Mihai Tokeș, angajat al primăriei Sebeș și voluntar al bibliotecii. Am vizionat filme de animație și am învățat notele muzicale cu ajutorul tuburilor sonore.

În cadrul atelierelor de creație am dat viață animalelor marine prin dactilopictură,  am creat propriul greenarium, am decorat farfurii cu imagini multicolore, am învățat să fim generoși, modești, responsabili și solidari unii cu ceilalți.

Am pornit într-o călătorie imaginară în lumea cărților alături de scriitoarea Viorica Cazan, autoarea cărții pentru copii „Războiul din baltă” (Victoria Brotăcelului în ureche cu un cercel) și ilustratoarea volumului, Naomi Pătrânjan, elevă a Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia.

Am încheiat prima săptămână a bibliotecii de vacanță, plină de culoare, muzică, dans, veselie și voie bună, alături de prieteni dragi nouă.

Am dedicat cea de-a doua săptămână a bibliotecii de vacanță… muzicii. Am aflat povestea notelor muzicale, ne-am continuat călătoria pe portative muzicale și-am ascultat povești despre mari compozitori. Ne-am bucurat de prezența grupului de copii de la Școala de muzică „DoReMi” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, proiect coordonat de prof. Alexandra Pamfilie, cântând și dansând împreună! A fost din nou alături de noi Grupul folcloric „Felician Fărcașu” al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, coordonat de prof. Adrian Pamfilie, care ne-au oferit, cu voioșie, cântece din zona noastră.

Împreună cu toți copiii participanți la „Biblioteca de vacanță” am omagiat ziua de 29 iulie, Ziua Imnului Național al României.

Am desenat, am decupat și am colorat măști de carnaval, am confecționat brățara prieteniei, completând astfel programul activităților.

La festivitatea de încheiere a proiectului, ne-am bucurat de prezența primarului Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, care le-a făcut copiilor o surpriză inedită, citindu-le povestea „De ce prietenii sunt importanți”, în data de 30 iulie fiind sărbătorită Ziua Internațională a Prieteniei.

Biblioteca de vacanța s-a încheiat cu muzică, voie bună și cu prietenii frumoase. Toți participanții au primit dulciuri și diplome de participare.

Mulțumiri speciale biblio-voluntarilor noștri „muzicali”: Mihai Șerbănescu, Alesia Tecău, Dragoș Poloșan, Ioana Olaru, Ema Poloșan, Noelia Suciu.

Mulțumim cadrelor didactice: înv. Mihaela Gatea, înv. Mihaela Călinoiu, înv. Roxana Drumea, înv. Eugenia Cibu, înv. Marina Bîrsan.

@Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș urează tuturor copiilor vacanță plăcută! Vă mulțumim că ați fost alături de noi în această poveste! Ne revedem, în curând!

@Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
@Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș




Actualitate

Tânăr de 22 de ani, prins beat la volan în Sebeș. Avea 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Săsciori, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului, pe o stradă din municipiul Sebeș.

Incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august 2026, când polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Alba au oprit pentru control autoturismul condus de tânăr pe strada Călărași.

În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat valoarea de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




Citește mai mult

Actualitate

Cuplurile din Sebeș care au împlinit 50 de ani de căsătorie în anul 2026, premiate în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”

sebesinfo.ro

Publicat

în

Cuplurile din Sebeș care au aniversat 50 de ani de căsătorie au fost premiate joi, 27 august 2026, în cadrul evenimentului „Armonii în Sebeș”. Festivitatea a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, într-un moment dedicat seniorilor orașului.

Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a publicat fotografii de la festivitate și le-a transmis un mesaj celor care au ajuns la cinci decenii de căsnicie.

„Seniorii Sebeșului în Armoniile Orașului. Festivitatea de premiere a cuplurilor care au aniversat 50 de ani de căsătorie. Evenimentul a avut loc în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” Sebeș, joi, 27 august 2026. Gânduri calde tuturor seniorilor noștri!”, a transmis edilul din Sebeș.

600 de lei pentru fiecare cuplu

Premierea cuplurilor semicentenare a fost aprobată de Consiliul Local Sebeș în ședința extraordinară din 17 august 2026.

Potrivit hotărârii, administrația locală a alocat suma de 41.400 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de la căsătorie în anul 2026. Fiecare familie eligibilă primește un premiu în valoare de 600 de lei.

De asemenea, în cadrul aceleiași hotărâri a fost prevăzută o sumă de 21.740 de lei pentru premierea cuplurilor care au împlinit sau împlinesc 50 de ani de căsătorie în anul 2026, conform listei aprobate de administrația locală.

Prin această inițiativă, municipalitatea din Sebeș continuă tradiția de a-i celebra pe seniorii care au construit, de-a lungul a cinci decenii, familii și comunități.

Festivitatea din grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” a făcut parte din programul „Armonii în Sebeș”, eveniment care a adus în prim-plan și această generație de seniori ai municipiului.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes