Rămâi conectat

Actualitate

CAR Credit Teiuş a ajuns şi la Sebeş

redacția sebesinfo.ro

Publicat

în

carÎn centrul municipiului Sebeş a fost deschisă ieri o nouă sucursală a CAR Credit Teiuş. La eveniment au participat primarul Alexandru Dăncilă, viceprimarul Adrian Bogdan, Florin Cristian Bota – director executiv al CAR Credit Teiuş, Mircea Olariu – preşedinte şi Florin Fenişer – vicepreşedinte al CAR Credit Teiuş, Florin Simion, directorul executiv al FEDCAR, precum şi alţi invitaţi din Sibiu, Bucureşti, Haţeg şi Sebeş.

După oficierea unei slujbe de sfinţire a sucursalei, Mircea Olariu a remarcat împlinirea unui alt vis al Consiliului director al CAR Credit Teiuş, înfiinţarea unei sucursale la Sebeş şi a mulţumit reprezentanţilor administraţiei locale pentru sprijinul acordat. „Vrem să venim în sprijinul locuitorilor oraşului, să fim aproape de comunitate”, a spus Mircea Olariu. S-a adresat apoi invitaţilor Elena Anghel-Coman, care a spus că CAR Teiuş se mândreşte cu o realizare de excepţie – un centru de zi pentru membrii săi. În opinia primarului Alexandru Dăncilă, era nevoie de o astfel de instituţie la Sebeş, care să fie aproape de cetăţeni. „Va exista o colaborare permanentă între primărie şi CAR Credit Teiuş. Vă felicit şi vă doresc să aveţi o activitate lungă!”, a spus edilul municipiului Sebeş. La rândul său, viceprimarul Adrian Bogdan a precizat că „Sucursala Sebeş a CAR Credit Teiuş funcţionează într-un spaţiu mic, dar cei de-aici au un suflet mare. Eu sunt convins că veţi avea succes şi la Sebeş”. CAR e foarte bine ancorat în judeţul Alba, este de părere Florin Simion, directorul executiv al FEDCAR, el fiind convins că Sucursala Sebeş va aduce un sprijin substanţial comunităţii. Cuvântul de final l-a avut Florin Cristian Bota, care a declarat că CAR Credit Teiuş – Sucursala Sebeş se adresează omului simplu, pe care îl ajută să economisească, iar fondul social al membrilor este purtător de dobândă. „Sper ca anul viitor o să fim şi noi parteneri ai primăriei la Zilele Sebeşului”, a spus Florin Bota.

Adriana DURIGĂ




Actualitate

Joi, 15 octombrie 2026: Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă temporar pentru lucrări de asfaltare

sebesinfo.ro

Publicat

în

Circulația pe Breteaua 5 a Nodului Rutier Sebeș va fi închisă joi, 15 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, pentru lucrări de remediere a sistemului rutier. Intervențiile vor include frezarea carosabilului și așternerea unui nou strat de mixturi asfaltice.

Restricția vizează breteaua care asigură coborârea de pe Autostrada A10 către DN 1. Șoferii vor putea continua deplasarea pe Breteaua 3, vor intra pe Autostrada A1 la km 306+860, apoi vor ieși la Nodul Rutier Sebeș Est, la km 303+660, și vor continua pe DN 1 până la Sebeș.

Lucrările vor fi executate de antreprenorul Impresa Pizzarotti & C. S.p.A. DRDP Cluj le recomandă conducătorilor auto să respecte semnalizarea temporară și restricțiile instituite.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat din Sebeș, condamnat după ce a lovit cu pumnul ecranul unui aparat de jocuri de noroc

sebesinfo.ro

Publicat

în

Un bărbat din Sebeș a fost condamnat la trei luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, după ce a distrus ecranul unui aparat de jocuri de noroc. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Sebeș la data de 2 octombrie 2026 și nu este definitivă.

Potrivit motivării instanței, incidentul s-a petrecut în seara zilei de 19 aprilie 2022, în jurul orei 19:00, într-un local din Sebeș. Bărbatul juca la aparat și, după ce nu a obținut câștigul dorit, a lovit ecranul cu pumnul. Ecranul tactil s-a fisurat și a încetat să funcționeze, fiind necesară înlocuirea lui. Paguba a fost estimată la 1.700 de lei.

Dosarul a ajuns la procurori la 18 decembrie 2024. În cursul cercetărilor, bărbatul a dat declarații și a recunoscut fapta. Instanța l-a găsit vinovat de distrugere, însă hotărârea poate fi atacată cu apel.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din județ

Cele mai citite știri

sebesinfo, stiri sebes, informatii sebes