Actualitate
Case pentru familiile defavorizate construite de Kronospan și Habitat for Humanity România, în cadrul proiectului Big Build
Kronospan, cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din România, continuă să se implice în proiecte sociale cu un impact real, de data aceasta sprijinindconstruirea de case pentru familiile defavorizate. Compania a fost și în 2015, pentru a patra oară,alături de Asociația Habitat for Humanity România în cadrul proiectului Big Build, cel mai mare eveniment de construcție și voluntariat al anului.
Demarat cu ocazia Zilei Mondiale a Locuirii, stabilită de ONU în prima zi de luni a lunii octombrie (5 octombrie, în acest an), Big Builda fost implementat anul acesta la Bacău. Proiectula presupus construirea a cinci case pentru opt familii nevoiașe, în Cartierul Izvoare al orașului, în doar cinci zile.La construcția locuințelor au participat aproximativ 200 de voluntari din SUA, Irlanda de Nord, Slovacia și România, fiind implicați în proiect angajați din companii locale, persoane publice, precum și beneficiarii caselor.
Kronospana fost alături deHabitat for Humanity România,sprijinind misiunea organizației de a eradica locuirea sărăcăcioasă, încă din 2011. În acest an, Kronospan a oferit materialele necesare construcțiilor, constând în 1.375 de plăci OSB. În total, pe parcursul celor patru ani în care compania a susținut acest proiect, a fost donatun volum de 2.236 de plăci.
„Ne-am bucurat să fim parte din proiectul Big Build și să contribuim la construirea unui adăpost sigur și decent pentru aceste familii. Ajutorarea persoanelor defavorizate face parte din politica noastră de responsabilitate socială și ne-am implicat, de-a lungul timpului, în mai multe programe cu acest scop. Un exemplu asemănător este proiectul Diaconia, unde am susținut lucrările de mansardare a clădirii asociației și de renovare a sălilor de clasăși a băilor Centrului Educaţional Diaconia. În cadrul aceluiași proiect, am sprijinit renovarea şi construcția de locuințe pentru 33 de familii defavorizate. La nivel local, în Sebeș, sprijinim frecvent școliile cu materiale necesare pentru renovarea sau amenajarea sălilor de curs.”, a declarat Oana Bodea, director de PR Kronospan Sebeș.
Casele au fost ridicate, iar cele opt familii își vor vedeaîmplinit visul de a se muta în noua locuințăpână la Crăciun, când vor fi finalizate toate lucrările la interior. Beneficiarii vor returna către Habitat for Humanity România costul casei la prețul materialelor de construcție, pe o perioadă de 20 de ani, în rate lunare fără dobândă și fără profit. Acest sistem, dezvoltat în 70 de țări, responsabilizează beneficiarii și asigură fondurile necesare pentru construcția cât mai multor locuințe pentru cei care au nevoie de un adăpost.
Comunicat de presă Kronospan Sebeș,
13 octombrie 2015

Actualitate
Amenzi de 60.000 de lei la Sebeș pentru arderea cablurilor de cupru. Două persoane, prinse în flagrant
Două persoane au fost sancționate cu câte 30.000 de lei după ce au fost surprinse de polițiști și jandarmi în timp ce ardeau izolația cablurilor de cupru, cu scopul de a recupera metalul și de a-l valorifica la fier vechi.

Prima intervenție a avut loc în dimineața zilei de 10 octombrie 2026, în jurul orei 07:30, în municipiul Sebeș. Polițiștii Crișan Alexandru, agent-șef principal, și Ignat Valentina, agent principal, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au surprins în flagrant un localnic în timp ce ardea izolația de pe mai multe fire de cupru.
Potrivit informațiilor disponibile, bărbatul intenționa să valorifice cuprul recuperat la un centru de colectare a fierului vechi. Pentru fapta constatată, acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 30.000 de lei.
Un al doilea caz a fost înregistrat în noaptea de 13 octombrie 2026, în jurul orei 23:30. De această dată, un alt localnic a fost surprins în timp ce incendia cabluri pentru a îndepărta izolația și a recupera cuprul.
În urma intervenției, a fost aplicată o nouă amendă în valoare de 30.000 de lei. Acțiunea a fost desfășurată de agentul-șef principal Crișan Alexandru, din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, împreună cu sergentul major Negrea Alexandru, din cadrul Detașamentului de Jandarmi Sebeș.
Amenzi totale de 60.000 de lei
În urma celor două intervenții, sancțiunile aplicate au însumat 60.000 de lei. Cazurile atrag atenția asupra practicii de ardere a cablurilor pentru recuperarea metalelor, o activitate care poate genera fum și emisii poluante periculoase pentru sănătatea populației și pentru mediu.
Arderea izolației pentru recuperarea cuprului poate avea consecințe financiare importante pentru cei care recurg la această metodă, pe lângă riscurile de mediu asociate.
Iosif GLIGOR
Actualitate
Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare
Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.
Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.
Din Județacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | sebesinfo.ro
Din Județacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | sebesinfo.ro
Actualitateacum 11 luniSfinții Mihail și Gavril 2025: Cui trebuie să îi spui „La mulţi ani” în această zi | sebesinfo.ro
Actualitateacum 6 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | sebesinfo.ro
Din Județacum 10 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | sebesinfo.ro
Ştirea taacum 10 luniBătaie izbucnită între doi elevi de la Liceul Tehnologic Sebeș, din cauza unei colege
Ştirea taacum 11 luniLa Sebeș, vulpile traverseaza strada folosind trecerea de pietoni…





















